Industria farmaceutica care ne ucide in interesul profitului

Motto: „Reporterii sunt întocmai ca nişte păpuşi. Ei doar răspund întotdeauna la comenzile acelora care, din umbră, trag sforile“ – Lyndon Johnson,  fost preşedinte SUA

Mass-media pe această planetă este atât de aservită elitei francmasonice mondiale şi aşa-zişilor iluminaţi care conduc din umbră lumea, din păcate către un adevărat dezastru planetar, încât ea face fără ruşine şi în mod slugarnic aproape orice pentru dezinformarea unui public adesea neştiutor şi naiv, care înghite cu credulitate orice. Interesele financiare ale marilor companii farmaceutice (care, culmea, aparţin în număr mare chiar unor francmasoni de rang înalt sau membrilor grupării criminale Bilderberg) au  întotdeauna prioritate. Mass-media contribuie din plin, la ora actuală, la răspândirea în rândul maselor credule a gogoşilor mediatice înfricoşătoare cu privire la aşa-zisa pandemie a gripei porcine. În loc să ne informeze, mijloacele mass-media şi-au propus să ne prostească fără încetare, repetând zi de zi, până la saturaţie, aceleaşi minciuni gogonate. Tot ceea ce se petrece nu este deloc întâmplător, dacă avem în vedere că marile concernuri farmaceutice internaţionale obţin mari câştiguri din comercializarea vaccinurilor, ele fiind cele care orchestrează campania de inducere în masă a unei stări de frică paralizantă.

Urmărind cu atenţie ştirile despre aşa-zisa pandemie de gripă porcină (care, de fapt, a fost creată în laborator la comanda capilor francmasoneriei mondiale), se pot observa cel puţin zece minciuni sfruntate, care continuă să fie repetate aproape obsesiv, pe canalele principale ale mijloacelor mass-media, în legătură cu gripa porcină şi cu vaccinurile ce urmează să fie realizate împotriva gripei porcine. Este semnificativ în această direcţie diabolismul elitei francmasonice mondiale, care nu numai că a creat în laborator aceste virusuri, dar urmăreşte totodată să ne prostească să ne vaccinăm, obţinând astfel sume impresionante, pentru ca apoi să ne omoare pe banii noştri. Este binecunoscut la ora actuală faptul că aşa-zisele vaccinuri antigripale produse de compania Baxter, ce urmau să ajungă pe piaţă în mai multe ţări din Europa, erau în mod deliberat contaminate cu tulpini ale gripei aviare H5N1.

Minciuna nr. 1 – Nu se folosesc niciodată adjuvanţi în vaccinuri

Pe 7 iulie 2009, într-un anunţ ce nu a fost difuzat pe scară largă, ce aparţine OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) s-a recomandat ca adjuvanţii ce se folosesc pentru vaccinuri să fie utilizaţi pentru a spori cantitatea de vaccinuri produse şi care sunt disponibile la ora actuală la nivel mondial. O sursă majoră de toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie (pe lângă faptul că aceste vaccinuri sunt în mod intenţionat contaminate cu viruşi mortali) adjuvanţii, care sunt nişte substanţe ce au menirea să dinamizeze şi să amplifice imunogenicitatea vaccinurilor respective. În literatura de specialitate, toxicitatea acestor adjuvanţi este astăzi evidenţiată pe larg.

Cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare de mercur, sub forma unei substanţe ce este numită thimerosal (un conservant ce are consecinţe letale, sau altfel spus, care ucide), care este de 50 de ori mai toxic decât mercurul. O doză suficient de mare, atunci când este introdusă în organism, poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce totodată la instalarea unor stări care sunt specifice autismului, face să apară sindromul atenţiei deficitare, declanşează scleroza multiplă, face să apară deficienţe de vorbire şi chiar de limbaj. Institutul de Medicină (IOM, unul dintre  Institutele Naţionale de Ştiinţă din SUA) a afirmat că sugarii, copiii şi femeile însărcinate nu trebuie să fie injectate cu această substanţă (thimerosal), dar cu toate acestea este cunoscut că cele mai multe vaccinuri conţin aproape 25 de micrograme din această substanţă toxică cu efecte letale.
Un alt adjuvant  comun şi foarte toxic pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu, care cauzează alergie şi şoc anafilactic. Există şi alţi numeroşi adjuvanţi noi, care sunt chiar mai periculoşi. Conform analizei efectuate de unele publicaţii ştiinţifice şi farmaceutice, astfel de adjuvanţi noi care includ MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04 sunt chiar mai toxici decât hidroxidul de aluminiu.

Aceste aspecte sunt mai mult decât semnificative şi ar trebui să ne dea de gândit, pentru că este evident pentru orice om plin de bun simţ şi inteligenţă că, dincolo de aparenţe, prin injectarea noastră cu acest vaccin se urmăreşte, de fapt, chiar inocularea în organism a virusurilor împotriva cărora ni se spune că suntem vaccinaţi, împreună cu astfel de substanţe toxice, care declanşează la scurt timp după aceea boli grave, conducând la moarte. Acele fiinţe umane care, în naivitatea lor, se vor vaccina cu aceste vaccinuri, dând dovadă de o mare credulitate şi naivitate, fac astfel jocul elitei francmasonice, al cărui scop este acela de a reduce în mod drastic populaţia mondială. Aceasta şi-a propus în realitate să reducă populaţia acestei planete la mai puţin de un miliard de locuitori. Ştiind aceasta, merită să ne punem întrebarea: oare este cazul să riscăm să fim contaminaţi în mod intenţionat, aşa cum s-a descoperit în cazul celor peste 72 de kg de vaccinuri gripale obişnuite, care erau infestate de o mână criminală cu virusul gripei aviare?

Minciuna nr. 2 – Gripa porcină este deosebit de periculoasă

În iulie 2009, au fost înregistrate 40.617 cazuri de gripă porcină în SUA şi au avut loc 319 decese, ceea ce evidenţiază o mortalitate de 0,8%, deşi este foarte probabil că rata mortalităţii este de fapt, în realitate, mult mai redusă.
Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei şi presa a raportat zilnic despre o stare de „pandemie” în luna iulie 2009. În data de 23 iulie a fost deschisă o nouă linie telefonică de ajutor, la care oamenii pot primi sfaturi şi chiar pot comanda medicamentul Tamiflu, fără să fie consultaţi în prealabil de medici. În săptămâna deschiderii liniei, s-a ajuns la o cifră de îmbolnăviri record de 100.000, cu un total de 30 de decese, ceea ce înseamnă o mortalitate de 0.03% (probabil o rată a mortalităţii mai apropiată de realitate). Este posibil ca toate aceste cazuri de îmbolnăvire să fi fost produse tocmai datorită contaminării respectivelor vaccinuri cu virusul gripei porcine. Nu excludem această posibilitate deoarece există cazuri, care au fost depistate la ora actuală pe glob, când s-a descoperit că unele loturi de vaccinuri erau contaminate cu virusuri periculoase. Mass-media a avut tupeul de a afirma în mod manipulator despre acele vaccinuri că au ca efect eliminarea riscurilor de îmbolnăvire.

Deşi este prezentată de propaganda masonică drept un ucigaş la scară planetară, gripa porcină nu are deloc un efect atât de devastator asupra fiinţelor umane. Cu toate acestea, mass-media continuă să propage ştirea alarmistă cum că virusul H1N1 este foarte periculos, inducând astfel frică în sufletele oamenilor şi urmărind să-i determine să se vaccineze de urgenţă, plătind totodată sume considerabile pentru o gripă care nu este cu mult mai periculoasă decât o banală răceală din timpul iernii. În altă ordine de idei, la poruncă francmasonică, virusului i se pot aplica oricând în laborator anumite modificări genetice şi el poate evolua în ceva cu mult mai nociv. Pericolul  îl reprezintă inocularea lui în masă prin vaccinare, aşa cum s-a urmărit să se realizeze în cazul celor 72 de kilograme de vaccin, care fuseseră contaminate cu virusul gripei aviare H5N1.

Minciuna nr. 3 – Vaccinurile care au fost elaborate de marile concerne internaţionale precum Baxter, Novartis etc. ne protejează împotriva gripei porcine

Vaccinul ce a fost, zice-se, elaborat împotriva gripei porcine şi despre care se afirmă că protejează în mod sigur împotriva gripei porcine nu este în realitate câtuşi de puţin sigur. Cu toate acestea, se afirmă că acest vaccin protejează împotriva gripei porcine şi aceasta este cea mai mare minciună dintre toate, pe care mijloacele mass-media o promovează fără încetare.
Există numeroase argumente care dovedesc că vaccinurile ce au fost elaborate împotriva gripei nu sunt deloc aşa de sigure cum se susţine. Virusul gripei se modifică rapid – chiar şi fără ajutorul ingineriei genetice pe care, la porunca elitei francmasonice, o folosesc în laborator unii cercetători lipsiţi de conştiinţă, pe care îi putem numi pe bună dreptate criminali – iar vaccinul s-ar părea că ţinteşte doar tulpinile specifice.
De asemenea, la ora actuală se afirmă cu viclenie că vaccinarea antigripală nu asigură protecţie permanentă şi trebuie, tocmai de aceea, să fie repetată anual; se ştie că astfel de vaccinuri sunt dificil de produs în masă, iar unele tulpini nu se dezvoltă deloc în laborator. Numeroase studii demonstrează că vaccinurile antigripale protejează de cele mai multe ori foarte puţin, uneori deloc şi nu există la ora actuală motive suficiente ca să credem că vaccinul, despre care se spune că a fost elaborat împotriva gripei porcine, ar fi în vreun fel mai bun. Efectele utilizării vaccinurilor de acest gen asupra sănătăţii au fost imposibil de analizat ştiinţific, deoarece studiile nu conţin suficiente informaţii şi, totodată, la ora actuală lipsesc standardizările necesare pentru a fi accesibilă puţina informaţie existentă în această direcţie.

Un studiu efectuat pe un lot de 800 de copii suferind de astm a arătat că cei care au fost vaccinaţi antigripal au trebuit după aceea să meargă foarte des atât la doctor, cât şi la serviciile de urgenţă, datorită complicaţiilor şi efectelor secundare care au apărut la scurt timp după aceea. Acest studiu a fost confirmat de un raport ştiinţific din anul 2009, care arată că copiii cu astm care au fost vaccinaţi cu vaccinul FluMist au prezentat totuşi în mod paradoxal un risc de trei ori mai mare de spitalizare.
S-a constat, de asemenea, că vaccinurile împotriva gripei obişnuite sunt la fel de nefolositoare, atât pentru adulţi şi cât şi pentru bătrâni, conferind o protecţie foarte redusă sau chiar inexistentă împotriva unei game de afecţiuni, printre care şi pneumonia.

Ca studiu de caz poate fi luată situaţia din 1976: în acel an s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină în rândurile soldaţilor de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre ei a decedat, s-ar părea că mai degrabă din cauza eforturilor fizice, decât din cauza îmbolnăvirii de gripă. Aceasta a dus la declanşarea vaccinării în masă a peste 40 de milioane de persoane, împotriva unei aşa-zise pandemii, care nu s-a materializat niciodată. O mulţime de complicaţii şi probleme de sănătate au apărut la sute de mii de fiinţe umane după aceea vaccinare şi mii de oameni au cerut după aceea despăgubiri. Mai mult decât atât, cel puţin 25 de fiinţe umane au murit şi peste 500 au paralizat în urma campaniei de vaccinare.
Statistic vorbind, probabilitatea  ca americanii să fie loviţi de fulger este de 40 de ori mai mare decât să fie salvaţi prin intermediul vaccinului fabricat împotriva gripei porcine.

Minciuna nr. 4 – Vaccinurile ce au fost fabricate în laborator pentru cazurile de gripă sunt sigure

La ora actuală, cinci companii farmaceutice care acţionează la nivel planetar au contracte pentru a produce vaccinul împotriva gripei porcine: Baxter Internaţional, GlaxoSmithKline, Novartis, Sanofi-Aventis şi AstraZeneca.
Baxter a fost prima companie farmaceutică ce a produs un vaccin împotriva virusului AH1N1, într-un timp suspect de scurt de la declanşarea aşa-zisei pandemii de gripă porcină (există destule indicii că virusul gripei porcine a fost realizat la comanda elitei francmasonice în laborator). Companiei farmaceutice i s-a permis să introducă pe piaţă vaccinul AH1N1 la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august 2009, în ciuda faptului că această companie a fost implicată într-o serie de acţiuni în mod evident criminale, care aveau ca scop declanşarea unor pandemii. Se cunoaşte la ora actuală pe întregul glob că în decembrie 2008, o filială Baxter din Austria a vândut în 18 ţări un vaccin uman antigripal ce era contaminat cu o tulpină virală letală H5N1 de gripă aviară. În Cehia, testele pe cobai s-au soldat cu moartea tuturor animalelor de laborator în care a fost injectat aşa-zisul vaccin. Tot compania Baxter este responsabilă de un caz de epidemie de gripă porcină, ce s-a produs datorită fisurării suspecte a unei fiole destinate unui laborator de cercetare, într-un tren Intercity, în Elveţia.

Novartis, o altă firmă de produse farmaceutice, a anunţat în 13 iunie 2009 că a produs un vaccin împotriva gripei porcine utilizând şi adjuvantul MF59. Acest adjuvant este de natură uleioasă şi conţine substanţele Tween80, Span85 şi squalena. Studiile ce au fost efectuate pe cobai în laborator au arătat că adjuvanţii uleioşi fac să apară probleme motorii grave şi declanşează chiar paralizia. Substanţa squalena s-a constat că a indus artrită severă la cobai, iar  prin administrarea de 10 şi 20 ppm (părţi pe miliard) la subiecţi umani  s-a observat că determină tulburări grave  la nivelul sistemului imunitar, chiar  apariţia unor boli autoimune.
Compania Novartis a provocat şi ea un mare scandal în anul 2008, ca urmare a testelor clinice cu vaccinul H5N1 ce au fost realizate în Polonia. Testarea a constat în administrarea vaccinului la 350 persoane  fără adăpost  (vagabonzi) de către unele asistente medicale şi de către unii medici polonezi, experiment care a condus la moartea a 21 dintre cei testaţi şi a condus la aducerea personalului medical în instanţă de către poliţia poloneză.

Vaccinul ce a fost produs de compania GlaxoSmithKline conţine adjuvantul AS03, care a fost aprobat nu se ştie de ce de  către UE, împreună cu vaccinul anti-gripă aviară H5N1, în anul 2008. Conform Raportului European Public de Evaluare, AS03 conţine squalena (doza la un vaccin fiind la 10,68 miligrame), DL-alfa-tocoferol (11,86 miligrame) şi polisorbat 80 (4,85 miligrame). Vaccinul H5N1 conţine, de asemenea, 5 miligrame din substanţa thiomersal (care este un derivat de mercur) per doză de vaccin, polisorbat 80, octoxynol 10 şi alte diferite săruri anorganice cu efecte nocive pentru sănătate. Compania respectivă promovează agresiv diferite sisteme de adjuvanţi toxici pe post de „adjuvanţi avantajoşi“ , pentru a reduce în felul acesta cantitatea de vaccin care se administrează într-o doză.

Minciuna nr. 5 – Vaccinul împotriva gripei porcine şi a gripei aviare nu este obligatoriu

Am auzit cu toţii această minciună sfruntată, ce este repetată tot timpul: vaccinarea antigripală este voluntară, spun oficialităţile. Dar acest lucru nu este deloc adevărat; cei care sunt angajaţi la anumite companii o ştiu pe pielea lor. Cu toate acestea, această minciună continuă să fie repetată şi sunt o mulţime de naivi care sunt gata să o creadă.  Milioane de americani, în special cei care lucrează în domeniul medical şi chiar profesorii, aud acum de la angajatorii lor că, în cazul în care nu vor să se vaccineze, vor fi cu siguranţă concediaţi de la locurile lor de muncă. Să nu uităm în această direcţie că vaccinările sunt programate să înceapă şi în România în lunile noiembrie – decembrie 2009.

Minciuna nr. 6 – Vaccinarea împotriva virusurilor gripei aviare şi gripei porcine contribuie la menţinerea sănătăţii noastre

În realitate, este binecunoscut la ora actuală faptul că unele vaccinuri de acest gen fac mai mult rău decât bine. Potrivit expertului în virusuri dr. Marc Lipsitch de la Universitatea din Harvard (SUA), rata reală a mortalităţii datorată infecţiei cu virusul gripei porcine este estimată a fi atât de scăzută, încât se situează în jurul cifrei de 0.007%. Aceasta înseamnă că gripa porcină H1N1 omoară mai puţin de o persoană din 100.000. Dacă vaccinul are o eficienţă de 10%, ar trebui vaccinaţi un milion de oameni pentru a preveni o singură moarte ce este cauzată în cazul fiinţelor umane care s-ar putea îmbolnăvi eventual de gripa porcină. Efectele secundare ale vaccinării unui milion de fiinţe umane ar crea însă grave probleme de sănătate pentru sute de mii dintre aceştia şi este cu putinţă  chiar să ucidă mai multe sute dintre ei! Acest aspect este însă trecut sub tăcere. Oare de ce? Riscul de deces creşte simţitor odată cu vaccinarea împotriva gripei porcine. Lăsăm la o parte alternativa că este cu putinţă ca atunci când suntem vaccinaţi, de fapt să ni se transmită cu acea ocazie chiar virusul respectiv, care apoi să ne provoace boala specifică, pe care altfel nu am fi avut-o niciodată.

Minciuna nr. 7 – Vaccinul împotriva gripei aviare şi împotriva gripei porcine nu este alcătuit din „virusuri active atenuate“

Când vaccinurile împotriva gripei porcine au fost prezentate pentru prima dată, ele  au fost descrise ca fiind realizate din „virusuri active atenuate“. Acest aspect a fost menţionat în mod direct în documentele CDC din SUA (Centers for Disease Control and Prevention, Centrele pentru prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor). Menţiunea respectivă a speriat presa americană şi de atunci informaţia respectivă a fost cenzurată, fiind cenzurată din orice discuţie legată de vaccinare. Pentru cei care sunt naivi şi ignoranţi şi înghit atât de uşor orice „gogoaşă“, jurnaliştii sunt pregătiţi şi vor susţine cu neruşinare în continuare că vaccinurile împotriva gripei aviare şi împotriva gripei porcine nu conţin deloc viruşi activi atenuaţi. Dar cu toate acestea, cei care sunt corect informaţi ştiu cu exactitate că vaccinurile respective sunt într-adevăr elaborate pe baza unor „virusuri active atenuate“. De fapt, un virus de acest gen se elaborează astfel: se iau virusuri active, li se slăbeşte virulenţa (sunt „atenuaţi” ca efect specific), iar apoi sunt injectate fiinţele umane care acceptă să se vaccineze. Dincolo de minciunile care se spun la ora actuală, acesta este purul şi cutremurătorul adevăr.

Minciuna nr. 8 – Spălaţi-vă, spălaţi-vă, spălaţi-vă cât mai des pe mâini

Această idee cretină de a ne spăla într-un mod aproape obsesiv pe mâini, poate chiar şi de sute de ori pe zi, se bazează pe presupunerea că am putea, în felul acesta, să evităm expunerea la virusul gripei porcine. Dar cu toate acestea, ceea ce ni se spune nu este nici real şi nici practic. Virusul se poate răspândi şi transmite prin aer şi prin urmare este o tâmpenie să credem ca el se transmite numai prin astfel de modalităţi (atingerea a ceva care a fost contaminat). Această idee de a evita aşa-zisa expunere la virusul gripei porcine este un nonsens evident. Cu toate acestea, există fiinţe umane ignorante care cred orbeşte această tâmpenie care ni se repetă la nesfârşit. Iar modalitatea cea mai sigură de a supravieţui, şi anume menţinerea unui sistem imunitar puternic şi sănătos, nici nu este pomenită în cadrul modalităţilor de prevenire a contaminării cu acest virus.
Bineînţeles, spălatul mâinilor are sens atunci când lucrăm într-un spital. Unele ştiri recente insinuează că doctorii sunt prea ocupaţi şi chiar uită să îşi mai spele mâinile, astfel că, tocmai datorită „amneziei” lor se răspândesc tot felul de microbi prin spitalele din întreaga lume.

Minciuna nr. 9 – Copiii sunt mult mai vulnerabili la contaminarea cu virusul gripei porcine decât adulţii

Aceasta este o altă minciună sfruntată, ce ne este servită pe faţă şi care totodată vinde foarte bine vaccinurile. În momentul de faţă, vaccinările vizează în primul rând şcolarii. Adevărul este, însă, că virusul gripei porcine se manifestă mult mai blând la copii, în conformitate cu opinia doctorului Marc Lipsitch de la Universitatea Harvard (SUA). Agenţia de presă Reuters a avut chiar curajul să anunţe această ştire, dar majoritatea canalelor de ştiri încă mai răspândesc minciuna gogonată că cei mai vulnerabili la virusul gripei porcine sunt de fapt copiii.

Minciuna nr. 10 – În cazul în care ne-am îmbolnăvit de gripă aviară sau porcină nu avem altă posibilitate de vindecare, decât să ne vaccinăm sau să ne tratăm cu Tamiflu

Este important să avem mereu în vedere faptul că mijloacele mass-media mint cu o neruşinare aproape incredibilă. Propaganda deşănţată a acesteia acţionează la comanda elitei francmasonice, care dictează din umbră ceea ce trebuie să se scrie şi să se difuzeze şi impune cenzurarea oricărei ştiri care pomeneşte despre folosirea vitaminei naturale D şi a produselor naturale ce conţin vitamina D, a ceaiurilor sub formă de pulbere (ce pot fi administrate de 4 ori pe zi sublingual, în doze de câte 3 grame, cu efect antiviral) sau a multor altor remedii naturale care ne pot proteja într-un mod chiar de sute de ori mai eficient decât vaccinurile criminale fabricate în laboratoarele lor. Dacă studiem cu atenţie ştirile din mass-media, descoperim că din punctul lor de vedere, în cazul în care ne îmbolnăvim, există numai două opţiuni: vaccinurile şi Tamiflu. Asta e tot. Nu mai există nicio altă opţiune, iar dacă cumva cineva încearcă să vorbească despre aceasta, este pus la zid, ridiculizat, defăimat, şantajat, prigonit etc. şi se afirmă cu tupeu că toate aceste alternative naturale sunt ineficiente sau chiar aberante.
Ne întrebăm de ce se teme la ora actuală mass-media atât de mult să spună adevărul? Rapoartele despre gripa porcină, care vorbesc despre modalităţi naturale de vindecare, nu pot vedea lumina zilei tocmai pentru că menţionează, printre altele, anumite plante de leac, vitamina D şi chiar lumina soarelui, care sunt nişte remedii gratuite, ce ne vin de la Dumnezeu şi care sunt foarte eficiente în cazul îmbolnăvirii de gripă porcină. Este un lucru evident că francmasoneria mondială şi marea industrie farmaceutică sunt în cârdăşie şi că ele deţin monopolul asupra mass-mediei, astfel încât nicio ştire adevărată despre gripa porcină sau gripa aviară nu poate fi publicată.
Toate acestea ar trebui să le dea de gândit tuturor oamenilor inteligenţi şi cu bun-simţ!

Dacă în trecut părinţii, în special mamele, îşi duceau copiii la vaccinat fără să pună întrebări, având o încredere deplină în autorităţile medicale, nu acelasi lucru se întâmplă în ziua de azi când părinţii tineri, cu studii medii sau superioare şi având la dispoziţie numeroase surse despre vaccinuri şi efectele lor secundare, pun tot mai des întrebări despre eficienţa sau ineficienţa vaccinurilor, dar mai ales despre pericolul pe care îl pot prezenta pentru sănătatea copiilor lor. Din nefericire nu primesc răspunsul sincer la care se aşteaptă, fiindcă în spatele unei publicităţi tot mai agresive a vaccinurilor nu se află altceva decât o goană după bani, la care nu este dispusă să mai renunţe vreodată cunoscuta Big Pharma. Cu toate acestea, nicio propagandă falsă nu mai poate păcăli pe părinţii copiilor deveniţi victime ale vaccinurilor, dar nici pe alţii care doresc să cunoască adevărul despre vaccinuri.

În Occident au apărut tot mai multe asociaţii de părinţi a căror copii suferă de boli grave postvaccinale. Unii dintre părinţi şi-au cerut drepturile în instanţă şi au câştigat. La ora actuală, în America, tot mai mulţi părinţi ai căror copii suferă de autism provocat de vaccinuri combinate precum ROR şi DTP, dau statul în judecată şi unii dintre ei au câştigat în instanţă, dovedindu-se o legătură direct între vaccin şi boală. Tot mai mulţi oameni de ştiinţă au studiat aceste afecţiuni şi au recunoscut legătura lor incontestabilă cu vaccinurile. Deşi numeroasele cărţi scrise de autori renumiţi din SUA şi unele state ale UE, dar şi din China şi Japonia, dovedesc acest adevăr, în mod paradoxal afacerea cu vaccinurile continuă ca şi când nimic nu s-ar întâmpla iar presiunile făcute de Autorităţile Sanitare asupra părinţilor cresc pe an ce trece.

Unii dintre medici, după ce acumulează o experienţă practică, la cabinet sau la spital, care de multe ori contrazice teoriile învăţate, nu mai pun nici ei întrebări, din teamă de a nu intra în conflict cu superiorii lor sau de a nu-şi pierde locul de muncă. Atunci ei fac un compromis. Unde lipseşte credinţa, lipseşte şi curajul..

Alţi medici, văzând un sistem medical bolnav şi dorind o schimbare, se opun, dar riscă să fie marginalizaţi sau chiar ameninţaţi de către superiorii lor. Adeseori nu le mai rămâne decât o cale: să plece din sistem. Este cazul a multor medici din Occident, care s-au opus vaccinurilor şi teoriilor false elaborate despre acestea, dar au avut şi de suferit. Curajul se naşte din credinţă.

Odata cu vaccinarea se constata efectul invers: are loc o bulversare a sistemului imun, cu repercusiuni grave pentru toate generatiile viitoare:

1. „Bolile copilariei” au fost amanate pana la varsta adulta cand sunt mai periculoase.

Vaccinurile induc o stare de imunitate mai scazuta si pentru un timp mult mai scurt decat cea data de boala (cu virusurile salbatice), si asta in cel mai bun caz, deoarece uneori ele nu induc deloc formarea de anticorpi (asa zisele „scapari”). Acest lucru este usor de inteles deoarece virusurile vii din vaccinuri au fost atenuate (pentru a nu da boala) si din acest motiv se formeaza un titru scazut de anticorpi. Este motivul pentru care imunitatea data de vaccin va scadea progresiv cu anii. De aceea, pentru un om care a fost vaccinat de mult timp, contactul cu un copil bolnav ( ex. rujeola) va fi un real pericol, acesta putandu-se imbolnavi. In consecinta, adolescentii si adultii mai ales care au un sistem imun mai putin flexibil decat copiii si nici nu mai au anticorpi dupa vaccinul din copilarie, vor face o forma mai grava de boala. 0 femeie insarcinata care a fost vaccinata in copilarie si nu a facut boala, risca sa o faca in timpul sarcinii si sa nasca un copil bolnav. La ea, anticorpii produsi in urma vaccinarii au disparut iar o revaccinare nu este eficienta. La ora actuala a crescut in Romania foarte mult numarul de cazuri de rujeola la sugari, soldate uneori cu deces, deoarece femeia nu mai are suficienti anticorpi ca sa-l apere de rujeola. Pe de alta parte studiile arata ca la cei nevaccinati in copilarie si care fac rujeola, se formeaza anticorpi naturali, de durata, care apara copilul nu doar de o noua rujeola, ci si de multe alte boli grave sau chiar le pot vindeca: daca la un copil cu un sindrom nefrotic se induce o rujeola, s-a observat deseori vindecarea acestei boli. Exemplele pot continua si cu alte boli contagioase (…).

2. Numeroasele reactii adverse, bolile cronice grave si uneori decesele provocate de vaccinuri nu motiveaza deloc „obligativitatea” lor la sugari, copii mici si scolari.

Dimpotriva, vaccinarile „obligatorii” ar trebui oprite!

Bolile produse de vaccinurile „obligatorii”:

Orice vaccin contine „antigene” (care induc formarea de anticorpi: virusuri, toxine, proteine straine, etc) si substante chimice (mercur, aluminiu, antibiotice, etc) care ataca si arunca sistemul imun imatur al sugarului intr-o lupta inegala si foarte periculoasa. Din aceasta lupta, copilul va iesi intotdeauna cu un sistem imun modificat, iar consecintele nu pot fi prevazute de niciun medic. Reactiile imediate (acute) sunt evidente si deseori nu sunt atat de grave, sau daca sunt (moartea subita a sugarului, encefalita postvaccinala, etc), ele nu sunt recunoscute in mod oficial deoarece nu exista niciun interes in acest sens. Este lesne de inteles de ce… Grav este faptul ca majoritatea bolilor postvaccinale apar dupa ani de zile, uneori si dupa zeci de ani, cand nu sunt atribuite vaccinurilor. Cu toate acestea, miile de studii din lume din ultimii 40-50 de ani (majoritatea studiilor fiind particulare sau finantate de catre Universitati, etc.) vin sa confirme ceea ce vedem cu mare ingrijorare in zilele noastre: s-au inmultit enorm leucemiile si alte boli cronice deosebit de grave care in trecut erau foarte rare la copii. Acum ne confruntam si cu adevarate epidemii cu astfel de boli: encefalite cronice, leucemii, autism, hiperactivitatea (sindromul ADHD). Sunt tot mai frecvente bolile alergice grave: astmul bronsic, alergiile la alimente, bolile autoimune (reumatismale, intestinale), etc. Toate aceste boli sunt determinate de catre un sistem imun slabit, bulversat care nu mai face fata provocarilor care sunt vaccinurile „obligatorii”, combinate si mult prea multe pentru organismul sugarilor (trivaccin, tetravaccin, pentavaccin, hexavaccin, heptavaccin). Un sugar in Romania primeste pana la varsta de 1 an nu mai putin de 27 de vaccinuri „obligatorii”(!), conforma Calendarului de vaccinare, ORDIN NR.1.318 DIN 19.10.2009.

In continuare voi aminti cele mai frecvente si grave boli provocate de vaccinurile „obligatorii”, cu o succinta descriere a bolilor precum si enumerarea vaccinurilor care le provoaca.

a. alergiile si bolile alergice:

• 50% dintre americani sufera de o forma de alergie (1)

• In Romania 1 din 5 copii are o astfel de afectiune;

• S-a putut dovedi experimental o crestere al anticorpilor IgE (Imungolbuline E), raspunzatori de reactia alergica dupa vaccinuri atat cu virusuri vii (ROR: rujeola, oreion, rubeola) cat si dupa vaccinuri cu virusuri atenuate sau cu toxine (DTP: diftreo-tetanp-pertussis). Valorile normale ale IgE sunt 50-200 ng/ml. Alergenul care induce o crestere al IgE si implicit o reactie alergica, poate fi oricare dintre componentele vaccinului: virusul viu, toxina, aluminiul sau mercurul, etc. (2)

• In cazul copiilor vaccinati cu DTP (diftero-tetano-pertussis) numarul bolilor alergice este dublu fata de copiii nevaccinati. (3)

Care sunt aceste boli?

• alergii cutanate (ale pielii): eczema sau dermatita alergica/atopica care este o afectiune cronica a pielii caracterizata prin inflamatie, eritem (inrosire) si aparitia de vezicule, scuame si prurit. Afectiunea apare mai frecvent la sugari si este vorba de o reactie exagerata a sistemului imun. Incidenta ei s-a dublat, ba chiar s-a triplat conform ultimelor statistici in ultimii 30 de ani. Cu toate acestea nu se cunosc cauzele, conform medicinii alopate. Directia de „cautare” a cauzelor este mereu in alta directie decat cea a vaccinurilor…. O serie de autori fac astazi legatura dintre aceasta afectiuni si vaccinurile administrate sugarilor, in special a vaccinului ROR (rujeola, oreion, rubeola); (Martin Hirte 2008);

• alergii ale cailor respiratorii: rinita alergica si astmul bronsic alergic. Ambele sunt „inrudite” cu eczema atopica, aparand la contactul cu aceleasi alergene (praf de casa, polen sau acarieni), ba chiar coexista uneori aceste boli: rinita alergica se asociaza in timp cu astmul bronsic, la fel si urticaria. Tot mai des se face legatura dintre aceste afectiuni si vaccinurile, in special vaccinul antipertussis (impotriva tusei convulsive), componenta a vaccinului DTP (4), dar si cu alte vaccinuri: antihepatitic B si vaccinul antigripal.(5).

• alergie la proteinele din laptele de vaca: este o afectiune pe care o recunoastem de la nastere, exteriorizata prin colici si scaune diareice. Daca vom vaccina pe acesti copii, riscul de a face ulterior o encefalita, este mare. Alti copii nu sunt alergici de la nastere, dar devin devin dupa aceea daca vor fi vaccinati, in special cu trivaccinul DTP. In ambele situatii, ei vor dezvolta alergii noi cand vor creste si vor veni in contact cu diferiti alergeni din mediul inconjurator (6). Alteori boala debuteaza doar la varsta adulta.

• alergia la gluten sau celiachia. In forma ei cea mai grava, alergia se exprima prin celiachie (alergie la gluten – o proteina din grau), copilul fiind nevoit sa consume paine, produse de patiserie, prajituri, etc, doar din alte cereale decat grau. In 1953, la cei diagnosticati cu „schizofrenie”, se constata frecvent si celiachia (in aceasta perioada inca nu se putea face cu precizie o diferentiere intre autism si schizofrenie). Rimland a fost primul care a facut legatura intre autism si celiachie, care erau doua entitati ce debutau impreuna. El scria in 1967 despre bolnavii cu autism ca prezinta in mod frecvent „simptomele unor tulburari gastro-intestinale”. (7) Consumul de gluten poate modifica foarte mult comportamentul copilului. Sunt copii cu autism care, dupa consum de gluten, „o iau razna” zile intregi. Este destul sa consume un biscuit, cateva cereale, un hamburger, etc. La unii dintre copii care au fost diagnosticati mai tarziu cu autism, s-a constatat din relatarile parintilor ca au suferit in copilarie de celiachie. (8) Celiachia apare frecvent dupa vaccinul TDP. (9)

b. bolile autoimune: sunt boli in care sistemul imun este modificat si nu mai recunoaste propriile structuri, ci le considera ca fiind straine, luptandu-se impotriva lor si distrugandu-le prin intermediul unor anticorpi, numiti „autoanticorpi”. Multi autori descriu legatura intre aceste boli si vaccinurile „obligatorii” din copilarie. (10)

Boli autoimune reumatismale si digestive:

• artrita reumatoida juvenila (ARJ): este o boala a carei aparitie in copilarie este legata in special de vaccinurile antihepatitic B si antirubeolic.(11) ARJ este o boala cronica autoimuna in care organismul, prin intermediul autoanticorpilor, reactioneaza impotriva proriilor structuri din articulatii (sinoviala) provocand cresterea lichidului sinovial articular asociata cu inflamatie, durere si mobilitate articulara scazuta. Cauzele, evident nu sunt cunoscute. Se presupune (asa cum ne-am obisnuit deja), o predispozitie genetica si influenta mediului inconjurator. Desi s-au gasit anumiti markeri genetici la unii dintre copiii afectati, prezenta lor nu poate fi o cauza certa deoarece nu se gasesc decat la unii dintre pacienti si sunt cazuri in care markerul este prezent dar copiii sunt sanatosi. Faptul ca vaccinurile pot cauza boala nu este acceptat in mod oficial.

• boala Crohn si rectocolita ulecro-hemoragica. Amandoua sunt boli autoimune foarte grave, invalidante, fiind tratate paleativ (fara a se putea vindeca) medicamentos si deseori chirugical. In ultimii ani se observa o crestere alarmanta al cazurilor de boala Crohn la copii. In Scandinavia a crescut incidenta bolii de 5 ori intre anii 1990-2001. (13) Boala apare frecvent dupa vaccinarea antirujeolica (ROR). Virusul rujeolic este gasit in mucoasa intestinala si in celulele din sange (14)

• diabetul zaharat tip I, insulinodependent (DZ tip I): apare frecvent la 2-4 ani de la administrarea vaccinurilor antihepatitic B, Hib sau ROR (15) In majoritatea cazurilor sunt afectati copiii intre 3 si 6 ani. (16) In perioada 1989 – 1991, odata cu introducerea vaccinului antihepatititic B la sugarii de 6 luni, s-a observat o crestere a frecventei DZ tip I cu 60%! (Classen 1996). Alt studiu arata ca la 2 luni de la vaccinare are loc o dublare a cazurilor de diabet zaharat tip I (CDC 1998, Poutasi 1996).

Boli neurologice autoimune:

• neuropatii periferice: sunt mai frecvente la nivelul fetei, al bratelor si mai ales la nivelul ochiului cu grave tulburari de vedere care lasa sechele definitive. (17) Toate vaccinurile care contin Thiomersal si aluminiu pot provoca astfel de afectiuni neurologice (Waly 2004).

• sindromul Guillain-Barre: este o afectiune acuta a sistemului nervos periferic soldata de o paralizie flasca a muschilor, mai mult sau mai putin accentuata, cauza fiind vaccinurile sau diferite infectii. Boala debuteaza la cateva saptamani sau luni de la vaccin, motiv pentru care nu se stabileste de obicei legatura cu vaccinul. (18) Sindromul apare mai frecvent dupa vaccinurile antigripal, antihepatitic B, rujeola si FSME (impotriva boreliozei data de capusa). Boala dureaza cateva saptamani dupa care uneori simptomele cedeaza, alteori raman sechele. Uneori boala se agraveaza iar in 6% din cazuri tinerii decedeaza, procentul crescand odata cu varsta.

• encefalita acuta demielinizanta (ADEM): apare dupa vaccinul antirujeolic (ROR) intre zilele 5-15 si nu este provocata de virusul in sine ci de o reactie alergica. Ea apare si dupa vaccinul antipertussis (DTP), antirabic si antihepatitic B. Ce rol insa joaca alergia in cadrul encefalitei, s-a putut demonstra doar cand renumitul om de stiinta Thomas Rivers descopera fenomenul in anul 1935, denumit si „Encefalomielita Alergica Experimentala” (EAE). Pana atunci medicii au crezut ca encefalitele sunt provocate de un anumit virus sau bacterie care provoaca o infectie a sistemului nervos. Desi se cautau agentii virali sau microbieni in tesutul nervos afectat de encefalite, acestia nu au fost gasiti. Secretul este dezvaluit doar cand Rivers face un experiment prin care provoaca la maimute o encefalita prin introducerea in mod repetat a unui extract steril din creierul si maduva unui iepure. (Rivers, T.M., et al., 1935). De acum se stia ca encefalitele reprezinta un fenomen alergic. Ea este identica cu encefalita care apare rareori dupa boli infectocontagioase precum rujeola si tusea convulsiva, dar apare frecvent dupa vaccinuri indreptate impotriva acestor boli, unde mielina (invelisul nervilor) joaca rol de „antigen” si nu virusul. Orice vaccin reprezinta o agresiune din afara si poate provoca, prin intermediul proteinelor straine sau a substantelor toxice pe care le contine (aluminiu, mercur), o astfel de encefalita alergica. Organismul formeaza autoanticorpi indreptati impotriva mielinei pe care o distruge, provocand demielinizarea si in final encefalita autoimuna demielinizanta (12). Cel mai alergic este vaccinul antipertussis.
  Curtea Suprema a SUA a vandut poporul american, a violat Constitutia si si-a batut joc de conceptul de stat de drept in America prin refuzul de a permite parintilor unui copil care a avut de suferit in urma vaccinarii de a-si exercita dreptul de a-si cauta dreptatea prin intermediul sistemului judiciar.Cu un vot de 6 la 2, Curtea Suprema a SUA a hotarat ca parintii copiilor ce au suferit de pe urma vaccinarii nu au dreptul de a da in judecata producatorii chiar daca vaccinurile le omoara copiii!

  Aceasta hotarare confirma faptul ca producatorii de vaccinuri au imunitate totala in toate procesele din SUA, iar parintii nu se mai pot folosi de sistemul judiciar pentru a cere despagubiri pentru copiii lor care au suferit de pe urma vaccinarii.

  In esenta, administratia SUA a legalizat violenta medicala impotriva copiilor. Iata raportul meu complet asupra situatiei:
  http://www.naturalnews.com/031453_Supreme_Court_vaccinations.html
  Mark Sircus numeste asaltarea copiilor nostri de catre vaccinuri “terorism al Big Pharma”. Iata punctul sau de vedere:
  http://www.naturalnews.com/031452_Supreme_Court_vaccines.html
  Tot astazi: Intr-o poveste incredibila, tatal unei tinere ce avut de suferit de pe urma vaccinarii – care a avut 150 de episoade de convulsii pe zi – a fost atat de orbit de producatorii de vaccinuri incat spune ca daca ar putea sa dea timpul inapoi, ar face-o din nou!

  http://www.naturalnews.com/031469_vaccine_brain_seizures.html
  De asemenea, astazi a aparut stirea ca Bill Gates ii mitueste pe jurnalisti si controleaza aparitia stirilor cu banii sai. Puteti spune “povesti pro-vaccin”? http://www.naturalnews.com/031468_journalism_Seattle.html

  *

  
  

• Natural News: Curtea Suprema din SUA interzice parintilor ce au copii afectat de vaccinuri sa isi caute dreptatea in justitie

(NaturalNews) Cu un vot de 6-2, Curtea Suprema a SUA a dat o decizie care ii opreste pe parintii copiilor ce au avut de suferit din cauza vaccinarii de la a intenta procese producatorilor de vaccinuri. Parintii Robalee si Russell Bruesewitz din Pittsburgh, si-au vazut copilul sanatos vatamat de un vaccin impotriva difteriei, tetanosului si a tusei convulsive in aprilie 1992. La cateva ore de la administrarea vaccinului, fiica lor Hannah a intrat in convulsii. Astazi ea inca mai sufera de convulsii reziduale.

Parintii au cerut despagubiri mai intai intentand un proces la curtea ce trateaza cazurile referitoare la vaccinare – un sistem pseudo-judiciar special constituit de administratia SUA pentru a da imunitate totala companiilor farmaceutice in timp ce ofera despagubiri parintilor copiilor afectati de vaccinuri ce vor sa renunte la acuzatii. De la infiintarea ei in 1986, curtea a platit 1,9 miliarde de dolari parintilor copiilor afectati de vaccinuri.

Dar in cazul familiei Bruesewitz, cererea lor a fost refuzata. Instanta ce trateaza cazurile referitoare la vaccinare este totusi condusa de administratia SUA, iar administratia nu vrea sa plateasca prea multe despagubiri deoarece ar crea un precedent pentru un caz de vatamare datorata vaccinurilor care ar putea sa coste administratia miliarde (sau chiar mii de miliarde) de dolari in despagubiri neplanificate.

Asa ca cei doi parinti Bruesewitz au decis sa inainteze cererea lor in sistemul judiciar obisnuit, aceasta fiind ultima lor optiune de a cere dreptate pentru raul facut copilului lor de ceea ce poate fi numit doar “un produs defect” (vaccinul).

fam. Bruesewitz

Marea nedreptate a imunitatii de jurisdictie a producatorilor de vaccinuri

Este interesant faptul ca majoritatea oamenilor sunt de acord cu ideea ca atunci cand corporatiile fac produse periculoase care fac rau copiilor sau ii omoara, acestea ar trebui sa fie trase la raspundere. Producatorii de carucioare sau de lapte praf, de exemplu, nu au imunitate de jurisdictie. Nici producatorii de scaune de copii pentru automobile sau de patuturi pentru copii. In toate cazurile, in afara de producatorii de vaccinuri, corporatiile sunt responsabile pentru siguranta produselor lor. Dar ca prin minune, atunci cand vine vorba de vaccinuri, siguranta nu e problema lor pentru ca oricum au raspundere zero.

Reiese ca raspunderea a fost transferata administratiei federale care conduce o instanta de tip “hai sa ne batem joc de justitie” ce trateaza cazurile referitoare la vaccinuri. Acest fapt pune administratia federala in pozitia de a nega validitatea afirmatiilor legitime ca vaccinurile vatama copiii, pentru ca daca ar admite un astfel de lucru, ar rezulta in potentiale despagubiri de mii de miliarde de dolari tuturor parintilor ai caror copii au fost vatamati de vaccinuri.

Ceea ce avem aici, oameni buni, este o adevarata musamalizare de tip “fiti gata, nu stiti nimic, negati adevarul” ce implica Big Guvern si Big Pharma lucrand impreuna in secret. Guvernul da industriei vaccinurilor imunitate totala, iar apoi se iau de mana pentru a nega faptul ca vaccinurile ar cauza vreun rau.

Intre timp, parintiilor li se refuza dreptul constitutional la un proces echitabil! Aceasta este consecinta deciziei de astazi a Curtii Supreme, care a condamnat acum nenumarati copii la convulsii, coma sau moarte cauzate de vaccinuri – chiar in timp ce parintii lor nu vor avea nici un mijloc legal legitim de protesta.

Acesta este motivul pentru care situatia nu e doar o parodie de sanatate publica, dar si o parodie de justitie.

Vaccinurile sunt violenta medicala impotriva copiilor

(…) Nu trebuie sa fii geniu ca sa realizezi ca aceasta imunitate totala inlatura orice grija pentru siguranta al producatorilor de vaccinuri. Neavand nici o raspundere, ce motivatie ar putea sa aiba pentru a imbunatati siguranta produselor lor? Nu au nici o motivatie. Nu este de mirare ca vaccinurile continua sa fie atat de periculoase, fiind produse cu mercur, aluminiu si formaldehida, printre alte ingrediente neurotoxice.

Intreaga situatie este extraordonara. Industria vaccinurilor capata imunitate totala. Guvernul refuza parintilor dreptul lor constitutional la un proces echitabil. Copiii continua sa fie vatamati si omorati de vaccinuri, si totusi parintii nu au nici un mijloc prin care sa isi caute dreptatea.

Lucrul acesta este complet ne-american. Este o violare a constitutiei, o violare a justitiei si, bineinteles, o violare a sanatatii copiilor nostri. Este efectiv un act de terorism medical sponsorizat de stat impotriva parintilor si a copiilor.

Faptul acesta duce la intrebarea: cand parintilor li se refuza un proces echitabil, cand li se incalca drepturile constitutionale, cand li se refuza infatisarea in fata instantei si li se refuza despagubirile pentru raul adus asupra copiilor lor, ce optiuni le mai raman?

Aceia carora li s-a refuzat dreptatea in justitie, o vor cauta in alta parte.

Acesta este momentul in care vor intra fara indoiala in scena actele de violenta. Violenta este ultima optiune disperata a celor carora li s-au inchis toate celelalte optiuni de a li se rezolva problemele pe cale pasnica. Atunci cand instantele, guvernul si corporatiile au conspirat impotriva ta pentru a-ti vatama copii si apoi iti refuza orice mijloc de atac legal, este doar o problema de timp inainte ca vreun parinte al unui copil ce a avut de suferit de pe urma vaccinarii decide sa isi ia soarta in propriile maini prin acte de violenta comise impotriva celor care le-au vatamat copiii.

Sa nu intelegeti ca sustinem astfel de actiuni. NaturalNews a militat in mod consinstent si repetat pentru a nu folosi violenta pentru a rezolva problemele. Dar totusi nu putem nega faptul ca datorita aceastei conspiratii lege/industrie farmaceutica/guvern ce vatama copii in timp ce refuza parintilor orice mijloc de atac legal, este inevitabil ca parintii furiosi, lipsiti de drepturile lor vor ajunge mai devreme sau mai tarziu la un punct de fierbere si vor decide sa caute dreptatea in singurul mod care le-a mai ramas.

De altfel, vaccinurile sunt o forma de violenta medicala impotriva copiilor. Este absurd ca statul sa isi mentina pozitia ca poate sustine un sistem de violenta impotriva copiilor fara a instiga la violenta a forma de reactie. Sursa violentei este, bineinteles, statul insusi, care acum s-a angajat chiar si la deposedarea parintilor de dreptul de a refuza pe motive religioase.

Industria vaccinurilor declara razboi copiilor din America

Acesta este, precum am mentionat anterior, un act de razboi impotriva copiilor din America. Mai devreme sau mai tarziu, orice razboi stimuleaza aparitia unei rezistente. Si astazi, miscarea de rezistenta impotriva vaccinurilor creste rapid, tot mai multi parinti, doctori sau chiar oameni de stiinta alturandu-se in fiecare zi. Fiecare deces al unui copil din cauza vaccinurilor reprezinta sange pe mainile celor care impun vaccinarile si ale guvernului care acum conspira in mod declarat pentru aceasta.

Pot doar sa ma rog ca Dumnezeu sa aibe mila de sufletele celor care impun decesele din cauza vaccinurilor, pentru ca fara indoiala parintii acestor copii mutilati sau decedati nu vor avea. Intr-o vreme in care guvernul conspira activ la vatamarea sau chiar uciderea copiilor vostri printr-un sistem de violenta medicala, parintii nu numai ca au dreptul natural – dar au si datoria – de a lua masuri active de a proteja copiii lor de rau.

Revolta impotriva statului ce sustine vaccinurile

Daca aceasta problema a sustinerii de catre stat a actelor de violenta medicala impotriva copiilor nu poate fi rezolvata in mod constitutional – dreptul garantat la un proces echitabil, in mod trist si inevitabil va fi rezolvat prin acte de revolta populara.Aceasta este lectia ce se invata astazi pretutindeni in lume: in Egipt, Libia, Iran sau chiar Wisconsin.

Atunci cand Poporul este suprimat, cand copiii sunt mutilati de catre stat, cand drepturile lor sunt incalcate de instante si cand simt ca nu mai le ramane nici o optiune, mai devreme sau mai tarziu vor iesi in strada cu bete, pietre sau gloante. Intr-un fel sau altul, ei vor cauta dreptatea care le-a fost refuzata de sistemul corupt, ce opereaza intr-un conspiratie criminala cu industria vaccinurilor.

Ma rog pentru America. Si ma rog pentru victimele industriei vaccinurilor. Ma rog, desi nu indraznesc sa sper, ca aceasta grava injustitie poate fi rezolvata fara o eventuala varsare de sange comisa de cei care au fost adusi la disperare de catre un sistem corupt de violenta medicala impotriva copiilor condus in mod criminal.
In anii 1950, cu o schema de imunizare limitata la 4 vaccinuri (difterie, tetanos etc.) 1 din 10. 000  copii au dezvoltat aceasta boala. Pe masura ce vaccinurile pentru alte boli erau adaugate, sanitarii au adaugat doze tot mai mari de mercur in copii. Celor nascuti in 1981 le erau date 135 micrograme de mercur (in medie), si a aparut o medie de 1 caz de autism la 2.600 copii in acel an. […] Astazi, sanitarii urmeaza o schema de imunizare, realizata de CDC si aprobata de AAP si AAFP, ce include 13 vaccinuri administrate de 33 de ori inainte ca un copil sa atinga varsta de 2 ani (cand dezvoltarea creierului este completa). Autismul afecteaza acum 1 baiat din 100 si 1 fata din 400, medicii diagnosticand 100.000 de noi cazuri din aceasta boala in fiecare an.

Jurnalele medicale mainstream, cum ar fi Pediatrics sau The New England pf Medicine, publica doar studiile care considera timerosalul sigur. Si se dovedeste faptul ca aceste articole sunt scrise in mare parte de cercetatori care sunt pe statul de plata al fabricantilor de vaccinuri, asa cum Coalition for Safe Minds (Sensible Action For Ending Mercury-Induced Neurological Disorders), o organizatie privata non-profit, a aratat. Editorii acestor jurnale nu vor publica studii care vor arata legaturi intre autism si timerosal, cum ar fi“Thimerosal in Childhood Vaccines, Neurodevelopment Disorders, and Heart Disease in the United States” de Mark and David Geier, care documenteaza o puternica legatura intre gradul de mercur injectat in vaccinuri si autism. […]

Mercurul din vaccinurile contra gripei joaca si ele un rol in aceasta boala [Alzheimer]. Un investigator a gasit ca oamenii care au primit vaccinul de gripa in fiecare an 3-5 ani la rand aveau de 10 ori mai multe “sanse” sa dezvolte Alzheimer decat oamenii care aveau 0, sau o doza – doua de vaccin. […]

Intregul articol aici: http://www.lewrockwell.com/miller/miller14.html

***

Journal of American Physicians and Sugreons:

Thimerosal in Childhood Vaccines, Neurodevelopment Disorders, and Heart Disease in the United States

Abstract: In acest studiu, evaluam dozele de mercur din imunizarile pentru copii ce contin timerosal in comparatie cu US Federal Safety Guidelines si efectele dozelor crescande de mercur asupra incidentei tulburarilor dezvoltarii sistemului nervos si a bolilor de inima. Analiza noastra arata o crestere a riscului relativ pentru tulburari ale sistemului nervos si pentru boli de inima odata cu cresterea dozelor de mercur. Studiul furnizeaza puternice dovezi epidemiologice pentru existenta unei legaturi intre expunerea la mercur din vaccinurile pentru copii ce contin mercur si tulburarile sistemului nervos (neurodevelopment disorders).

Autori: Mark R. Geier, M.D., Ph.D.,  DavidA. Geier

Intregul articol, in pdf: http://www.jpands.org/vol8no1/geier.pdf

***

National Institute of Allergy and Infectious Diseases: Thimerosal in Vaccines

In iulie 1999, Departamentul SUA de Sanatate, Academia Americana a Pediatricilor si manufacturieri de vaccinuri au cazut de acord ca timerosalul ar trebui redus sau eliminat din vaccinuri ca o masura de precautie si pentru a reduce expunerea la mercur din toate sursele. Decizia de a trece la timerosal redus sau eliminat din vaccinuri era bazata pe mai multe Ghiduri Federale privitoare la expunerea cu mercur metilic si pe asumptia ca riscurile de sanatate pentru mercur metilic si etilic (specific Timerosalului, n.n.) sunt aceleasi. […]

Astazi, vaccinurile pediatrice obisnuite, recomandate si licentiate, ce sunt manufacturate pentru piata din SUA sunt ori libere de Timerosal sau contin o doza considerabil redusa din substanta. O exceptie o face vaccinul pentru gripa, ce este disponibil intr-o varietate de forme, dintre care unele contin timerosal, altele nu.[…] Timerosalul ramane in unele vaccinuri pentru adolescenti si adulti, ca si in unele vaccinuri pediatrice care nu se regasesc in Schema Recomandata de Imunizare pentru Copii si Adolescenti. Timerosalul se gaseste inca in vaccinuri folosite in afara SUA.

• Prospectul CANTGRIP (pdf.) – cititi si efectele adverse, despre care Dr. Streinu-Cercel spunea ca nu exista (punctul 4)

Nota: Informatiile de mai sus le-am primit de la colaboratori cu studii de specialitate.

• Romania Libera [20 oct. 2009]: Companiile straine prefera sa isi testeze medicamentele in Romania pentru ca voluntarii sunt ieftini si usor de convins.
  

Teste medicale pe om: Romanul, “cobaiul” preferat

Industria testelor medicale pe om a propulsat Romania in topul tarilor-sursa pentru “cobaii” solicitati de companiile straine producatoare de medicamente. In timp ce unii medici s-au imbogatit nesperat, starea precara a sistemului sanitar actioneaza ca o piedica pentru specialistii care se tem sa intre in circuit intrucat dotarile slabe din spitale ar putea ameninta rezultatele studiilor clinice.

Europa de Est a devenit noul pol al furnizorilor de cobai umani pentru studiile clinice realizate de marile companii producatoare de medicamente din intreaga lume. Potrivit medicilor din industrie, Romania ocupa un loc fruntas la acest capitol. Peste 90% din testele derulate la noi sunt concepute in afara tarii, astfel ca de pe plan local sunt racolati doar oamenii pe care se efectueaza propriu-zis testarea. Nivelul scazut de trai, dar si influenta pe care medicul inca o exercita asupra pacientului roman ar fi, spun specialistii, cele doua cauze majore care ne-au propulsat in topul tarilor-sursa pentru testarea pe om. Iar dezvoltarea pietei locale este abia la inceput. “Occidentalii sunt mai greu de convins sa participe. La noi insa doctorul are mai multa autoritate asupra pacientului. Asta nu inseamna ca il obliga, dar la noi omul ii da credit doctorului, asa cum ii da si preotului, spre exemplu. Daca iti spune doctorul care te-a facut bine ca ar vrea sa participi la un studiu, te duci, nu eziti”, explica medicul investigator Silviu Stanciu, coordonatorul mai multor teste clinice in Romania. Pentru ca si veniturile pot fi pe masura, concurenta printre specialistii care doresc sa intre in sistem este acerba. Doctorul Stanciu a patruns el insusi in aceasta lume gratie unui studiu la care lucra. Specialistul recunoaste ca batalia pentru o astfel de slujba este alimentata in tara noastra si de o oarecare anomalie: spre deosebire de statele occidentale, in Romania profitul medicului-investigator este mai mare decat al institutiei (spital, clinica) in care isi desfasoara aceasta activitate.

“Ca medic, daca vrei sa te imbogatesti, e o porcarie”

Chiar si asa, problema imbogatirii rapide din aceasta practica ridica semne de intrebare. “Ca medic, daca vrei sa te imbogatesti din studii clinice, e o porcarie, chiar daca acum 10 ani unii au reusit asta. Macar ca din banii aceia si-au facut clinici si asta a fost un lucru bun. Cunosc doctori care s-au implicat in doua-trei studii lucrative din care au castigat si cateva mii de euro pe un pacient, de la recrutare pana la final.” si starea actuala a sistemului sanitar romanesc nuanteaza realitatile de pe piata romaneasca a testarii de medicamente.

Exista suficiente cazuri de specialisti care refuza contracte tocmai din cauza dotarii precare din spitalele romanesti. “Sunt unitati in care nu gasesti nici adrenalina sau un defibrilator functional, astfel ca riscul ca studiul sa esueze e destul de mare. Potrivite pentru aceste studii ar fi acele structuri mai vechi de cercetare din spitalele universitare, dar acele posturi au fost pastrate pentru unii ca o rampa spre a deveni universitari. Daca ar fi fost in mod real functionale si intrau in astfel de proiecte, institutia ar fi putut castiga bine si ar fi putut investi in modernizare. Sunt niste bani buni totusi, bani legali, venituri extrabugetare cu care poti schimba o sumedenie de lucruri”, mai adauga Stanciu.

Teste mai lungi, medicamente mai scumpe

Riscurile la care sunt expusi subiectii in studiile clinice ramane destul de controversat la nivel mondial. “Exemplu: studiul cu aspirina si calitatea vietii. Se stie ca aspirina are si efecte adverse, da gastrita, sangerari. De aceea, trebuie urmarite si efectele adverse. Pana acum, daca un studiu dura un an, ca doctor investigator urmaream efectele adverse un an si trei luni. In momentul de fata se doreste impunerea studiul follow-up (de urmarire) pe o perioada mult mai lunga. Acum trei ani a aparut in SUA topul celor mai frecvente cauze ale mortalitatii. A treia cauza, dupa bolile cardiovasculare si cancer, era eatrogenia, adica proceduri si tratamente esuate. De aici si ideea urmaririi pacientului sau voluntarului pe termen indelungat dupa un studiu”, explica doctorul Stanciu. Potrivit specialistului, aceasta reforma ar putea atrage dupa sine si scumpirea medicamentelor, intrucat costurile reprezentate de acest tip nou de testare vor creste si ele. Cercetătorul Maria Şerbănescu, specializat în genetică psihiatrică, este impotriva imunizărilor în număr mare, în special la copii. Profesorului Maria Şerbănescu de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Bucureşti îi place să spună că practică medicina viitorului. S-a specializat în genetică psihiatrică, o ştiinţă despre care crede că va ajuta la dezvoltarea de tratamente noi şi revoluţionare pentru bolile psihice. Deşi lucrează „cu normă întreagă” la Spitalul „Obregia”, are ocazia să îşi valorifice cunoştinţele mai mult la Bonn, în Germania, unde colaborează cu Institutul de Genetică Umană. Împreună cu cercetătorii de acolo, caută „genele defecte”, implicate în bolile psihice şi în modul în care acestea se transmit. Se declară împotriva vaccinării în exces şi spune că în emisiunile TV româneşti regăseşte „o măreaţă patologie” de afecţiuni psihice. Au apărut teorii care spun că unele vaccinuri produc modificări genetice. Ce părere aveţi?

Maria Şerbănescu: Şi în America se discută intens despre vaccinare. Acolo copiilor li se fac 60 de vaccinuri în primii doi ani de viaţă, iar recent, s-a pus problema dacă nu cumva aceste vaccinuri activează pre dispoziţii genetice care duc la declanşarea autismului. Vaccinurile au acţiune biologică şi pot să modifice expresia ADN-ului, la fel ca radiaţiile.Pot fi făcute vaccinurile care se cunosc de zeci de ani, dar nu e bine să se abuzeze. Eu, spre exemplu, nu mă vaccinez antigripal. Vaccinările acestea duc la creşterea rezistenţei organismului în faţa bolii.

• Banii Nostri: Bugetul afacerii AH1N1. Industria pharma mai da o lovitura. Cum s-a construit manipularea?

Banci si farmacii. Asta predomina in peisajul comercial romanesc, nu? Daca ne-am lamurit cum e cu bancile, industria farmaceutica a scapat focalizarii pana acum. Putini s-au intrebat cum de pot vinde atat de mult farmaciile pentru a se inghesui la 20-30 metri distanta una de alta precum in Bucuresti. Cum de acceptam sa ingeram in continuare chimicale sub forma de pilule stiind bine ca luam antibiotice la greu indirect, consumand carne produsa in sistem “industrial” (gainile, porcii, vacile crescute la gramada sunt indopate cu antibiotice pentru a se evita decesele in masa), cumparand fructe si legume mari si frumoase si doldora de ingrasaminte, dupa ce ne facem plinul in copilarie cu indulcitorii artificiali, etc, etc? Ei bine, dupa toata aceasta cura de otravuri legale, ne repezim sa ne indopam cu vitamine, siropuri, vacinuri, pilule miraculoase vazute aseara in reaclama la meci, facandu-ne cu seninatate praf sistemul imunitar.

Gripa AH1N1 a scos din recesiune fara doar si poate industria farmaceutica, cu vanzari in scadere la un moment dat pe fondul somajului in crestere si al puterii de cumparare in scadere din societate. Cei care au orchestrat pandemia AH1N1 au scos zeci de miliarde de dolari din piatra seaca si nu numai din vaccinurile aplicate benevol sau sub amenintari pacientilor, ci si din accesorii: masti, pilule pentru “cresterea imunitatii” chiar consultanta cum veti vedea mai jos.

Inainte de a privi si niste cifre de afaceri, sa vedem cum a fost posibila declararea unei pandemii, desi vedem acum ca numarul deceselor la 9 luni de la declararea pandemiei n-a depasit 20.000, comparabil cu cel al mortilor intr-o epidemie de gripa normala la nivel global? Daca va amintiti, prin modificarea reglementarilor care defineau pandemia, adica prin fortarea declararii unei asemenea calamitati si in cazul unui numar mai redus de victime. Reprezentantii organizatiei, chestionati in Consiliul Europei, s-au aparat invocand ca nu au existat presiuni din partea industriei farmaceutice pentru a declara pandemia.

Nu? Mai mult de jumatate din expertii care au sfatuit OMS sa declare gripa porcina pandemie sunt in conexiune cu producatorii de medicamente care au facut profituri uriase in urma vanzarii vaccinurilor netestate sufficient. 11 din cei 20 de membri ai Grupului Strategic de Experti OMS au profitat de pe urma colaborarii cu industria farmaceutica sau sunt legati de aceasta prin universitatile lor. O parte si-au declarat interesele in GlaxoSmithKline, producatorul de vaccine care a profitat cel mai mult in urma pandemiei. Vezi

http://www.i-sis.org.uk/swineFluaFakedPandemic.php?printing=yes).

Si nu erau numai din OMS: anul trecul, Daily Mail a dezvaluit ca Sir Roy Anderson, un om de stiinta care sfatuieste Guvernul britanic cu privire la probleme legate de sanatate, primeste anual 116.000 lire pe an de pe urma postului pe care il detine in consiliul de conducere al GlaxoSmithKline (GSK), o companie care fabrica medicamente si vaccin antigripal.

A “lucrat” OMS singura? O, bineinteles ca nu. Iata ce pozitie avea ONU in septembrie 2009, la cateva luni de la declararea pandemiei. “Epidemia de gripa noua poate provoca milioane de morti si anarhie in ţările sarace, avertizeaza un raport al Organizaţiei Natiunilor Unite. Este vorba de state din America Latina, zona Asia-Pacific şi Africa. Se va ajunge in această situatie daca statele bogate nu vor aloca aproape un miliard de euro pentru a cumpăra vaccinuri şi ativirale pentru aceste zone.Oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sanatatii se tem ca, din cauza crizei economice mondiale, nu vor putea obtine nici macar jumătate din suma necesara” relata RFI.

Ingredientele panicii erau deja create iar mass-media obedienta sau doar senzationalista a pus repede paie pe foc, citand cu voiosie “expertii” de serviciu. Vi-l amintiti pe excelenta sa, Strainu-Cercel, nu? Ne-am ocupat de domnia-sa in cateva ponturi si nu mai insistam. Cand populatia nu percuta suficient de bine, s-a folosit artileria grea: moartea lui Toni Tecuceanu, in urma unui virus contractat in spital, ambalata insa in deces cauzat de AH1N1, a dus instantaneu la pelerinaje pentru vaccinare si dechiderea unor puncte de lucru in statiile de metrou. Cand autoritatea lui Streinu Cercel a suferit unele erodari, au fost gasiti repede lideri de opinie, cu ceva trecut medical, sa preia stafeta. Vi-l amintiti pe Val Valcu, redactorul-sef de la Gardianul?. Invitat la Realiatea, Valcu s-a ambalat impotriva grupusculelor religioase si extremiste care se opun vacinarii si deruteaza populatia si care in opinia sa trebuia sa fie sanctionate penal. El amintea de fostul imperiu Britanic ce-si vaccina obligatoriu soldatii, a considerat ca prea multa democratie strica si ca nu-i normal “sa ne rugam de lucratorii ministerelor sanatatii, apararii sau internelor sa se vaccineze” .

Si totusi, cum de s-a oprit nebunia?

Au aparut pe fir voci critice chiar in randul autoritatilor europene care au razbatut in presa.”Un expert european in domeniul sanatatii a declarat ca pandemia de gripă porcină este una falsa, menita sa creasca vanzarile companiilor farmaceutice. Wolfgang Wodarg, directorul departamentului de sanatate din cadrul Consiliului Europei, sustine ca toate companiile farmaceutice au avut profituri de milioane de dolari de pe urma virusului AH1N1″ relata Antena 3. Oficialul european spune ca directorii companiilor farmaceutice au initiat o “campanie de panică” care a determinat Organizaţia Mondiala a Sanatatii să declare pandemie. Acesta a demarat deja o ancheta pe aceasta tema si sustine ca avem de a face cu “unul dintre cele mai mari scandaluri din industria farmaceutică ale secolului”. Pana la finalul acestei luni, Consiliul Europei va susţine o sedinta pe aceasta tema, cum informa The Sun.

Mult inainte de asta insa, internetul si-a facut datoria iar tentativele abile de manipulare din presa centrala au fost demontate minutios de o puzderie de site-uri inpendente, bloguri, etc. Niste fanatici cum i-ar numi Val Valcu, fanatici ai adevarului spunem noi. La capitolul fanatici, sa-l trecem si pe specialistul de la Institutul de Boli Infecţioase Victor Babes, prof. dr. Petre Calistru care declara in toiul isterei generale pentru Romania Libera: “Acum nu se mai cuceresc tarile cu sabia, ci economic, fortandu-le sa achizitioneze si ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus in slujba individului, ci a producatorilor de medicamente si echipamente medicale. Nu mai exista grija fata de individ, ci doar de stimulare a consumului. Este suficient sa ne uităm si sa vedem ca presedintele Obama este cel mai inversunat agent de vanzari din lume pentru vaccinul impotriva gripei porcine, iar preşedinta OMS era chiar fericita cand a anuntat ca exista pandemie. Aceasta gripa nu a aparut acum, unele studii japoneze arata ca virusul gripal A/H1N1 este de cel putin 30 de ani, poate chiar 100″.

Si acum niste cifre. La inceputul “sperieturii” porcesti, ziarul Canadian The Globe and Mail estima castigurile totale ale companiiilor farmaceutice intre 7 si pana la 18 miliarde USD-in functie de cate victime va lasa in urma virusul AH1N1 si de succesul campaniilor de imunizare in masa. S-a facut o socoteala si pentru Romaia: se pare ca cel mai mult am platit pentru pentru masti si dezinfectant (8 milioane de euro), abia apoi pentru producerea vaccinului (5 milioane de euro). O buna parte din bani s-a dus pe achizitionarea de medicamente antivirale, adica aproape 6 milioane de euro. In total, 13 milioane de euro pentru prevenirea si controlul infectiei cu noul virus de tip AH1N1 conform incont.ro.

In SUA, la inceputul lunii mai 2009 vanzarile de sirop de tuse si medicamente pentru raceala crescusera deja cu 8% iar cele de dezinfectant pentru maini cu 19%. Vanzarile companiei 3M Corporation U.S. urcasera agresiv doar pe seama unui singur articol: mastile chirurgicale (+40%-doar in luna respectiva se vandusera 100 milioane de astfel de masti). Nici doctorii nu s-au putut sustrage in unele zone goanei dupa profit pe seama dorintei avide de informare a publicului: in Canada, medicilor li s-a solicitat de catre ministerul de resort sa raspunda la toate apelurile cetatenilor in care se solicitau detalii si informatii, un apel sub 10 minute fiind taxat cu 11 dolari canadieni iar cele peste 10 minute, cu 27 CAD. In sfarsit, si in Romania industria asigurarilor a simtit ca este vorba de un os de ros. De pilda EuroIns a lansat prima asigurare impotriva virusului AH1N1 de pe piata locala, suma asigurata in caz de deces fiind de 5.000 euro, ca supliment la polita de baza, respectiv asigurarea de accident. Gheorghe Mencinicopschi sustine ca industria farmaceutica face presiuni pentru legiferarea Codex-ului * “Sunt interese mari si multi bani in joc”, spune directorul Institutului de Cercetari Alimentare * Profesorul universitar prezice ca suplimentele vor deveni paleative * “Usturoiul va fi medicament si il vom lua doar pe reteta, de la farmacie”

Directorul Institutului de Cercetari Alimentare trage un semnal de alarma in ceea ce priveste anumite prevederi din controversatul Codex Alimentarius. In exclusivitate pentru Agentia de Investigatii Media, Gheorghe Mencinicopschi a declarat ca, din punctul sau de vedere, vom ajunge ca in viitor sa mancam medicamente in loc de alimente. De asemenea, profesorul universitar este de parere ca multe dintre recomandarile existente in Codex Alimentarius sunt generate de marii jucatori din industria farmaceutica, dupa ce acesteia “au cam ramas in pana de idei”.

Gheorghe Mencinicopschi sustine ca exista foarte multe “parti interesate” ca acest cod sa fie pus in practica, in prezent avand loc un puternic lobby pe langa guvernele a numeroase tari, care au si aderat si au inceput implementarea lui. “Codex Alimentarius este la fel de controversat asa cum este, spre exemplu, si pandemia de gripa porcina. Lucrurile sunt destul de complicate. Trebuie spus ca acest Codex cuprinde doar reglementari, nu documente cu caracter legislativ. Deci, cu alte cuvinte, nu recomandarile sunt obligatoriu de pus in practica. Cu toate acestea, exista interese foarte mari pentru ca ele sa se legifereze. Se face lobby, se intervine pe langa guvernele tarilor si asa mai departe. Sunt parti interesate ca acest Codex Alimetarius sa fie pus in practica. De aceea, multe dintre Guverne vor prelua recomandarile si le vor legifera. Acesta va fi pasul urmator.”, ne-a declarat Mencinicopschi.

Jocurile industriei farmaceutice

Profesorul universitar este de parere ca marii jucatori din industria farmaceutica sunt cei care fac presiuni pentru implementarea Codului. “Sunt interese mari si multi bani in joc. Industria farmaceutica este un pic in pana de idei. Acum procedeaza ca in cazul aspirinei. Aspirina provine dintr-o substanta naturala. Dar, pe la sfarsitul secolului XIX, un baiat destept a modificat-o printr-un procedeu chimic, astfel ca ea a ajuns sa fie vanduta ca si medicament. La fel se va intampla si acum. Poate ca usturoiul va fi transformat in medicament si il vom lua doar pe reteta, de la farmacie”,ne-a explicat Gheorghe Mencinicopschi.

Medicamente in loc de alimente

Directorul Institutului de Cercetari Alimentare este de parere ca nu se va mai face nicio distinctie intre suplimentele alimentare si medicamente. In viziunea lui Mencinicopschi, industria farmaceutica va transforma anumite suplimente alimentare in paleative, urmand ca acestea sa se elibereze doar pe baza de reteta. “In Uniunea Europeana, in urma cu trei-patru ani, au fost elaborate doua regulamente. Unul dintre ele priveste alimentele si suplimentele alimentare, iar cel de-al doilea medicamentele. Totusi, distrinctia dintre medicamente si suplimentele alimentare nu se va mai face. Pe cutiile de medicamente sunt trecute mentiuni de preventie si de tratare. In realitate insa, preventia se face prin alimentatie, dar, cu toate acestea, nu ai voie sa treci asa ceva pe cutiile de alimente. De aceea, sunt sugestii ca unele suplimente alimentare sa fie transformate in medicamente, cum e cazul vitaminei C. Aceasta este un supliment alimentar, dar daca ii maresti putin gramajul devine medicament“, ne-a explicat Mencinicopschi. Profesorul universitar este de parere ca in curand vom ajunge sa mancam medicamente. “Este ingrijorator ce se intampla. Vom ajunge sa mancam medicamente, nu alimente. Suplimentele alimentare vor fi transformate in medicamente. Trebuie reglementata foarte atent aceasta problema”, a incheiat Gheorghe Mencinicopschi. Dr. Christa Todea-Gross  Industria farmaceutică – rădăcini

Scotocind gigantica cantitate de informaţii oferită de articole, site-uri de internet şi cărţi referitoare la istoria industriei chimice, ies la iveală o serie de realităţi cutremurătoare. Urmărind să descoperim rădăcinile acestei industrii, găsim două filoane puternice: unul germano-elveţian şi un altul american. În prezent, ambele au multiple ramificaţii. Există numeroase dovezi care arată că de-a lungul deceniilor aceste două carteluri au dominat şi domină nu numai lumea medicamentelor de sinteză, a pesticidelor, fertilizatorilor, combustibililor şi armelor chimice şi biologice, dar şi lumea bancară, cea a mass-mediei şi cea geopolitică. Este vorba de cartelul german cunoscut în trecut sub numele de I.G. Farben şi de cel patronat de Rockefelleri.

Cartelul german I.G. Farben

Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru dresuri. La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de medicamente – pentru început novocaină şi aspirină.
Cu câţiva ani înaintea primului război mondial, oamenii de ştiinţă Fritz Haber (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1918) şi Carl Bosch (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1931) de la BASF, au inventat un procedeu de a „fixa” azotul din aer. Ei presupuneau că la nivel planetar se vor termina nitraţii organici care erau utilizaţi ca fertilizatori, de aceea s-au gândit la o modalitate de „stocare” a azotului prezent în aer. Însă nitraţii puteau fi folosiţi şi ca explozibil. Astfel, după începerea primului război mondial, când Anglia încetase să mai exporte nitraţi către Germania, această problemă a fost rezolvată de industria chimică. Folosind procesul Haber-Bosch se furniza armatei germane explozibili făcuţi cu ajutorul azotului din aer. Haber a inventat şi apoi firma a furnizat şi gaz otrăvitor, a cărui utilizare a condus la moartea a aproximativ 91.000 de oameni şi a afectat sănătatea a 1,3 milioane de oameni în primul război mondial.

În timpul războiului, mai multe companii germane printre care BASF, Bayer, Hoechst, Agfa au fost nevoite să lucreze împreună. După primul război mondial, aceste firme, dorind să îşi redobândească poziţiile la nivel mondial, au decis să realizeze o  semifuziune care a dus la apariţia cartelul I.G. Farben.
În 1920, I.G. Farben (având numele întreg Interessen Gemeinschaft Farbenindustrie Aktiengesellschaft) era cel mai mare conglomerat producător de medicamente, substanţe chimice şi vopseluri. Sediul a fost ales în Frankfurt, pentru poziţia sa centrală şi a accesibilităţii.
În 1920, investiţia cea mai riscantă a lui I.G. Farben a fost un proiect Bosch, prin care se urmărea fabricarea de combustibil din cărbune. Germania avea mult cărbune dar niciun pic de petrol. Bosch a crezut că aceşti carburanţi vor deveni o afacere profitabilă pentru nemţi când rezervele mondiale de petrol se vor sfârşi. Dar descoperirea, la vremea respectivă, a unui zăcământ de petrol în Texas a făcut ca preţul petrolului să scadă puternic şi rivalii lui I.G. Farben să dorească stoparea proiectului. Atunci firma şi-a îndreptat atenţia spre sfera politică. Se pare că încă de la începutul secolului XX industria chimico-farmaceutică a fost activă în domeniul lobby-ului politic (termenul „lobby” desemnează actul de a urmări influenţarea deciziilor luate de oficiali, cel mai adesea în domeniul legislativ). Primul „campion” în domeniul politic pentru I.G. Farben, în 1931, a fost Heinrich Brüning de la Partidul de Centru. Următorul „campion”, în 1933, a fost Hitler. După 6 ani, când diviziile armatei germane intrau în Polonia, maşinile acestora aveau anvelope de cauciuc sintetic I.G. Farben şi motoare care consumau combustibil sintetic I.G. Farben. Mai apoi, lagărele de concentrare au folosit gaz ucigător I.G. Farben, inventat de fapt pentru a fi utilizat ca pesticid.
Se spune că Bosch, omul de ştiinţă care a inventat multe dintre „produsele” care au generat atât de multă suferinţă şi au ucis atât de multe fiinţe umane în cele două războaie mondiale, spre finele anilor ‘30 era scufundat în depresie şi alcoolism.
Pe măsură ce naziştii invadau ţările Europei, I.G. Farben prelua controlul companiilor chimice din ţările respective. Dacă aceste preluări forţate erau bune pentru afaceri, sclavia era şi mai bună. În loc de „muncă, nu vorbe”, multe dintre lagăre aveau pe porţi inscripţia „munca vă va face liberi”. A fost cel mai sinistru slogan din istoria omenirii, pentru că prin „liberi” se înţelegea „morţi datorită epuizării”. I.G. Farben a creat propriul lagăr privat numit Monowitz – cunoscut de asemenea ca Auschwitz III. Monowitz, situat în Polonia, era cel mai mare complex industrial german din afara graniţelor şi cea mai mare fabrică I.G. Farben. Mai era cunoscut şi sub numele de I.G. Auschwitz. Locul amplasării a fost ales datorită resurselor bogate de apă şi cărbune din zonă, dar şi pentru munca gratuită pe care o prestau cei din lagărele de concentrare Auschwitz I şi II.

Diferitele tipuri de gaz şi numeroase medicamente produse de I.G. Farben au fost testate pe prizonierii de la Auschwitz, transformaţi în felul acesta în cobai umani. Mulţi dintre cobaii umani au murit datorită acestor experimente. Unul dintre doctorii SS de la Auschwitz, dr. Helmut Vetter, mult timp angajat al firmei Bayer, a fost implicat în testarea experimentală a vaccinurilor şi medicamentelor pe deţinuţi. El a fost executat după război, ca urmare a deciziei tribunlului de la Nürnberg pentru că a administrat deţinuţilor injecţii fatale. Este unul dintre puţinii care au fost executaţi, din toţi cei care au participat la genocidul monstruos care a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial în lagărele de concentrare.
Bayer trimitea constant „noi preparate” care să fie testate pe prizonieri. Însă nu acesta a fost începutul şi, din păcate, nici sfârşitul departamentului foarte profitabil de arme biologice al firmei Bayer.
În 1948, la procesul de la Nürnberg, un mic număr de directori de la I.G. Farben, toţi martori sau/şi chiar autori ai genocidului săvârşit, au fost declaraţi vinovaţi de ucidere în masă. Din cauza presiunilor făcute de legislatorii de dreapta din Statele Unite, care considerau că adevăratul inamic era „comunismul, nu afaceriştii germani”, aceşti directori au fost toţi scoşi din puşcărie după patru ani. În ciuda introducerii gazului de luptă, a muncii forţate, a „pricipiului Führer-ului”, în ciuda încurajării anti-semitismului, în ciuda faptului de a fi fost cei mai mari suporteri financiari ai nazismului, ei au fost toţi achitaţi, curtea stabilind că nu erau suficiente dovezi „pentru cunoaşterea rezultatului imediat” al acţiunilor lor. Pe cât de neverosimilă pare această decizie, pe atât de adevărată este.

La 15 ani după ce au fost condamnaţi de tribunalul de la Nürnberg pentru crime de război, cei de la Bayer, BASF şi Hoechst, adică I.G. Farben, au devenit „arhitecţii” unei noi criminale ofense aduse drepturilor omului: Comisia Codex Alimentarius înfiinţată în 1962 (după cum susţine dr. Rath Health Foundation)!!!  Cei care au format comisia pentru Codex Alimentarius nu sunt alţii decât cei condamnaţi ca şi criminali de război la tribunalul de la Nürnberg!! Probabil că aceşti criminali urmăresc ca „alimentele” pe care nu au reuşit să le testeze pe deţinuţii din lagăr, pentru că la momentul respectiv nu existau sau nu exista încă ideea, să fie „testate” pe întreaga populaţie a planetei. Şi aceasta în niciun caz pentru că ar dori binele oamenilor. Numele Codex Alimentarius nu este un accident! Acest nume a fost dat de aceleaşi companii şi ACEIAŞI NAZIŞTI care au dat deţinuţilor de la Auschwitz sloganul „Arbeit mach frei” = „munca te face liber” (am precizat mai sus care era de fapt înţelesul sinistru al acestui slogan). Aşa cum au dovedit din plin acţiunile lor în timpul războiului, nu au nicio dorinţă reală de îmbunătăţire a vieţii oamenilor, ci de „rarefiere” a populaţiei globului. Dacă nu credeţi, citiţi cu atenţie toate documentele referitoare la TOATE experimentele care s-au realizat pe deţinuţii din lagăre, experimente făcute cu scopul de a vedea cum se poate crea o rasă pură, ariană, sau cu scopul de a testa diferitele medicamente sau substanţe create de I.G. Farben, dar nu pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor! Altfel, în momentul în care ar fi găsit substanţele căutate, dacă buna sănătate a oamenilor ar fi fost scopul adevărat, le-ar fi administrat tuturor deţinuţilor şi nu ar mai fi existat atâtea victime.

Această perioadă „cenuşie” a industriei chimico-farmaceutice pe care am dezvăluit-o mai sus a fost legată de numele Fritz ter Meer. Acesta a fost membru al Consiliului managerial al I.G. Farben de la înfiinţarea cartelului până la disoluţia sa. Ca manager pe timp de război el a fost responsabil cu I.G. Auschwitz. În 1948 ter Meer a fost condamnat de tribunalul de la Nürnberg la şapte ani de închisoare pentru jaf şi sclavie. În 1952, prin intervenţia unor prieteni puternici şi influenţi, sentinţa a fost comutată. În perioada 1956-1964 ter Meer a fost reinstalat membru în comitetul managerial al firmei Bayer AG. Iar în 1962 participa la constituirea comisiei Codex Alimentarius.

În continuare vă prezentăm un alt fapt cutremurător, susţinut de mai multe surse. La începutul anilor ‘40 compania chimică I.G. Farben a angajat la departamentul vânzări un polonez care vindea cianură naziştilor pentru a fi utilizată la Auschwitz. Acelaşi vânzător a lucrat, de asemenea, ca şi chimist la fabricarea gazului otrăvitor. Aceeaşi cianură sub formă de gaz, împreună cu Zyklon B şi malation au fost utilizate pentru a extermina în cel de-al doilea război mondial milioane de evrei şi alte grupuri. După război, temându-se pentru viaţa sa, vânzătorul polonez a îmbrăţişat catolicismul şi, în 1946, a fost hirotonisit preot. În 1958 acest om a devenit cel mai tânăr episcop al Poloniei. Iar în 1978, ex-vânzătorul de gaz ucigător şi-a început… ghiciţi ce?… „domnia” papală, ca papa Ioan Paul al II-lea!

Companiile farmaceutice Bayer şi Hoechst au fost reorganizate în 1951 sub direcţia Allied High Comission, influenţată din plin de înaltul comisar al SUA John J. McCloy, avocat şi bancher din Philadelphia, cu legături puternice în lumea bancară Rockefeller şi interesele lor petroliere.

Compania farmaceutică germană Merck, care nu a intrat în cartelul I.G. Farben, dar totuşi a funcţionat în epoca nazistă, după cel de-al doilea război mondial a continuat să producă medicamente, pesticide, conservanţi alimentari, reactivi şi substanţe chimice pentru laborator. Foarte repede după război s-a produs bum-ul cunoscut ca „miracolul economic” pentru această firmă. Adică creşterea nivelului de vânzări cu două cifre. Care este misterul acestei îmbunătăţiri? La finele războiului, compania a primit o parte importantă din „capitalul de zbor” nazist, capitalul de muncă al I.G. Farben. După cum putem observa, nimic nu se pierde totul se… redistribuie!

Aceste aspecte au fost făcute publice de dr. Norman Covert, directorul pentru relaţii publice de la Fort Detrick, acelaşi „campus Detrick” care i-a fost pus la dispoziţie pentru munca de cercetare lui George Merck pe timp de război. Un alt aspect interesant legat de acest campus este următorul: Corpul de Arme Chimice de la Camp Detrick a lucrat şi cu specialistul german în arme biologice – Gral.Mr. Kurt Blome, chiar la două luni după ce acesta a fost achitat de tribunalul de la Nürnberg.

Prin urmare, cei care au conceput medicamente/substanţe chimice/agenţi bacteriologici, împreună cu unii din cei care au testat aceste substanţe în timpul războiului pe oamenii aflaţi în lagărele de concentrare au fost până la urmă scoşi de sub incidenţa legii, prin influenţa „prietenilor” aflaţi în libertate, şi puşi să lucreze în continuare pentru aceleaşi sau alte firme farmaceutice într-un scop asemănător? Lupul îşi schimbă părul dar năravul… nu prea. Timpul a scos la suprafaţă, şi mai scoate încă, multe dovezi care să susţină acest proverb care se aplică foarte bine şi în domeniul industriei farmaceutice. Aşa cum se poate parafraza ceea ce  afirma Dr. Med Matthias Rath – „mass murderers of Big Pharma, then and now” = „ucigaşii de mase de oameni ai industriei farmaceutice, atunci şi acum”.

Cartelul american Rockefeller

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite. Devenise miliardarul numărul unu din America. Din primii ani ai secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor, centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii următori.
Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?

Şcoli medicale alopate şi tratament alopat – aproape în exclusivitate

De la începutul secolului XX, Rockefeller a început să infuzeze capital în acţiunea de promovare a medicinei alopate. În 1910 Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller a furnizat 600 de milioane de dolari instituţiilor de educaţie medicală alopată (Barbara Griggs – „Green Pharmacy”). Cuvântul „alopatie” înseamnă tratarea bolii cu substanţe chimice dure. Raportul Flexner din 1910 a reuşit să elimine şcolile medicale homeopate şi toate medicamentele naturale în întreaga SUA. Raportul a fost finanţat şi promovat de Fundaţia Carnegie şi Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller. Acest raport a „ajutat” la reducerea la jumătate a numărului de colegii medicale până în 1930. În 1977, declaraţia de la Alma Ata a internaţionalizat, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „recomandările” raportului Flexner.

Raportul, numit şi Buletinul nr. 4 al Fundației Carnegie, cerea şcolilor medicale americane să impună standarde mai ridicate la admitere şi la absolvire, şi să adere strict la protocoalele ştiinţifice în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea. Multe dintre şcolile medicale americane au fost astfel eliminate pentru că nu puteau respecta standardele impuse. Înainte de apariţia raportului Flexner, medicina „modernă” trebuia să facă faţă unei competiţii viguroase care venea din partea osteopatiei, medicinei chiropractice, medicinei eclectice, naturopatiei şi homeopatiei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Asociaţia Medicală Americană făcea lobby peste tot pentru standardizarea învăţământului medical. Astfel, după impunerea acestui raport, şcolile medicale în care se predau diferite discipline de genul medicină eclectică, naturopatie, homeopatie, au fost somate să renunţe la aceste cursuri sau altfel îşi vor pierde acreditarea şi susţinerea economică.

Majoritatea opiniei publice şi, în mod virtual, toţi medicii cred astăzi în superioritatea medicinei alopate, ştiinţifice. Totuşi, homeopatia şi medicinele tradiţionale au reuşit să supravieţuiască, ca nişte flori rare,  în întreaga lume.  La modul global, prin acea mişcare strategică de inspiraţie Rockefeller care a urmărit eliminarea medicinilor naturale, s-a ajuns la o medicină a corpului fizic şi nu a fiinţei umane în ansamblul ei. O medicină care tratează boli, nu oameni. O medicină care promovează substanţe chimice de sinteză şi nu substanţe naturale, pentru refacerea sănătăţii.

Relaţia Rockefeller–Farben

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii ’20.
Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb, necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani (firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!
Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General Motors puteau produce tetraetil de plumb. În 1938, managerul de la Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de tone de tetraetil de plumb. În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb în valoare de 15 milioane de dolari.

După ce a început războiul în Europa, englezii s-au supărat pe americani pentru că au comercializat spre Germania materiale strategice. Dar se pare că americanii nu se opriseră din aceste vânzări. Standard Oil a schimbat imediat înregistrarea vaselor care livrau petrol nemţilor, pentru a evita cercetările sau sechestrele britanice. Vasele americane au continuat să care petrol în insulele Canare, unde încărcau petrolierele nemţeşti care mergeau spre Hamburg.
Cel care urma să devină preşedinte, Harry S. Truman, a spus la momentul respectiv că relaţia Rockefeller-Farben „se apropie de trădare” (afirmaţie mult prea blândă faţă de realitate).

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de petrol. Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau Rockefellerii. După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G. Farben şi imensa fabrică. Piloţii americani au demolat orice altă clădire din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat aceasta era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co. Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp banca ce finanţa I.G. Farben.
Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe 10 august 1944, partenerii Rockefeller-Farben au mutat „capitalul lor de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi Elveţia. Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

Dacă tragem o linie ca să vedem cine a beneficiat de pe urma războiului, ce observăm? Farben a testat medicamente, vacinuri, gaze toxice pe deţinuţii din lagăre, i-a folosit pentru a munci în fabrica Monowitz, a vândut cauciucuri, combustibil şi gaz de luptă armatei germane. Rockefeller a vândut petrol şi tetraetil de plumb pentru luptă atât armatei americane, cât şi nemţilor, şi a urmărit distrugerea şcolilor de medicină tradiţională, homeopatie şi promovarea alopatiei şi, implicit, a industriei farmaceutice. Rezultatul obţinut: războiul a reprezentat un profit extraordinar pentru cele două carteluri.

Industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, aflată pe locul al treilea în 2008 şi 2009, după cum se observă din datele rezumate în tabelul de mai jos.

		Anul 2009	Anul 2008
	Tipul de industrie	profituri ca % din câştigurile pe 2008	profituri ca % din câştigurile pe 2007
1	Network and Other Communications Equipment	20.4	28.8
2 (2009)	Internet Services and Retailing	19.4	x
3 (2008)	Mining, Crude-Oil Production	x	23.8

4

Pharmaceuticals

19.3

15.8

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, pentru că:
– există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune, prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu medicamentele produse de acestea
– există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing a firmelor farmaceutice
– există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi: cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze. Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse de industria farmaceutică. Prin  reclame agresive, repetate cu tenacitate pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele substanţe îl pot ajuta.

Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice?

Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia.
Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste de specialitate şi, de curând, mass-media. „Companiile farmaceutice doresc doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).

 

Relaţia companiilor farmaceutice cu medicii – nu este spre beneficiul pacientului!

Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282 milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate de medici.” (dr. Mercola)
Adică, dumneavoastră nu vi se va mai prescrie medicamentul cu care eraţi obişnuit şi cu care vă simţeaţi bine dacă a apărut unul nou pentru aceeaşi afecţiune şi compania farmaceutică care produce acel medicament a trecut, prin intermediul unui agent de vânzări, pe la medicul dumneavoastră cu o mică atenţie.

Companiile farmaceutice şi  articolele publicate despre medicamente

Dr. Mercola, la jumătatea lunii decembrie anul trecut a făcut cunoscute mai multe aspecte referitoare la industria farmaceutică printr-un articol publicat pe site-ul său – “The drug companies’ newest profit weapon to steal your money”.  În continuare redăm fragmentul referitor la modul în care companiile farmaceutice influenţează opinia publică prin articolele care sunt publicate în revistele de specialitate despre medicamentele produse.
„Dr. Beatrice Golomb, medic, profesor asociat de medicină internă şi profesor asociat de medicină de familie şi medicină preventivă la Universitatea California din San Diego, ne împărtăşeşte informaţii şocante referitoare la întunecatele dedesubturi ale ştiinţei medicale pentru a putea să înţelegeţi cum şi de ce «metoda ştiinţifică» a devenit atât de manipulabilă şi distorsionată la voinţă de către industria farmaceutică.
Pentru ca studiile ştiinţifice să poată fi realizate, cineva trebuie să le finanţeze. Sponsorul şef pentru orice studiu referitor la un medicament este compania farmaceutică care îl produce, întrucât fabricantul este cel mai interesat în a «demonstra» cât de spectaculos este medicamentul.
Dr. Golomb dă drept exemplu statinele (inhibitori ai 3-hydroxy-3-metilglutaril-coenzima A reductazei) – arătând că toate studiile importante referitoare la statine au fost finanţate în exclusivitate de industria medicamentelor.
Al doilea finanţator important al studiilor clinice este Institutul Naţional pentru Sănătate (NIH – National Institute of Health), care nu este grupul neutru de experţi guvernamentali pe care ai crede că este. De fapt, NIH acceptă o sumă mare de bani de la marile concernuri farmaceutice şi este puternic implicată în această industrie.
Mai mult, companiile farmaceutice publică doar o parte din studiile pe care le finanţează – studiile care le promovează medicamentele. Deseori aceste articole favorabile sunt trimise spre publicare de mai multe ori, un studiu fiind astfel publicat în forme diferite – astfel încât cititorul să nu observe că este acelaşi studiu, schimbându-se doar lista de autori şi diferite detalii.
Dacă studiul nu prezintă concluzii care sunt favorabile produsului investigat, cel mai probabil nu va fi publicat niciodată.
Deseori, în cazul unor studii ştiinţifice ale căror rezultate ridică semne de întrebare privind eficacitatea medicamentului, descoperirile negative sunt metamorfozate în rezultate pozitive prin manipularea interpretării statistice şi a semanticii.
Articolele extinse care urmează unui studiu, trimise spre publicare în reviste cu o reputaţie foarte bună, după ce trec de analiza unor aşa-zişi experţi nepartinici, sunt deseori refăcute de alte laboratoare non-neutre care au o legătură financiară cu piaţa medicamentelor. Se pretinde că multe din articolele ce apar în revistele medicale de specialitate sunt scrise de cercetători renumiţi, dar de fapt sunt redactate de scriitori fantomă necunoscuţi care se află pe statele de plată ale companiilor farmaceutice.
Revistele medicale sunt considerate în general, de către medici, o sursă de informaţii de încredere. Dar revistele ştiinţifice reprezintă de asemenea o afacere. În 2003, companiile farmaceutice au cheltuit 448 milioane de dolari pe reclame în aceste reviste medicale. S-a calculat că profitul care revine din investiţia în revistele medicale este între 2,22 şi 6,86 dolari pentru fiecare dolar cheltuit, plus  branduri mari şi o bună reputaţie.
Profiturile pe termen lung pot fi chiar mai mari în cazul în care  considerăm că o reclamă văzută de un medic se poate transforma în sute sau chiar mii de cumpărări ale acelui medicament, bazate pe prescripţiile pe care medicul le-a dat.
Există şi reviste de specialitate ce sunt pe cale să îşi recâştige reputaţia de a fi nepărtinitoare. În 2011 revista Emergency Medicine Australasia a anunţat că nu va mai primi reclame medicale spre publicare în paginile sale, citând creşterea dovezilor care arată că industria farmaceutică «distorsionează» rezultatele cercetărilor şi sunt angajate în practici dubioase şi lipsite de echitate în ceea ce priveşte publicarea.
Ştire scrisă în British Medical Journal: «George Jelinek, fost editor al revistei Emergency Medicine Australasia şi Anthony Brown, editor şef, scriau: «marketing-ul medicamentelor realizat de către industria farmaceutică, al cărui prim scop este să influenţeze cititorii pentru a prescrie un anumit produs (subliniere realizată de autorul prezentului articol), este în mod fundamental opus misiunii revistelor medicale»” (dr. Mercola).

Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).
„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).
Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „…nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.
„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»” (dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei fluoxetină, de Eli Lilly.  „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea fluoxetinei, în termenii următori, pentru copii: «părinţii şi medicii vor monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra siguranţei utilizării acestui medicament.»  Dar astfel de studii nu ar fi trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a exista siguranţa administrării sale? Deci…cine sunt cei de la Agenţia Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.
Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face, întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte limitări.
British Medical Journal raporta că jurnalul-emblemă al imperiului Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute; dar, aşa cum alţi reporteri au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară între jurnalişti şi companiile despre care scriu este îngrijorătoare” (dr. Mercola).

Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie 1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO (chief executive officer) şi cel care a înfiinţat  News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ’50 şi ’60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The Times. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în 2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ’90 s-a extins în reţelele asiatice şi sud-americane de televiziune. În anul 2000 News Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?
Spre exemplu, fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009 membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului” (dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation Europe and Asia şi preşedintele BskyB.
Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce rol important are această «înrudire» – determină mass-media să menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că este bine să se arate în acest caz, că, atunci când va fi necesar să fie trase nişte sfori, acestea vor fi trase din greu.”

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.
Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică. Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi formaţiuni politice. Astfel:
– Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush  a fost timp de un an membru în consiliul executiv al Eli Lilly
– Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W. Bush, Mitch Daniels  a fost vicepreşedinte al Eli Lilly
– Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W. Bush
– Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.
Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!
Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «…noi îi avem… tot ceea ce vrem, ei vor face».
Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.
Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a banilor pentru a controla procesul legislativ.
Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit dependenţa oamenilor de medici.” (dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie, împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care bineînţeles fac să  sporească profiturile companiei respective.

Medicamentul minune al GSK dovedit a fi foarte periculos

„Medicamentul minune Avandia contra diabetului fabricat de GlaxoSmithKline (GSK) a fost lăudat din plin în mass-media, cu toate că se constatase că acest medicament prezintă riscuri majore, ţinute ascunse mult timp şi sub multe lacăte de către cei de la GSK. Aşa cum s-a dovedit ulterior, GSK a petrecut 11 ani mușamalizând rezultatele studiilor clinice din care reieşea că Avandia prezintă riscuri importante pentru inimă, demonstrându-se încă o dată că pentru companiile farmaceutice rolul medicamentelor este de a aduce bani şi nu de a îmbunătăţi sănătatea oamenilor. Avandia a ajuns în topul listei medicamentelor cu efecte adverse letale în 2009, conform unei analize realizate de FDA – 1354 de morţi cauzate de Avandia doar în acel an. FDA a decis recent să restricţioneze accesul la acest medicament. În SUA, Avandia se poate administra acum doar la pacienţi care nu au posibilitatea de a ajunge la un control al glicemiei cu ajutorul altor medicamente şi decid împreună cu medicul curent să nu ia alt medicament din motive medicale. Europa a hotărât să interzică medicamentul datorită riscurilor mari pe care le comportă.”  (dr. Mercola)

Cum se introduc medicamentele pe piaţă

Probabil vă întrebaţi cum anume se testează un medicament de către firma producătoare înainte de introducerea lui pe piaţă şi apoi cum anume se aprobă comercializarea lui, din moment ce unele medicamente, după ce apar pe piaţă, ajung să fie contestate ca urmare a efectelor secundare grave pe care le determină. John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia, descrie în cartea sa Efecte secundare: moartea modul în care se derulează aprobarea şi comercializarea unui medicament:

„Aprobarea unui medicament implică diverse etape autoconţinute.
Criteriile importante sunt eficacitatea şi siguranţa ingredientului activ. Mai întâi, medicamentul este tesat în laborator. Dacă se dovedeşte promiţător, se testează pe animale. Are ingredientul activ efect asupra animalelor? Este eficient asupra organelor asupra cărora vrem să acţioneze? Modifică el comportamentul animalelor în modul dorit? Ce alte efecte are respectivul medicament? Şi, în final, iese la iveală un model privind funcţionarea, beneficiul şi daunele asupra animalului căruia i s-a administrat acest medicament? Ce prognoză derivă din aceasta în ceea ce priveşte folosirea medicamentului pentru fiinţele umane?

Răspunsul la aceste întrebări poate fi aflat, în ultimă instanţă, doar prin testarea medicamentului pe om, în condiţii controlate, în clinici. Protocoalele pentru studiile clinice sunt scrise de companiile farmaceutice. Şi, cel mai important, dacă un protocol este întrerupt, rezultatele nu trebuie trimise la autorităţile de reglementare! Dar de ce seriile testelor se opresc? Pentru că apar dificultăţi: probabil prea mulţi pacienţi nu tolerează medicamentul – ei se sinucid sau, din cauza altor probleme de sănătate, nu mai vor să continue testul. Exact aceasta este informaţia de cea mai mare importanţă pentru autoritatea de reglementare şi pentru viitorii pacienţi, informaţie care dispare în cabinetul managerului farmaceutic!” (sublinierile au fost adăugate de autorul prezentului articol).

Muşamalizările efectelor secundare în cazul benoxaprofenului

În lucrarea amintită mai sus, John Virapen ne arată, printre alte aspecte, cum s-a reuşit până la urmă interzicerea şi scoaterea de pe piaţă de către autorităţile de reglementare a medicametului cu substanţa activă benoxaprofen produs de Eli Lilly, firma al cărei angajat era.

„Practica ascunderii pericolelor pe care le implică administrarea anumitor medicamente este posibilă deoarece este la alegerea fabricantului ce informaţii să trimită autorităților şi, în plus, există întotdeauna o marjă de abatere de la faptele reale. Scandalul (referitor la benoxaprofen – n.r.) a izbucnit pentru că acest lucru se făcea intenţionat, în ideea de a nu periclita vânzările produsului.
Sănătatea pacientului nu e niciodată pe primul loc!
Numai profitul contează, iar din cauza câtorva zeci de morţi şi a câtorva procese posibile pentru daune acesta este în pericol să scadă.”

„Cronologia deceselor ascunse:
Modelul de acoperire şi acceptare a deceselor în numele profiturilor era ușor de recunoscut.
1980 – începutul poveştii: Eli Lilly aplică, pentru aprobarea comecializării, la FDA pentru ingredientul activ benoxaprofen (produs numit Opren, Oraflex şi Coxigon)
1981 – rapoarte referitoare la problemele hepatice, care în unele cazuri au determinat decese,  descoperite la pacienţii ce luau benoxaprofen, au ajuns la sediul Lilly de la filialele din UK
1982 – benoxaprofen e aprobat în Germania. Se estimează că până în anul 1982 au fost primite de autorităţile germane din sănătate aproximativ 91 de rapoarte despre efectele secundare (dintre care unele severe) ale acestei substanţe. Se presupune că autorităţile britanice că au primit aproximativ 3500 de rapoarte, dintre care 61 erau cazuri fatale, din cauza deteriorării mai multor organe.  Acestea nu au avut niciun fel de urmări. Mirajul benoxaprofenului continuă.
Ianuarie 1982 – rapoarte despre 23 de decesedin cauza efectelor secundare şi 26 de rapoarte privind o serioasă insuficienţă hepatică, dintre care două s-au soldat cu moartea, au fost trimise de la sediul Lilly din UK la sediul din SUA. În acelaşi timp, FDA se pregăteşte să finalizeze aprobarea pentru comercializarea benoxaprofenului în SUA. Deoarece autorităţile nu primesc nicio informaţie independentă, ci doar ceea ce le furnizează compania farmaceutică, ele nu ştiu nimic despre decesele nepublicate din UK.
Februarie 1982 – 27 de cazuri de insuficienţă hepatică şi 5 decese în UK. Tot nu transpare nimic. Angajaţii de la Eli Lilly se întâlnesc cu cei de la FDA pentru a discuta detalii legate de prospect. Problemele şi decesele cauzate de medicament bineînţeles nu sunt menţionate.
7 aprilie 1982 – cu 12 zile înainte ca FDA să emită aprobarea pentru comercializare a benoxaprofenului în SUA, Lilly primeşte rapoarte din Danemarca despre cazuri de deces din cauza insuficienţei hepatice produse de substanţa activă. O lună mai târziu, FDA este informată despre aceasta, probabil de autorităţile daneze. Companiile farmaceutice sunt întotdeauna obligate să transmită astfel de informaţii, dar nu este reglementat clar când trebuie să transmită acest fel de informaţii, puţine dar vitale pentru pacienţi.
Februarie – aprilie 1982 –un specialist de la Universitatea Queens din Belfast discută constatările sale referitoare la insuficienţa hepatică legată de benoxaprofen cu biroul Eli Lilly din Anglia. Constatările acestui cercetător sunt publicate de British Medical Journal. Două zile mai târziu, Lilly trimite informaţia la FDA, pentru a evita ca acest fapt să devină jenant.
Mai 1982 – Lilly a început o campanie PR care a costat milioane de dolari. Aceasta a însemnat 6100 truse de presă, pe care FDA le-a catalogat mai târziu ca fiind „false şi înşelătoare”.
Iunie 1982 – FDA începe să devină activă – cere la Eli Lilly rapoarte săptămânale asupra insuficienţei hepatice. Lilly i-a furnizat FDA doar un număr de cazuri deja publicate, pe care autorităţile de reglementare, publicul şi lumea deja le ştia. Acele cazuri despre care numai Lilly ştia au fost tăinuite în continuare.
August 1982 – Departamentul de Justiţie al SUA a decis că cel puţin 27 de persoane fuseseră ucise de benoxaprofen, alte 200 de cazuri suferiseră deteriorări ale rinichilor şi ficatului. Toate doar în câteva luni. Pe 5 august 1982 benoxaprofen a fost retras definitiv de pe piaţa americană.
August 1985 – admiterea vinovăţiei vine mult prea târziu, cu o decizie a tribunalului care ridiculizează victimele. Într-o instanţă de cameră din Indianapolis, Indiana, Eli Lilly admite, înainte de procesul propriu-zis, că a ascuns informaţiile autorităţilor competente, privind decesele legate  de produsul ei – benoxaprofen. Amenzile au fost un mărunţiş – de exemplu 25000 de dolari pentru Eli Lilly şi 15000 de dolari pentru şeful corpului medical de cercetare. Făcând această mişcare şi admiţându-şi vinovăţia înainte de începerea procesului, procesul devine de fapt o formalitate. Amenzile mici (de acest fel) sunt pentru contravenţii, nu pentru crime!” (sublinierile au fost adăugate de autorul prezentului articol).
„Guvernul SUA ar fi putut să insiste pentru acuzaţii penale, dar au ales să nu o facă” – au spus Joyce şi Lesser în lucrarea publicată în august 1985 în New Scientist – Morţile Opren ţinute secret.

„Pentru a o face, ei ar fi trebuit să  dovedească că Eli Lilly şi şeful corpului medical de cercetare au violat în mod voit legea. (Aşa cum s-a desfăşurat –n.r.), procesul e mai favorabil pentru pârât: deoarece acuzaţia nu poate fi pusă în judecată a doua oară, înregistrarea oficială nu va arăta niciodată că ei au violat legea intenţionat.

Tribunalul stabileşte că muşamalizarea deceselor de la Eli Lilly există în practica standard din industrie, şi confirmă ceea ce J.V. povesteşte în cartea sa din propria experienţă.
Aşadar, aveţi aici scris negru pe alb, în decizia oficială a tribunalului: muşamalizările sunt «o practică comună» pentru companiile farmaceutice.  Sau, altfel spus… dacă ai omorât destui oameni, crima devine un nou standard moral.

Acelaşi scandal care s-a petrecut cu benoxaprofen recidivează în 2004, la compania Merck cu Vioxx. Cu un an înainte de a fi retras de pe piaţă, Vioxx a generat un profit de 2,5 miliarde dolari” (John Virapen – Efecte secundare: moartea).

Mitul „toleranţei” – o altă modalitate de muşamalizare a efectelor adverse nedorite şi de promovare a medicamentelor

„Noile medicamente sunt aprobate în câteva ţări, în acelaşi timp. Şi sunt lansate pe piaţă agresiv. Mii de oameni din lumea întreagă sunt afectaţi de efecte secundare neaşteptate”, după cum afirmă preşedintele Comisiei pentru Medicamente a Asociaţiei Medicale Germane, prof. Dr. Muller-Oerlinghausen.
Reclamele celor mai multe medicamente cuprind cuvântul „toleranţă”, pentru a convinge oamenii să nu îşi facă probleme referitoare la capacitatea organismului de a accepta substanţa respectivă. Astfel, mitul toleranţei adoarme vigilenţa pacienţilor. Mai jos sunt exemple de marketing pentru agenţi anti-reumatici, exemple menţionate de John Virapen în lucrarea sa:
Benoxaprofen – „toleranţă gastrointestinală excelentă”
Indoprofen – „toleranţă superioară”
Rofecoxib – „are protecţie gastrointestinală”
Ketorolac – „loveşte durerea nu pacientul”
Tometin – „e posibil doar un mic efect secundar”.

Toate aceste medicamente au fost retrase de pe piaţă din cauza intoleranţei.
Vă miră? Câte vieţi se pierd înainte ca un medicament să fie retras de pe piaţă? Unde se stabileşte limita?

În general, riscurile unui medicament sunt depistate cu mult înainte. Cu toate acestea, nu a existat niciun fel de investigaţie sistematică a cauzelor acestor efecte secundare neaşteptate. În schimb, fabricanţii produselor farmaceutice au avut tendinţa să banalizeze efectele nedorite, uneori chiar intenţionat. Iar astfel de afirmaţii John Virapen le expune cu prudenţă în cartea sa.

John Virapen, cunoscând din interiorul industriei farmaceutice tot ceea ce se poate face pentru introducerea pe piaţă a unui medicament, spune că pentru sănătatea pacienţilor ar fi mult mai bine dacă :

– toate companiile farmaceutice ar fi obligate legal să publice toate efectele adverse serioase pe baza unui studiu finalizat
– s-ar crea obligaţia juridică de a publica toate complicaţiile serioase observate pe baza unui studiu finalizat
– s-ar defini clar graniţele între industria farmaceutică şi cercetătorii care să realizeze studii clinice şi să evalueze sistematic datele.

Declaraţia de la Berlin asupra farmaco-vigilenţei cheamă la o înţelegere asupra tuturor datelor de siguranţă şi reglementare relevante asupra medicamentelor.

Articole preluate

Fratia bancherilor care decide soarta lumii

Cele mai importante decizii privind soarta economiei mondiale se iau intr-un cerc restrans de bancheri care se intalnesc o data la doua luni, la Basel, pentru a coordona politicile monetare ale celor mai mari banci centrale ale lumii. in mod remarcabil, cei mai importanti membri ai acestui conclav, in frunte cu presedintii Fed, Ben Bernanke, si BCE, Mario Draghi, provin de la Massachusetts Institute of Technology. Solutiile lor, scrie Wall Street Journal, sunt un experiment ale carui rezultate nu le cunosc nici macar autorii lui. Cel mai important ziar de specialitate, The Wall Street Journal, este numit adesea „Biblia lumii financiare”. Era mai mult decat adecvat, asadar, ca WSJ sa patrunda in „Santa Sfintelor” sistemului financiar mondial, Banca Reglementelor Internationale (BIS), cu sediul la Basel, in Elvetia. Aici, din doua in doua luni, 18 sefi de banci centrale se intalnesc, intr-o duminica, la etajul al 18-lea al cladirii BIS, pentru o cina prelungita, intr-o sala decorata de firma Herzog&De Meuron, aceeasi care a proiectat „Cuibul de pasare”, bazinul olimpic al Jocurilor de la Beijing.

Peretii albi sunt decorati cu orhidee albe, iar tavanul este negru. Participantii au locuri prestabilite la o masa rotunda, dar toti au vedere panoramica asupra lumii care se intinde la picioarele lor. In total, tarile pe care le reprezinta produc 51.000 miliarde de dolari anual, trei sferturi din productia economica globala.

Printre ei se afla presedintele si guvernatorul Federal Reserve, Ben Bernanke, si Jeremy Stein, guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn King, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, sau sefii bancilor centrale din Japonia, China ori Brazilia. Goldman Sachs, „sepia-vampir” ale carei tentacule adulmeca orice potentiala sursa de profit. Goldman Sachs, „templu al banilor”, unde bonusurile anuale sunt religia neoficiala, ce castiga tot mai multi adepti. Goldman Sachs, „chintesenta a finantelor mondiale evreiesti”. Sunt multe felurile in care banca a fost descrisa. Lansate din invidie sau bazate pe adevaruri de necontestat, toate aceste apelative creioneaza imaginea unei banci de investitii a carei sete pentru profit a devenit emblematica. Reteta secreta a succesului bancii: modul unic , imposibil de replicat, in care a inteles sa jongleze cu finantele. De la banca mica, fondata in 1869 de Marcus Goldman, pana la gigantul de acum, condus de Lloyd Blankfein, Goldman Sachs a reusit sa depaseasca toate perioadele dificile din istoria finantelor si sa mai faca si profit.

Cei care au urcat treptele ierarhiei interne si care au invatat sa manuiasca banii „the Goldman way” au atras constant atentia marilor institutii financiare ale lumii. incet, dar sigur , banca s-a transformat intr-o veritabila pepiniera ce a exportat constant bancheri pentru mari institutii financiare internationale, fie ele publice sau private.

Aceasta veritabila retea de „fosti angajati Goldman” a capatat de-a lungul timpului o influenta imensa pe scena finantelor internationale, alimentata de muntii de bani pe care firma ii genereaza si astazi. Aproape indiferent de tara despre care vorbim, vom gasi angajati ai bancii, fosti sau actuali, in pozitii cheie.

„Hank” Paulson

Fost presedinte si CEO al Goldman Sachs, Henry Merritt „Hank” Paulson Jr. a devenit cel de-al 74-lea Secretar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, in iunie 2006. S-a facut remarcat in timpul mandatului printr-o serie de masuri si declaratii ce aveau sa devina emblematice pentru perioada crizei economice si financiare. Astfel, in aprilie 2007, Paulson declara ca piata imobiliara si-a atins punctul minim de scadere, insa economia este „foarte sanatoasa”.

Un an mai tarziu, in iulie, Paulson asigura publicul american ca sistemul bancar este „sigur”, iar autoritatile de supraveghere detin controlul asupra situatiei.

Simbolica pentru mandatul sau ramane transarea problemelor legate de Lehman Brothers. Astfel, atat Paulson, cat si Timothy Geithner, pe-atunci presedinte al Federal Reserve Bank of New York, au refuzat sa ofere sprijin gigantului britanic Barclays, care vroia sa cumpere Lehman. Acestia au pus presiune asupra conducerii bancii, pentru a cere falimentul, in contextul in care considerau ca efectele nu vor fi sistemice. Falimentul bancii a creat panica in piata si a afectat serios celelalte banci de investitii, in contextul in care clientii acestora au vrut sa-si lichideze pozitiile.

Un alt episod pentru care Paulson va ramane unul dintre personajele emblematice ale crizei financiare este cererea adresata guvernului SUA de a aloca sute de miliarde de dolari pentru curatarea bilanturilor bancii. Documente publicate ulterior arata ca Paulson i-a fortat pe bancherii americani sa accepte sprijinul acordat de guvern, „fie ca le place sau nu”.

Revista Time a vrut sa il numeasca in 2008 pe Paulson „Personalitatea Anului”, considerand ca „desi este groaznic in a explica alegerile pe care le-a facut, nu exista optiuni mai bune pe care sa le fi avut la indemana”.

Mario Draghi

Fost guvernator al bancii centrale a Italiei si, in prezent, presedinte al Bancii Centrale Europene, Mario Draghi a detinut pozitia de vicepresedinte si director al Goldman Sachs International, pana in 2005. Ca multi dintre colegii sai de top, de la Goldman Sachs, Draghi a ocupat functii in cele mai importante institutii financiare mondiale. Astfel, acesta a fost membru in conducerea Bancii Mondiale, dupa care a preluat sefia Bank of Italy. A facut parte din consiliul de guvernare al Bancii Centrale Europene si a fost membru al comitetului director in cadrul Bancii Internationale a Reglementelor. De asemenea, face parte din consiliul guvernatorilor din cadrul Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare si al Bancii Asiatice pentru Dezvoltare.

La finele lunii iulie, autoritatea interna de supraveghere a Uniunii Europene a lansat o investigatie in centrul careia se afla Draghi si care se refera la un posibil conflict de interese.

Reprezentantii Corporate Europe Observatory l-au acuzat pe Draghi de lipsa a independentei fata de pozitia ocupata, in contextual in care acesta este membru al Grupului celor 30, ce reuneste mai multi lideri din finantele mondiale. G30 include membri ai autoritatilor de supraveghere, sefi ai unor importante banci si persoane din mediul academic. in ceea ce priveste mandatul detinut acum, de acesta se leaga supravegherea programului de 489 miliarde euro, pe trei ani, destinat finantarii bancilor europene, similar cu cel initiat de Paulson.

Lucas Papademos

Guvernator al bancii centrale a Greciei si prim ministru al statului elen intre 2011 si 2012, Papademos este un mai vechi angajat al Goldman Sachs. in timpul mandatului de guvernator al bancii centrale, Papademos a luat parte la procesul de trecere de la drahma la euro. Cel mai controversat episod al carierei sale ramane cel referitor la afacerile cu produse derivate, din timpul mandatului sau de guvernator. Acestea au permis statului grec sa ascunda adevarata marime a datoriilor publice. si, ca pura coincidenta, Petros Christodoulou, seful agentiei de administrare a datoriei publice a Eladei, si-a inceput cariera de finantist tot in cadrul Goldman Sachs.

Astfel, Goldman Sachs a aranjat o serie de tranzactii swap ce permiteau Greciei sa imprumute un miliard de euro fara ca acest lucru sa se reflecte in datoria publica. in timp ce aranja aceste operatiuni, Goldman s-a asigurat impotriva riscului de neplata a datoriilor de catre statul elen. in cele din urma, banca de investitii a vandut tranzactiile swap bancii centrale a Greciei. si alte state, precum Italia, au folosit astfel de metode pentru micsorarea datoriei publice.

Romano Prodi

Presedinte al Comisiei Europene si prim ministru al Italiei, Romano Prodi a fost consultant al Goldman Sachs, pozitie la care a renuntat doar in perioada mandatului de premier. Numele lui Prodi este legat de controversata fuziune Siemens – Italtel, din anii ’90. Compania italiana de telefonie a fost privatizata de guvern, iar gigantul Siemens era interesat de preluarea acesteia. La carma holdingului de stat insarcinat cu privatizarea Italtel si denumit IRI se afla, la acea vreme, Romano Prodi. In urma unor investigatii ample, procurorii au gasit probe care indicau ca 400 de milioane de euro au fost platiti pentru ca afacerea sa reuseasca.

In cadrul investigatiei a fost identificata o plata de 10 milioane de marci germane, facuta intr-un cont Goldman Sachs. Ancheta a luat urma acestor operatiuni si o perchezitie facuta la sediul din Milano al bancii avea sa scoata la suprafata documente care faceau legatura intre sumele platite de Siemens si Prodi.
Procurorii au tinut sa sublinieze dupa aceea ca Prodi nu face obiectul anchetei lor, insa analizeaza platile primite de el din partea Goldman Sachs.

Acesta primise 1,4 milioane de lire sterline in perioada 1990-1993 printr-o companie italiana de consultanta.

O alta serie de acuzatii vizeaza vanzarea de catre Prodi a unor proprietati de stat la sume sub pretul pietei. Cea mai controversata astfel de actiune vizeaza un producator alimentar, achizitionat de grupul Unilever. Goldman Sachs a fost banca prin care tranzactia respectiva s-a realizat.

Mario Monti

Ministru al Economiei si actualmente premier al Italiei, Mario Monti a fost consilier al Goldman Sachs, dar si al gigantului Coca-Cola. Monti este unul dintre cei mai mari economisti ai Italiei, in contextual in care si-a petrecut o mare parte a carierei in mediul academic. Silvio Berlusconi l-a propulsat in cadrul Comisiei Europene, in 1995, moment in care Goldman Sachs a inceput sa fie interesata de stralucitul economist. Mai intai comisar pentru pietele interne si apoi insarcinat cu portofoliul concurentei, acesta avea pozitia perfecta pentru a anula sau aproba fuziunile si achizitiile de care se ocupau bancherii de la Goldman.

In acest context, numirea in pozitia de consilier pare un gest firesc.

Cei peste 20 de consilieri ai bancii fac lobby pentru diversele interese ale Goldman, scena politica europeana fiind prima vizata. Un alt consilier este Otmar Issing, fost membru al Bundesbank si al BCE, unul dintre arhitectii trecerii la euro.

Robert Zoellick

Secretar Adjunct de Stat si presedinte al Bancii Mondiale, Zoellick a avut o lunga relatie cu Goldman Sachs. Acesta a fost vicepresedinte al Goldman Sachs Group, pentru ca mai apoi sa preia functia de presedinte al comitetului de consilieri internationali ai bancii. Numirea lui Zoellick la sefia Bancii Mondiale, avand in vedere pedigriul sau marca Goldman Sachs, a ridicat cateva semne de intrebare in acel moment. Astfel, un oficial UE declara pentru New York Times, sub anonimat, ca „reteaua Goldman este una foarte restransa. Desi Zoellick este nou in familia Goldman, are un viitor stralucit in fata, avand in vedere ca Paulson l-a recrutat pentru aceasta pozitie.

Si daca vom analiza cercul restrans de persoane promovate de administratia Bush si privite cu ochi buni de Europa, atunci vom vedea ca Zoellick se integreaza perfect in acest tablou”. De mandatul lui Zoellick la sefia Bancii Mondiale se leaga o serie de ajutoare financiare substantiale acordate mai multor state, pentru a face fata efectelor crizei economice si financiare, dar si o serie de reforme implementate in interiorul bancii, pentru a creste influenta economiilor emergente in structura de vot a institutiei.

Lloyd Blankfein

Nu puteam incheia lista personalitatilor care au marcat istoria bancii fara Lloyd Blankfein, „printul casino-capitalismului”, cum a fost denumit de o jurnalista americana, si actualul sef al Goldman Sachs. Nascut intr-o familie saraca de evrei din Bronx, Blankfein ilustreaza perfect istoria fondatorului bancii, Marcus Goldman. Ambitios, acesta a urcat toate treptele ierarhiei, pana la cea mai de sus. La 13 ani si-a luat prima slujba. „Imi aduc aminte cum mergeam printre tribune, carand lada cu bauturi racoritoare. La un moment dat, cineva mi-a cerut un suc. Era la cateva randuri distanta si lada pe care o caram era foarte grea. Mi-am dat seama in acel moment ca va trebui sa car lada aceea cateva randuri mai sus, pentru cativa banuti. Ia ghiciti, ce am facut? Am luat lada aia cu sucuri si am mers pana acolo sus, pentru a castiga acei cativa banuti”, povestea seful Goldman Sachs.

In 2006, Blankfein a incasat un bonus de 54,4 milioane de dolari, cel mai mare de pe Wall Street. il merita? Cu siguranta!
Banca raportase un profit net anual de 9,5 miliarde de dolari.

„Am fost invizibil in cadrul bancii cam 24 de ani din cei 27 petrecuti in sanul ei. Asa ca nu e ca si cum am cerut sa fiu presedintele Goldman Sachs”, spunea cinic Blankfein.

Sa ajungi seful acestei banci e o proba mai solicitanta decat maratonul, mai complicata decat planuirea unei misiuni pe Luna si mai dificila ca o problema foarte complicata de matematica. Daca va veti uita atent la fetele celor care au condus de-a lungul timpului banca, nu prea veti gasi trasaturi care sa ilustreze mila sau compasiunea. E un joc pe bani si e cel mai dur din lume. Un stat totalitar isi va face aparitia pe teritoriul Uniunii Europene in urma crizei, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, in timp ce actualii membri ai UE isi vor ceda independenta in contul datoriilor, considera economistul leton de origine rusa Dmitri Smirnov, lector la scoala Superioara de Studii Economice Ventspils din Letonia. In aproape 20 de ani, potrivit acestuia, odata cu trecerea crizei, un guvern mondial va conduce intreaga lume, relateaza agentia de presa rusa Novii Reghion. “Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independenta. Euro nu este in pericol. Dimpotriva, pentru a salva euro, toti trebuie sa adere la zona euro si sa-si piarda independenta.

Se va spune ca putem supravietui doar impreuna. Avem nevoie de a crea un stat totalitar, de a-i aduna pe toti in aceeasi oala, pentru a-i subjuga” – a declarat Smirnov intr-un interviu acordat marti seara, in cadrul emisiunii “Razvoroť la postul de radio Baltkom 93,9.

Conform estimarilor sale, ar trebui sa se produca patru valuri ale crizei inainte de aparitia unui guvern mondial. “Primul val a fost in 2008, al doilea este asteptat in 2012-2013. Perioada dintre acestea este de 4-5 ani si, apoi, durata totala a crizei al carei scop este infiintarea unui guvern mondial va fi de 20 de ani”, prognozeaza Smirnov.

El sustine ca actuala criza globala a fost generata in mod artificial cu un scop concret. “Criza este o modalitate de jaf, atunci cand unul da faliment, iar celalalt castiga din aceasta”, explica economistul, in opinia caruia, autorii principali ai turbulentelor financiare sunt bancile legate de Rezerva Federala a SUA.

Pe blogul sau de pe resursa “Ventasbalss.ru”, expertul explica faptul ca politicienii, atat europeni, cat si americani, lucreaza pentru unul si acelasi grup de persoane, carepoate fi numit conventional “guvernul mondial”. Totodata, el atrage atentia ca masurile luate pana in prezent pentru salvarea zonei euro nu au avut decat un caracter cosmetic si cu efect pe termen scurt.

In luna septembrie, aminteste el, dupa ce finantistul George Soros a chemat la o reforma radicala a UE, fara sa propuna in acest sens nimic concret, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus pentru salvarea UE introducerea obligatiunilor europene comune.

Pana in prezent, fiecare stat din zona euro emite propriile obligatiuni si are propria sa datorie. in caz de reforma, se propune unificarea tuturor obligatiunilor si emiterea unor obligatiuni unice ale zonei euro, scrie Smirnov pe blogul sau.
Este vorba, potrivit lui, de crearea unui spatiu unic al datoriei. Aceasta idee a fost sprijinita deja, cu mult entuziasm, de Franta, Germania si Italia – principalele tari din zona euro.

Liderii acestora au incercat deja sa convinga parlamentele din tarile lor pentru a sustine introducerea unor obligatiuni unice. Chiar si Vaticanul s-a pronuntat pentru un stat unic european, mai aminteste el.

Introducerea unor obligatiuni unice va limita in mod semnificativ independenta membrilor din zona euro, considera economistul citat, indicand ca statul nu va mai fi capabil sa finanteze in mod independent deficitul bugetar si va fi obligat sa contacteze Centrul /Bruxellesul/ ca sa-i aloce bani. in fine, obligatiunile unice vor impune introducerea unui buget unic al UE.

Astfel, in opinia sa, bugetele nationale vor fi practic eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, iar acolo se va decide cine si cat sa primeasca din bugetul comun.

In cele din urma, cheltuielile participantilor la zona euro vor fi decise la nivel central.Asa cum incearca sa convinga adeptii introducerii obligatiunilor unice, aceasta va permite stabilirea unei discipline fiscale pe ansamblul zonei euro, explica Smirnov.

Astfel, concluzioneaza el, introducerea obligatiunilor unice faciliteaza crearea noului stat pe continentul european Statele Unite ale Europei, in care toate tarile membre isi vor pierde independenta si vor cobori la nivelul unor autoritati locale.
Tarile afectate profund de criza vor ajunge direct sub controlul unui comisar UE/Smirnov face aici aluzie la o initiativa recenta a Olandei/ si in custodia Comisiei Europene, structura care va decide formarea bugetelor “nationale”.

In acest caz, mai scrie expertul amintit, comisarul european va fi in masura sa intervina in guvernarea unei tari asa cum fac in prezent administratorii numiti de instanta in cazul societatilor falimentare.

Impotriva tarilor care se vor face vinovate, Bruxellesul va recurge la o varietate de sanctini, de la pierderea dreptului de vot in UE, pana la restrictionarea accesului la fondurile europene, prognozeaza sumbru economistul leton. “Va fi o dictatura ceva mai drastica decat in URSS”, sustine el.

Un al doilea val al crizei, asteptat anul viitor, va aduce UE in pragul colapsului, iar tarile europene vor fi puse in fata alegerii – fie un stat unic, fie falimentul.

“De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face asa cum li se va spune”, mai crede economistul de origine rusa, care anticipeaza ca, la sfarsitul crizei, si SUA vor inceta sa mai existe. intreaga planeta va fi guvernata de un guvern mondial.

Dmitri Smirnov a devenit cunoscut in 2008 cand a fost arestat de serviciile de securitate letone pentru “atentat la adresa sistemului financiar al tarii”, dupa ce anticipase o agravare a crizei economice in Letonia si o devalorizare a monedei nationale. Avertismentul sau a fost confirmat de realitate ulterior. Surse – badpolitics.ro . Este adevarat ca un grup de elita “indecent” de bogata controleaza lumea? Este adevarat ca barbati si femei care detin o multime de bani conduc cu adevarat lumea din spatele scenei? Raspunsul ar putea sa va surprinda. Cei mai multi dintre noi tind sa considere banii ca un mod convenabil de a face tranzactii, dar adevarul este ca de asemenea banii reprezinta putere si control. Iar astazi traim intr-un sistem neo-feudal in care cei extrem de bogati trag toate sforile. Cand vorbesc despre cei extrem de bogati, nu vorbesc doar de oamenii care au cateva milioane de dolari.

Dupa cum veti vedea mai tarziu in cadrul acestui articol, cei ultra-bogati au destui bani depozitati in banci offshore (din “paradisuri fiscale”) pentru a cumpara toate bunurile si serviciile produse in Statele Unite in timpul unui intreg an si inca sa fie capabili sa lichideze intreaga datorie nationala a Statelor Unite. Asta inseamna o cantitate atat de uriasa de bani incat este aproape de neinteles. In acest sistem neo-feudal, noi toti restul suntem sclavi ai datoriilor, inclusiv propriile noastre guverne. E destul sa priviti in jur- toata lumea se afunda in datorii si toate acele datorii ii fac pe ultra-bogati si mai bogati. Dar ultra-bogatii nu stau pur si simplu cu banii in buzunar. O parte din bani ii folosesc pentru a controla afacerile natiunilor.

Ultra-bogatii detin practic fiecare banca si corporatie importanta de pe planeta. Ei folosesc o vasta retea de societati secrete, think tank-uri si organizatii caritabile pentru a propune interesele ascunse si pentru a-i face pe membrii acestora sa se conformeze. Ei controleaza modul in care privim lumea prin faptul ca detin mass-media si controleaza sistemul nostru educational. Ei finanteaza campaniile a majoritatea dintre politicienii nostri si exercita o influenta enorma asupra unor organizatii internationale cum sunt: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Cand faci un pas in spate si arunci o privire de ansamblu, nu exista prea multe indoieli asupra a cine conduce lumea. Doar ca cei mai multi dintre oameni nu vor sa recunoasca adevarul.

Ultra-bogatii nu se “coboara” sa-si depoziteze banii in banca locala ca mine si ca tine. In schimb, ei tind sa-si puna deoparte bunurile in locuri in care nu vor fi impozitati, cum ar fi Insulele Cayman. Conform unui raport care a fost lansat vara trecuta, elita globala detine in jur de 32 de TRILIOANE de dolari puse deoparte in banci offshore din jurul lumii.

Produsul intern brut al Statelor Unite pentru anul 2011 a fost in jur de 15 trilioane de dolari, iar datoria nationala a Statelor Unite se invarte in jurul a 16 trilioane de dolari, astfel incat chiar daca le adunam tot nu insumeaza 32 de trilioane de dolari.

Bineinteles ca asta nici macar nu include banii care sunt pusi deoparte in alte locatii care nu au fost relevate de studiul efectuat, si nici nu include toate bogatiile pe care elita globala le detine in active mobiliare si imobiliare, cu exceptia activelor circulante.

Elita globala a depozitat in mod real o multime incredibila de bogatii in aceste timpuri grele. Urmatoarele informatii sunt luate dintr-un articol publicat pe website-ul Huffington Post…

“Persoanele bogate si familiile lor detin nu mai mult de 32 de trilioane de dolari ascunsi in active financiare in “paradisuri fiscale” offshore, reprezentand pana la 280 de miliarde de dolari din impozitele pe venit pierdute, conform cercetarii publicate duminica.

Studiul care estimeaza dimensiunea bogatiei financiare private la nivel global depozitata in conturi offshore- excluzand bunurile care nu sunt financiare cum sunt proprietatile imobilare, aurul, iacht-urile si caii de cursa- situeaza suma intre 21 si 32 de trilioane de dolari.

Cercetarea a fost facuta pentru grupul de presiune numit Tax Justice Network, care militeaza impotriva “paradisurilor fiscale”, de catre James Henry, fost economist-sef la firma de consultanta McKinsey &Co.

El a folosit informatii provenite de la Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Natiunile Unite si bancile centrale.”

Dar, dupa cum am mai mentionat, elita globala nu doar detine o multime de bani. Ea pur si simplu detine de asemenea aproape fiecare banca importanta si fiecare corporatie importanta de pe intreaga planeta.

Conform unui articol exceptional din New Scientist (revista britanica de stiinta, fondata in 1956, n. tr.), un studiu facut asupra a mai mult de 40.000 de corporatii transnationale de catre Institutul Federal Elvetian de Tehnologie din Zurich a descoperit ca un nucleu foarte mic de banci uriase si corporatii gigant pradatoare domina intregul sistem economic global.

O analiza a relatiilor dintre 43.000 de corporatii transnationale a identificat un grup relativ mic de companii, in principal banci, care aveau o putere disproportionata asupra economiei globale.

Cercetatorii au descoperit ca acest nucleu este format din doar 147 de companii cu legaturi foarte stranse intre ele.

Atunci cand o echipa a descurcat itele retelei de proprietari, a descoperit ca multe dintre ele duceau la o “super entitate” compusa din 147 companii inca si mai strans legate intre ele- toate proprietatile lor erau detinute de alti membri ai “super-entitatii”- care controla 40 la suta din bogatia totala in cadrul retelei. “De fapt, mai putin de 1 la suta din companii erau capabile sa controleze 40 la suta din intreaga retea,” afirma Glattfelder. Cele mai multe dintre ele erau institutii financiare. In top 20 se aflau Barclays Bank, JPMorgan Chase & Co si The Goldman Sachs Group.

Acesta este top 25 banci si corporatii din nucleul acestei “super-entitati”. Veti recunoaste multe din numele de pe lista…
1. Barclays plc
2. Capital Group Companies Inc
3. FMR Corporation
4. AXA
5. State Street Corporation
6. JP Morgan Chase & Co
7. Legal & General Group plc
8. Vanguard Group Inc
9. UBS AG
10. Merrill Lynch & Co Inc
11. Wellington Management Co LLP
12. Deutsche Bank AG
13. Franklin Resources Inc
14. Credit Suisse Group
15. Walton Enterprises LLC
16. Bank of New York Mellon Corp
17. Natixis
18. Goldman Sachs Group Inc
19. T Rowe Price Group Inc
20. Legg Mason Inc
21. Morgan Stanley
22. Mitsubishi UFJ Financial Group Inc
23. Northern Trust Corporation
24. Société Générale
25. Bank of America Corporation

Elita ultra-bogata se ascunde de multe ori in spatele a straturi si straturi de proprietari, dar adevarul este ca datorita angrenajului de relatii dintre corporatii, elita controleaza de fapt aproape fiecare corporatie din Fortune 500 (clasament al celor mai mari companii publice americane după cifra de afaceri, intocmit de prestigioasa revista Fortune, n. tr.)

Totalul de putere si control care le revine din acest angrenaj este greu de descris.

Din pacate, acelasi grup de oameni au condus lucrurile pentru multa vreme. De exemplu, primarul orasului New York, John F. Hylan a rostit urmatoarele in timpul unui discurs tinut prin anul 1922…

Adevarata amenintare pentru Republica noastra este guvernul invizibil care, ca o caracatita uriasa isi intinde picioarele sale lipicioase peste orasele, statele si natiunea noastra. Pentru a porni de la simple generalizari, dati-mi voie sa afirm ca la capatul acestei caracatite se afla interesele companiei Rockefeller-Standard Oil si un grup mic de filiale ale unor banci puternice, denumiti in mod generic bancheri internationali. Mica clica de bancheri internationali influenti conduce de fapt guvernul Statelor Unite pentru a-si urmari propriile sale scopuri egoiste.

Practic ei controleaza ambele partide, elaboreaza platforme politice, transforma in pioni liderii politici, se folosesc de conducatorii unor organizatii private si apeleaza la orice instrument pentru a numi in pozitii de oficiali publici asemenea candidati potriviti cerintelor marilor afaceri corupte.

Acesti bancheri internationali si interesele companiei Rockefeller-Standard Oil controleaza majoritatea ziarelor si a revistelor din aceasta tara. Ei se folosesc de editorialele acestor ziare pentru a-i forta sa fie obedienti sau pentru a-i da afara pe acei oficiali publici care refuza sa se supuna cerintelor puternicii clici corupte care compune guvernul invizibil. Acest guvern actioneaza la adapostul unui paravan creat de el insusi si se foloseste de oficialii nostri din executiv, legislativ, scoli, curti de justitie, ziare si fiecare agentie creata pentru protectia publica.

Acesti bancheri internationali au creat bancile centrale mondiale (inclusiv Rezerva Federala), si se folosesc de bancile internationale prinse in capcana unui ciclu fara sfarsit de datorii de care nu se poate scapa. Datoria guvernamentala este un mod de a “legitima” faptul ca se iau bani de la noi toti, se transfera guvernului si apoi in buzunarele celor ultra-bogati.

Astazi, Barrack Obama si aproape toti membrii Congresului refuza in mod absolut sa critice Rezerva Federala, dar in trecut au existat unii membri curajosi ai Congresului care au fost dispusi sa adopte o pozitie. De exemplu, urmatorul citat este dintr-un discurs tinut in fata Camerei Reprezentantilor de catre congresmanul Louis T. McFadden pe 10 iunie 1932…

“Domnule Presedinte, avem in aceasta tara una dintre cele mai corupte institutii pe care le-a cunoscut lumea. Ma refer la Comisia Rezervei Federale si la Bancile Rezervei Federale. Comisia Rezervei Federale, comisie guvernamentala, a inselat guvernul Statelor Unite si pe cetatenii sai cu destui bani pentru a plati datoria nationala. Ravagiile si inechitatile Comisiei Rezervei Federale au costat aceasta tara destui bani pentru a plati datoria nationala de mai multe ori chiar. Aceasta institutie diabolica a saracit si a ruinat poporul Statelor Unite, s-a falimentat singura si practic a dus la falimentul guvernului nostru. A reusit sa faca asta prin intermediul imperfectiunilor legii dupa care functioneaza, prin proasta administrare a acelei legi de catre Comisia Rezervei Federale si prin practicile corupte ale vulturilor bogati care o controleaza.”

Din pacate, majoritatea americanilor inca mai cred ca Rezerva Federala este o “agentie federala”, dar asta pur si simplu nu este corect. Urmatorul fragment este preluat de pe site-ul factcheck.org…

“Actionarii din cele 12 Banci ale Rezervei Federale regionale sunt bancile private care apartin Sistemului Rezervei Federale. Acestea includ toate bancile nationale (acreditate de guvernul federal) si acele banci acreditate de stat care doresc sa se alature si sa indeplineasca anumite cerinte. In jur de 38 la suta din mai mult de 8000 de banci nationale sunt membri ai sistemului si astfel, detin Bancile Rezervei Federale.

Conform cercetatorilor care au studiat proprietarii marilor banci de pe Wall Street care domina Rezerva Federala, aceleasi nume apar mereu: familia Rockefeller, Rothschild. Warburg, Lazard, Schiff si familiile regale din Europa.”

Dar bancherii internationali ultra-bogati nu au facut aceste lucruri doar in Statele Unite. Scopul lor era sa creeze un sistem financiar global pe care sa-l domine si sa-l controleze. Iata ce a scris odata profesorul de istorie Carrol Quigley de la Universitatea din Georgetown…

“Puterile capitalismului financiar au avut o alta tinta vasta, nici mai mult nici mai putin decat crearea unui sistem mondial de control financiar aflat in maini private, capabil sa domine sistemul politic al tarii noastre ca un intreg. Acest sistem urma sa fie controlat intr-o maniera feudala de catre bancile centrale mondiale, actionand concertat, prin intermediul unor acorduri incheiate in urma unor frecvente intalniri private si conferinte. Apogeul sistemului urma sa fie Banca pentru Acorduri Internationale din Basle,

Elvetia, o banca privata detinuta si controlata de bancile centrale mondiale care erau ele insele corporatii private.”
Din pacate, cei mai multi americani nu au auzit vreodata de Banca pentru Acorduri Internationale, dar se afla chiar in inima sistemului global financiar. Urmatorul fragment este preluat de pe Wikipedia…

Fiind o organizatie de banci centrale, Banca pentru Acorduri Internationale BIS cauta sa faca politicile monetare mai predictibile si transparente printre cele 58 de banci centrale membre. In timp ce politica monetara este determinata de fiecare natiune suverana, este supusa scrutinului bancilor centrale si private si probabil speculatiei care afecteaza ratele de schimb ale valutei straine si in mod special soarta economiilor exportatoare. Esuarile in a face politica monetara sa corespunda cu realitatea si in a face reforme monetare la timp, de preferat ca o politica simultana printre cele 58 de banci membre si implicand de asemenea Fondul Monetar International, au dus de-a lungul istoriei la pierderi de ordinal miliardelor in timp ce bancile incearca sa mentina o politica folosind metodele pietei deschise care s-au dovedit a fi bazate pe supozitii nerealiste.

Ultra-bogatii au jucat de asemenea un rol important la infiintarea altor institutii international importante, ca de exemplu: Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizata Mondiala a Comertului. De fapt, terenul pentru sediul Natiunilor Unite din orasul New York a fost achizitionat si donat de catre John D. Rockefeller.

Bancherii internationali sunt “internationalisti” si sunt foarte mandri de acest lucru.

Elita controleaza de asemenea si sistemul educational din Statele Unite. De-a lungul anilor, Fundatia Rockefeller si alte organizatii elitiste au varsat cantitati uriase de bani in universitati de top. Astazi, aceste universitati de top sunt considerate a fi standardul dupa care sunt masurate celelalte colegii si universitati din America, iar ultimii patru presedinti ai Statelor Unite au fost educati in universitati de top.

Elita exercita de asemenea o influenta uriasa si prin intermediul unor societati secrete (Skull and Bones, Francmasoneria, etc.), prin intermediul unor think tank-uti puternice si cluburi sociale (Consiliul pentru Relatii Externe, Comisia Trilaterala, Grupul Bilderberg, Bohemian Grove, Chatham House, etc.), printr-o retea vasta de organizatii de caritate si non-guvernamentale (Fundatia Rockefeller, Ford, World Wildlife Fund, etc.).

Dar pentru un moment as dori sa ma axez pe influenta pe care o are elita asupra mass-media. In articolul precedent, am detaliat modul in care sase corporatii monolitice uriase controleaza mare parte din ceea ce vedem, auzim sau citim in fiecare zi. Aceste corporatii uriase detin retele de televiziune, canale Tv prin cablu, studio-uri de filme, ziare, reviste, edituri, case de discuri si chiar multe din website-urile noastre preferate.

Luand in considerare faptul ca americanul de rand petrece 153 de ore pe luna la televizor, influenta acestor sase corporatii uriase nu ar trebui sa fie subestimata. Urmatoarele sunt doar cateva dintre companiile media detinute de aceste corporatii uriase:
Time Warner
Home Box Office (HBO)
Time Inc.
Turner Broadcasting System, Inc.
Warner Bros. Entertainment Inc.
CW Network (proprietate partiala)
TMZ
New Line Cinema
Time Warner Cable
Cinemax
Cartoon Network
TBS
TNT
America Online
MapQuest
Moviefone
Castle Rock
Sports Illustrated
Fortune
Marie Claire
People Magazine

Walt Disney
ABC Television Network
Disney Publishing
ESPN Inc.
Disney Channel
SOAPnet
A&E
Lifetime
Buena Vista Home Entertainment
Buena Vista Theatrical Productions
Buena Vista Records
Disney Records
Hollywood Records
Miramax Films
Touchstone Pictures
Walt Disney Pictures
Pixar Animation Studios
Buena Vista Games
Hyperion Books

Viacom
Paramount Pictures
Paramount Home Entertainment
Black Entertainment Television (BET)
Comedy Central
Country Music Television (CMT)
Logo
MTV
MTV Canada
MTV2
Nick Magazine
Nick at Nite
Nick Jr.
Nickelodeon
Noggin
Spike TV
The Movie Channel
TV Land
VH1

News Corporation
Dow Jones & Company, Inc.
Fox Television Stations
The New York Post
Fox Searchlight Pictures
Beliefnet
Fox Business Network
Fox Kids Europe
Fox News Channel
Fox Sports Net
Fox Television Network
FX
My Network TV
MySpace
News Limited News
Phoenix InfoNews Channel
Phoenix Movies Channel
Sky PerfecTV
Speed Channel
STAR TV India
STAR TV Taiwan
STAR World
Times Higher Education Supplement Magazine
Times Literary Supplement Magazine
Times of London
20th Century Fox Home Entertainment
20th Century Fox International
20th Century Fox Studios
20th Century Fox Television
BSkyB
DIRECTV
The Wall Street Journal
Fox Broadcasting Company
Fox Interactive Media
FOXTEL
HarperCollins Publishers
The National Geographic Channel
National Rugby League
News Interactive
News Outdoor
Radio Veronica
ReganBooks
Sky Italia
Sky Radio Denmark
Sky Radio Germany
Sky Radio Netherlands
STAR
Zondervan

CBS Corporation
CBS News
CBS Sports
CBS Television Network
CNET
Showtime
TV.com
CBS Radio Inc. (130 stations)
CBS Consumer Products
CBS Outdoor
CW Network (50% ownership)
Infinity Broadcasting
Simon & Schuster (Pocket Books, Scribner)
Westwood One Radio Network

NBC Universal
Bravo
CNBC
NBC News
MSNBC
NBC Sports
NBC Television Network
Oxygen
SciFi Magazine
Syfy (Sci Fi Channel)
Telemundo
USA Network
Weather Channel
Focus Features
NBC Universal Television Distribution
NBC Universal Television Studio
Paxson Communications (proprietate partiala)
Trio
Universal Parks & Resorts
Universal Pictures
Universal Studio Home Video

Si bineinteles, elita detine de asemenea si pe cei mai multi dintre politicienii nostri. Urmatorul fragment este un citat al jurnalistului Lewis Lapham…
“Modelarea vointei Congresului si alegerea presedintilor americani a devenit un privilegiu rezervat claselor “ecvestre” ale tarii, adica acelei 20 la suta din populatie care detine 93 la suta din bogatii, acei putini si fericiti care conduc corporatiile si bancile, care detin si manevreaza stirile si media de divertisment, elaboreaza legile si guverneaza universitatile, controleaza fundatiile filantropice, institutele de politici, casino-urile si arenele sportive.”

V-ati intrebat de ce lucrurile par sa nu se schimbe vreodata la Washington D.C. indiferent pentru cine votam?

Ei bine, asta e pentru ca ambele partide sunt detinute de sistem.

Ar fi frumos sa ne gandim ca poporul American controleaza cine conduce lucrurile in Statele Unite, dar nu asa functioneaza lucrurile in lumea reala.
In lumea reala, 80 la suta din politicienii care castiga alegerile nationale sunt cei care aduna cei mai multi bani.

Politicienii nostri nu sunt prosti- ei vor fi foarte amabili cu oamenii care le pot furniza sumele uriase de bani de care au ei nevoie pentru campanii. Iar oamenii care pot face asta sunt ultra-bogatii si corporatiile uriase pe care acestia le controleaza.
Incepeti sa intelegeti?

Exista un motiv pentru care ultra-bogatii sunt numiti “sistemul”. Ei au creat un sistem care le aduce multe beneficii si care le permite sa traga sforile.

Deci, cine conduce lumea?

Ei o conduc. De fapt, chiar recunosc ca o fac.

David Rockefeller a scris urmatoarele in cartea sa din 2003 intitulata “Memorii”….
“Pentru mai mult de un secol, extremistii ideologici aflati la polul oricarui spectru politic au profitat de intamplari foarte popularizate, ca de exemplu intalnirea mea cu Castro, pentru a ataca familia Rockefeller in baza influentei nemasurate pe care ei sustin ca o exercitam asupra institutiilor politice si economice. Unii chiar cred ca suntem parte dintr-o clica secreta care actioneaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizand familia mea si pe mine ca fiind ‘internationalisti’ si conspirationisti impreuna cu altii din jurul lumii pentru a construi o structura globala economica si politica integrata- o singura lume, daca vreti. Daca asta e acuzatia, pledez vinovat si sunt mandru de asta.”

Sunt mult mai multe lucruri care ar putea fi spuse despre asta. De fapt, o biblioteca plina cu carti ar putea fi scrisa despre puterea si influenta bancherilor internationali ultra-bogati care conduc lumea.

Dar sa speram ca ceea ce am scris aici este destul pentru a da tonul unor conversatii.
Care este parerea voastra despre toate astea? Va rugam sa postati un comentariu cu opiniile voastre mai jos..

Autor: Michael Snyder, Economic Collapse
Sursa: theeconomiccollapseblog.com
Traducere: Alina Stredie – http://gandeste.org/politica/cine-conduce-lumea-dovezi-despre-elita-foarte-bogata-care-trage-sforile/26198

În spatele războiului din Kosovo s-au aflat interese economice şi politice importante

  de Mihai Vasilescu

Una din mizele ascunse ale intervenţiei NATO în conflictul din Kosovo din 1999 a fost ambiţia SUA de a deţine o poziţie strategică în controlul petrolului din zona Mării Caspice. Instalarea bazei militare Bondsteel lângă Kosovo permite SUA să deţină controlul şi asupra coridorului energetic nr. 8, care reprezintă o veritabilă axă energetică Est-Vest în ceea ce priveşte transportul petrolului şi gazelor naturale din zona Asiei centrale prin Balcani spre Mediterană, evitând astfel implicarea Rusiei şi a Iranului.

Conducta petrolieră trans-balcanică este de fapt un proiect american

Înainte ca forţele NATO să înceapă bombardamentele în Iugoslavia, ziarul american Washington Post scria: „Cu situaţia tot mai fragilă din Orientul Mijlociu, vom avea nevoie de baze terestre şi culoare aeriene în Balcani pentru a proteja accesul la petrolul din Marea Caspică”.

Ziarista independentă Marjorie Cohn arată că Dick Cheney, fostul vicepreşedinte american a jucat un rol cheie în acest proces. „Amprentele unsuroase ale domnului Dick Cheney (joc de cuvinte în limba engleză, oil=petrol şi oily=uleios, unsuros) sunt răspândite peste tot prin Balcani”. Acest mod plastic de exprimare se referă la faptul că Halliburton, companie la care Dick Cheney a fost preşedinte între 1995 şi 2000, este de fapt în spatele construirii conductei trans-balcanice.

Pe lângă Halliburton, încă doi giganţi americani care activează în domeniul petrolului sunt implicaţi în conflictul din Kosovo. Este vorba despre Exxon-Mobil şi Chevron. Aceştia au finanţat contractele companiei Albanian-Macedonian-Bulgarian Oil (AMBO) care are sediul la New York şi reprezintă interesele americane, nicidecum pe cele ale ţărilor din zonă, aşa cum ar vrea să sugereze numele.

Studiul de fezabilitate pentru construirea conductei a fost realizat de firma americană Brown & Root, o subsidiară a Halliburton.  În aceeaşi ordine de idei, Ted Ferguson, fostul director al secţiunii pentru Europa şi Africa din cadrul Brown & Root a fost numit preşedinte la AMBO imediat după ce Vuko Tashkovikj, fondatorul şi preşedintele companiei a murit.

Conducta trans-balcanică pe care AMBO a fost angajată să o proiecteze şi să o construiască în numele mega-corporaţiilor americane transportă petrol din Marea Caspică până la terminalul de la Burgas (Bulgaria) şi apoi prin Macedonia  până la portul albanez Vlore, de la Marea Adriatică.

Construirea acestei conducte a fost prezentată drept singura alternativă de protecţie a mediului, după ce mai multe nave petroliere au eşuat sau au suferit accidente, care au dus la mari deversări de petrol în apele din zonă. Aceste accidente puteau fi foarte uşor înscenate pentru a crea pretextul necesar construirii conductei. Presa nu a scris nimic despre aceasta şi nici despre interesele economice din culise, dar a făcut o intensă propagandă în favoarea conductei. Nu a vorbit nici despre faptul că aceasta va transporta mult mai rapid şi în cantităţi mult mai mari resursele petroliere din zona caspică. Până la construirea conductei, singurul mod prin care petrolul caspic putea ajunge în SUA era transportarea acestuia prin strâmtoarea Dardanele, pe unde nu puteau trece decât nave de maxim 150 000 de tone. Pe când din Vlore pot trece, evitând strâmtoarea Bosfor, tancuri petroliere care au o capacitate dublă.

Baza militară Bondsteel, un bastion important în cruciada balcanică

Pe lângă lupta pentru petrol, SUA mai avea şi interese politice strategice în zonă. Stabilirea de forţe militare americane în Balcani era unul dintre obiectivele principale ale Pentagonului încă din 1992, ca o garanţie a faptului că SUA va putea influenţa în continuare afacerile europene.

Astfel că în 1999, imediat după bombardamentele din Iugoslavia, guvernul american a cumpărat un imens teren în partea de sud-est a regiunea Kosovo şi  a ridicat acolo una din cele mai mari baze militare din Europa. În plus, campusul Bondsteel se află plasat pe traseul propus de AMBO pentru conducta trans-balcanică şi pe traseul coridorului energetic nr. 8 care leagă Asia centrală de Europa occidentală.

În aprilie 1999 generalul Jackson, comandantul trupelor NATO din Macedonia a declarat în ziarul italian Sole 24 Ore: „Astăzi contextul pe care l-am creat aici s-a schimbat. Astăzi este absolut necesar să garantăm stabilitatea Macedoniei şi intrarea ei în NATO. Dar ceea ce este sigur este faptul că vom rămâne aici pentru multă vreme pentru a garanta securitatea coridoarelor energetice care traversează această ţară.”

În timpul unei vizite făcute în 2001 la Bondsteel, Donald Rumsfeld, pe atunci secretar al apărării americane, a făcut în faţa soldaţilor o declaraţie surprinzătoare care dezvăluie adevăratele interese ale SUA în zonă. „Viziunea mea, a spus el, este că nu aruncăm banii pe fereastră cu întreţinerea voastră, ci îi investim în voi. Femeile şi bărbaţii din armată nu sunt o povară pentru puterea noastră economică,  ci reprezintă o garanţie a ei.  Voi sunteţi chiar fundaţia, baza creşterii economice a SUA.”

În ceea ce priveşte baza Bondsteel din Kosovo, ziarul francez Le Figaro din iunie 2000 remarca: „Aliaţii europeni ai Washingtonului au impresia că au fost păcăliţi. Anticipând tensiuni cu o Europă aflată în curs de unificare şi implicit o pierdere a influenţei în regiune, este posibil ca Statele Unite să fi decis să îşi construiască singure un nou bastion. Nu se putea să îşi aleagă un loc mai bun, o regiune în care influenţa musulmană este puternică, iar sentimentele europene sunt ca şi inexistente, situată în Balcani, aproape de Mediterană şi de petrolul din Orientul Mijlociu. Aliaţii europeni privesc acum cu înfrigurare spre gigantica bază militară permanentă situată la doi paşi de ei şi încep să se întrebe dacă nu cumva tocmai implantarea ei a fost adevăratul obiectiv al războiului din Iugoslavia.”

Jurnalistul indepedent Paul Hockenos nota: „ar fi o dovadă de naivitate din partea noastră să înghiţim gogoaşa cu apărarea plină de altruism a drepturilor omului în Kosovo. Libertatea şi democraţia trebuie să fie dezvoltate de oamenii de acolo, nu de forţe militare de ocupaţie şi de administratori care nu au cum să ştie ce este cel mai bine pentru o ţară străină lor, de vreme ce ei joacă după cum le dictează economiştii de la Fondul Monetar Internaţional şi de la Banca Mondială”. În mod repetat, trupele Naţiunilor Unite au atacat şi măcelărit civili în Haiti, atribuind în mod oficial aceste crime „anarhiştilor” sau oponenţilor regimului de dictatură militară. Femei, copii şi bătrâni au fost ucişi de trupele ONU, care apoi au blocat accesul Crucii Roşii în zonele respective, violând astfel Convenţia de la Geneva. Presa internaţională nu a publicat aceste informaţii, în ciuda documentării solide (inclusiv înregistrări video) oferite de unii jurnalişti locali.

Haiti este considerată una dintre ţările cu populaţia cea mai săracă din lume, în ciuda frumuseţii şi bogăţiei naturale. 95% din populaţie provine din foşti sclavi – negri de origine africană. Fosta colonie franceză din Marea Caraibelor a avut un trecut tumultos şi a fost aproape tot timpul sub dominaţie străină. În 2004, presiunea internaţională a dus la înlăturarea preşedintelui ales democratic, Jean Bertrand Aristide şi a partidului Lavalas. Din 2004, în Haiti este dictatură militară, susţinută şi cu ajutorul trupelor Naţiunilor Unite, MINUSTAH (abrevierea pentru Misiunea Naţiunilor Unite de Stabilizare în Haiti), sub conducerea Braziliei.

Ţinta raidurilor trupelor ONU a fost suburbia Cite de Soleil şi ele au fost interpretate ca o „răzbunare” sau „pedeapsă” pentru organizarea unor demonstraţii masive în sprijinul revenirii preşedintelui Aristide. Zeci de mii de oameni au pornit din Cite de Soleil, organizaţi de susţinătorii partidului Lavalas, şi au mărşăluit prin capitala haitiană Port-au-Prince pe 16 decembrie 2006. Şase zile mai târziu, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, trupele MINUSTAH au asaltat zona şi au deschis focul din elicoptere. Au fost ucise 30 de persoane din rândul civililor, au fost distruse locuinţe, iar zeci de persoane au fost rănite.

Nu este primul masacru de acest gen din Haiti, doar că acesta este documentat de filmările video ale agenţiei de presă independente Haiti Information Project. Oamenii au fost ucişi sau răniţi de gloanţe în casele lor sau pe stradă. Ajutorul umanitar pentru răniţi a fost refuzat prin interzicerea accesului Crucii Roşii internaţionale. Cu toate acestea, oficialii MINUSTAH atribuie crimele susţinătorilor mişcării Lavalas.

Primul masacru de proporţii al „trupelor de stabilizare” din Haiti a avut loc tot în Cite de Soleil, în 6 iulie 2005. Pentru a preîntâmpina unele demonstraţii populare care urmau să aibă loc pe 15 iulie (cu ocazia zilei de naştere a preşedintelui ales Aristide), a avut loc un raid cu intenţia declarată de a depista „bandele” susţinătoare ale mişcării Lavalas şi de a-i asasina pe capii acestora. Martorii oculari susţin că sute de persoane au fost ucise, iar declaraţiile oficialilor MINUSTAH se rezumă la a afirma că au fost trase – în ziua respectivă, în interval de câteva ore – 22.000 de gloanţe. În ciuda cenzurii, este totuşi evidentă disproporţia forţelor de represiune care au acţionat cu acea ocazie.

Un raport documentat realizat de Lancet Journal of Medicine în luna august 2006 estimează că în perioada acţiunii trupelor ONU (2004-2006), numai în zona capitalei Port-au-Prince au fost ucise 8000 de persoane din rândul populaţiei civile şi au existat 35.000 de agresiuni sexuale. Crimele sunt atribuite „infractorilor”, dar şi poliţiei, bandelor anti-Lavalas şi trupelor ONU. Populaţia din Cite de Soleil a avut cel mai mult de suferit, fie fiind prinsă în focul încucişat al celor două tabere, fie fiind direct vizată.

Toate aceste acţiuni de terorizare a populaţiei civile sunt considerate acceptabile de către forţele ONU. Nu poate exista niciun motiv care să justifice folosirea disproporţionată a forţei şi a armamentului, dar este evident că oficialii consideră că uciderea unor oameni nevinovaţi este acceptabilă în cadrul operaţiunii de „pacificare” a acestei comunităţi. Fiecare manifestaţie paşnică a cetăţenilor este văzută ca o ameninţare şi este urmată de represalii. Categoric forţele internaţionale au în vedere anumite scopuri politice strategice pentru Haiti şi urmăresc aceste interese în detrimentul opţiunilor poporului haitian.

Mai mult decât atât, forţele MINUSTAH au urmărit şi antrenarea poliţiei locale. Ca urmare, au fost raportate arestări arbitrare, execuţii ale suspecţilor pe baza unor dovezi insuficiente, uciderea demonstranţilor paşnici. Diferite rapoarte privind încălcarea drepturilor omului au fost ignorate de presa internaţională şi de ONU. Poliţia Naţională haitiană a început să aplice aceleaşi tehnici pentru care poliţia militară braziliană şi-a câştigat o proastă reputaţie, şi aceasta datorită faptului că trupele din Haiti sunt comandate de către Brazilia. Până în prezent nu se conturează o soluţie reală a situaţiei din Haiti – şi aceasta este doar una dintre zonele aflate la ora actuală sub ocupaţie militară, sub pretextul menţinerii păcii. Autori: Mihai Vasilescu și George . Preda Articole preluate

Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL

Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL. Partea întîi.

„Nominalizarea lui Nini Săpunaru la ministerul Transporturilor a
stîrnit vii controverse. Un posibil motiv ar fi aceea că pe vremea
cînd conducea DGV, numele deputatului liberal a fost menţionat ca
implicat în muşamalizarea unui caz de trafic cu arme, avîndu-l ca
protagonist pe Omar Hayssam”.

Plecînd de la cotroversatul proprietar al aeroportului Tuzla, Dorin
Ivascu (http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/spionul-dorin-ivascu-vrea-granita-privata-86481),
trebuie spus că acesta era în 1998 patron al firmei de handling
LAR/RAS şi a fost desemnat de compania aeriană Air Sofia să o
reprezinte in relaţia cu autorităţile vamale şi de frontieră
românesti.  Conform prevederilor HG. 626/1997,  cât şi Regulamentului
comun de efectuare al controlului vamal de către Vamă şi Poliţia de
Frontieră,  Dorin Ivascu ar fi trebuit să fie singurul făcut
responsabil în cazul Ţigareta 2.

Pentru că angajaţii Direcţiei Generale a Vămilor, subordonaţi  la
momentul scandalului Ţigareta 2 lui Nini Săpunaru, nu şi-au făcut
îndeplinit atribuţiile funcţionale, Dorin Ivascu nu a fost luat la
întrebări nici măcar de procurorii militari care au întocmit
rechizitoriul. Iar DGV ca unitate specializată a ministerului
Finanţelor, s-a mai şi constituit parte vătămata în proces şi Nini
Săpunaru ( cel care acum se laudă că el i-a prins pe hoţi ),a luat
parte la înscenarea care a urmat.

Numai că în plin scandal Ţigareta 2, departamentul de Control al
Guvernului României a fost împuternicit de premierul Radu Vasile, să
efectueze o cercetare amănunţită şi să întocmească un raport în acest
caz.

După verificările întreprinse, șeful corpului de control a identificat
și a explicat în raport că cele 2.250 de baxuri de țigări, cu numărul
de înmatriculare J/40/1473 și codul SIRUES 403011971, ”găsite” în
cazul Țigareta 2, au fost comandate la Imprimeria Naţională pe
03.09.1996. Țigările cu acest cod sosiseră pe mare la Agigea și
fuseseră reținute 15 martie 1998, la Eforie, de maiorul Lopătaru de la
Poliția Constanţa, care le predase sigilate Direcţiei Generale a
Vămilor, prin adresa nr. 38336/1998 a IGP. Prin urmare ele nu aveau
cum să ajungă, 33 de zile mai târziu, la bordul aeronavei IL-76,
aterizate pe 16/17 aprilie 1998 pe aeroportul București-Otopeni.
Singura explicaţie fiind aceea că ţigările au fost scoase cu aprobarea
lui Nini Săpunaru din depozitul DGV şi plantate într-un depozit de la
Mogoşoaia, pentru a se înscena „flagrantul” din Ţigareta 2.

Din concluziile Raportului corpului de control al primului ministru,
întocmit la data de 28 mai 1998 mai reiese faptul că firmele Business
Woman, Nistrom şi Enigma, au continuat să deruleze, cu sprijinul
ministerului Finanţelor, “operaţiuni de import de ţigări şi în anul
1997 şi 1998, fără prelungirea licenţei acordate în anul 1996 şi fără
emiterea altei noi licenţe”. Deşi cunoşteau faptul că se comitea o
ilegalitate, secretarii de stat PNL-iști din ministerul Finanţelor :
Dan Radu Rușanu și Nini Săpunaru, au aprobat comanda de tipărire şi
distribuire a peste un miliard de marcaje pentru țigări de contrabandă
către R.A. Imprimeria Naţională.

Raportul mai sus amintit, care ar fi lămurit de la început ce şi cum
în dosarul Țigareta 2, a fost predat cu numărul de înregistrare
20/2724/RS și 7/521/TD/26.05.1998 secretarului general al Guvernului
de atunci, penelistul Radu Stroe, actualul ministru de Interne.
Sarcina lui Stroe era să-l transmită la rândul său ministrului
Justiției, PNL-istului Valeriu Stoica și de aici organelor de
cercetare penală, respectiv parchetului Militar. Pentru a-şi proteja
colegii de la ministerul Finanţelor, Stroe a sustras dosarul, care n-a
mai ajuns la Parchet.

A existat şi o solicitare/interpelare a Parlamentului României,
adresată pe 27 septembrie 2004, dlui. Ionel Blănculescu, pe atunci
ministru al Autorităţii Naţionale de Control şi depozitar al arhivei
Corpului de control al Guvernului, azi consilier al premierului Victor
Ponta.

Dă clic pentru a accesa i1584B.pdf

Deşi în solicitare lui Blănculescu i se cerea explicit căutarea în
arhivă şi trimiterea în integralitatea sa spre Parlament, a Raportului
din 1998, întocmit de corpul de control,  acesta a refuzat să se
conformeze. Răspunsul său fiind tipic pentru un funcţionar care face
pe incompetentul, ca şi cînd a fost numit în acel post tocmai pentru a
nu se afla adevărul.

Dă clic pentru a accesa r1584B.pdf

De unde proveneau cele 2.250 de baxuri de țigări, cu numărul de
înmatriculare J/40/1473 și codul SIRUES 403011971 pe baza cărora s-a
deschis procesul Ţigareta 2 şi ce s-a întîmplat cu adevăraţii
contrabandişti de ţigări pe care îi ajuta Nini Săpunaru ? „Țigareta
Portul Vechi“ (pentru cunoscători adevărata Țigareta 2) s-a declanşat
pe 15 martie 1998, când Politia Economică a depistat în trafic, pe
șoseaua Mangalia-Constanța, cîteva containere pline cu țigări de
contrabandă, respectiv baxuri de țigări Assos. Încărcătura fusese
eliberată prin vama din Zona Liberă Constanta Sud Agigea. Conform
rechizitoriului, în perioada aprilie 1996-martie 1998, Jamal Al Atm,
Yahia Al Atm (aceiași din Țigareta 2 dar pe care nu-l cunoștea
niciunul din inculpații acelui caz ), generalul în rezervă Gheorghe
Florică și alții au introdus în ţară folosindu-se de documente vamale
false, 24 de containere care conțineau aproximativ 20.000 de baxuri cu
ţigări “Assos” de la firma grecească “Papastratos”, statul fiind
prejudiciat în acest fel cu peste 27 miliarde de lei vechi.

După data de 15 ianuarie 2003 cînd Tribunalul Constanța l-a condamnat
pe Gheorghe Florica la 6 ani și 4 luni de închisoare, fostul procuror
Monica Macovei, în calitatea sa de președinte al APADOR CH şi-a asumat
sarcina de ”spălare” a contrabandiştilor,  devenind avocatul
generalului Gheorghe Florică.  În această ipostază, ea reușind să
obțină termene de judecată din jumătate în jumătate de an, pe motiv că
cetățenii arabii nu veneau la proces. După 2 ani, în 2005, după ce
Monica Macovei a fost numită în funcţia de ministru al Justiției, ea,
în numele autorităților române a încheiat “un acord” cu Gheorghe
Florică, prin care statul îi plătea acestuia 19.794 euro pentru
“arestarea ilegală din 1998. Simultan cu aceasta, Curtea de Apel
Constanța a fost forțată de un tertip al Monicăi Macovei să caseze
sentința Tribunalului Constanța (lipsă de procedură cu inculpații
străini din acest dosar), schimbând o parte din încadrările juridice
și trimițând spre rejudecare dosarul. Că doar știa și Monica Macovei
că pe 24 aprilie 1998, în plin scandal Țigareta 2, Jamal părăsise
România, îmbarcându-se, fără nici o problemă la bordul cursei aeriene
de Istanbul (ROT-15 Tarom), pe sub nasul Poliției de Frontieră și a
Brigăzii Antiteroriste a SRI de la Otopeni.

Jamal Al Atm avea pașaport sirian și în anul 1993 s-a stabilit în
Romania, unde a beneficiat de sprijinul SRI, care controla informativ
toate “porțile de intrare” în țară. Protecția lui Jamal consta în
complicitatea asigurată atunci de colonelul Mihai Pânzariu (director
general al Vămilor), de Gică Dănilă (comisar șef al Gărzii
Financiare), ambii coordonaţi de generalul SRI – Dumitru Bădescu
(șeful diviziunii C – Contrainformații Economice, cel care a condus de
fapt colectivul de procurori  care au anchetat cazul Ţigareta 2 ).
Acest ajutor i-a permis firmelor lui Jamal să înceapă introducerea în
țară, de la firma PAPASTRATOS din Grecia, a țigărilor  de contrabandă.

Cel care dirija, de fapt, toate operațiunile de contrabandă nu era
Jamal sau Florică, ci omul din servicii, care figura ca administrator
al majorității firmelor sale și care se numea GEORGE DUMITRESCU
(legitimat cu B.I. seria DM nr. 365850), colonel activ SRI, încadrat
la Brigada antiteroristă și a cărui semnătură în calitate de
reprezentant al Business Woman și Romolt (sediul: str. Calea lui
Traian nr. 350, cod fiscal C 7034280, înregistrată la Registrul
Comerțului J/38/0098/1995, cont nr. 4072349143 la BCR/filiala sector
4) apare în toate actele. În 2011, graţie Monicăi Macovei, faptele din
dosarul “Țigareta Portul Vechi” s-au prescris, procesul fiind casat.

Ca o primă concluzie, cu complicitatea DGV condusă atunci de Nini
Sapunaru, cîtorva aviatori  militari şi civili de la aeroportul
Otopeni ( arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare ) li s-a
înscenat o contrabandă cu ţigări care a avut loc la 250 km departare
de ei şi care a avut alţi protagonişti.  Un prim scop urmărit, fiind
acela de a face scăpaţi pe adevăraţii contrabandişti de ţigări şi pe
complicii lor de la cel mai înalt nivel guvernamental. Al doilea scop
urmărit prin înscenarea numită Ţigareta 2, a fost acela de a ascunde
faptul că avionul Il-76 nu a adus ţigări pe aeroportul Otopeni, ci a
decolat încărcat cu arme de contrabandă, banii rezultaţii intrînd în
buzunarul cîtorva lideri politici şi militari din vîrful ierarhiei
statului roman, aflaţi în relaţii strînse cu teroristul Omar Hayssam.
Lucru care va fi demonstrat în cele ce urmează.
Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL. Partea a doua.

În prima parte a materialului am demonstrat că cele 2.250 de baxuri de ţigări care au constituit pretextul scandalului „Ţigareta 2”,  au intrat în ţară prin vama din Zona Liberă Constanta Sud Agigea, înainte de aterizarea avionului Il-76 pe aeroportul Otopeni. După ce au fost capturate de Politia Economică, ţigările au fost predate DGV. După 33 de zile, ţigările au fost scoase din depozitul vămii şi plasate la Mogoşoaia, loc aflat la 15 km depărtare de aeroportul Otopeni, pentru a se inscena „flagrantul” din cazul Ţigareta 2. Ori, dacă acest avion n-a avut la bord ţigări la sosirea pe aeroportul Otopeni ( şi acum e clar că n-a avut ), ar fi ilogic ca o companie precum Air Sofia să plătească deţinătorului ucrainian al aeronavei IL-76, o sumă apropiată de 30.000 USD ca să-l închirieze, doar ca să defileze cu el gol, pînă la Bucureşti şi de la Bucureşti cine ştie pe unde. În cele ce urmează voi demonstra cu probe că avionul a venit la Bucureşti pentru a încărca marfă şi de ce tip de marfă a fost vorba.
În planul de zbor ( existent dintotdeauna la dosarul cauzei) depus pentru a putea decola de la Otopeni în data de 17.04.1998, însuşi comandantul avionului IL-76 din Ţigareta 2, a declarat că avionul a fost încărcat cu marfă pe timpul staţionării pe platforma din Baza Militară. În acest plan de zbor pentru cursa SFB 1653, în caseta corespunzatoare tipului zborului apare litera N, care codifică o cursă comercială ocazională, deci cu marfă la bord.

Natura mărfii dând şi caracterul special al zborului, fapt confirmat de numarul de programare militara acordat de MApN şi nu de AACR ( autoritatea aeriană civilă română ).Dacă avionul era gol la decolare, în acea casetă ar fi trebuit să se găseasca litera G-codificarea pentru sintagma General Aviation. Comandantul aeronavei IL-76 nu avea nici un interes să declare că execută un zbor comercial, în locul unuia cu aeronava goală, deoarece diferenţa de masă utila transportată pe km, era taxată suplimentar de organele de dirijare a traficului aerian ( Romatsa ) şi compania i-ar fi imputat această eroare de peste1.000 USD. Potrivit documentelor de la dosarul cauzei, pilotul comandant a achitat integral taxele de dirijare corespunzatoare unei aeronave încarcate.
Dacă am presupune că la sosire, la bord ar fi fost ţigari, timpul rămas pentru descărcare ( între 01.30. ora cînd a fost deschisă trapa avionului şi 05.30. ora cînd santinela a declarat că pe platform militară nu a mai sesizat prezenţa niciunui vehicul, camion, etc ) nu mai lăsa loc de încarcarea avionului. Cronometrat, un astfel de avion se descarcă de cele peste 40 tone de marfă în condiţii de iluminare slabă, în peste 3 ore. Prin urmare e la mintea cocoşului că nu exista timpul necesar ca avionul să fie descărcat de ţigări pe platform militară şi apoi incărcat cu altă marfă. De altfel, rezultă clar alocarea de către biroul survoluri al MApN ( din subordinea directă a şefului Statului Major General ) a unui număr de programare militar care să-i confere prioritate absolută, întrucît era un zbor special-cargo, adica cu arme la bord ( 8964, 8929 ).

Va aduc la cunoştiinţă că orice avion autorizat să survoleze spaţiul aerian naţional, să decoleze sau să aterizeze pe aeroporturile din România ( inclusiv pe Aeroportul Internaţional Bucureşti -Otopeni), primeşte şi un numar de programare militară de la MApN. Acest numar este format din 4 cifre. În logica numărului de programare militară, se ţine cont de urmatoarele reguli:
1. Ultima cifră a programării militare este pară în zilele calendaristice pare şi impară în zilele calendaristice impare.
2. Cursele comerciale regulate sau ocazionale, de pasageri sau de marfă, inclusiv transport avion ( fară încarcatură comercială la bord), efectuate de aeronave civile înmatriculate în Romania, primesc numere de programare militară cuprinse intre 1001 şi 1999.
3. Cursele comerciale regulate sau ocazionale, de pasageri sau de marfă, inclusiv transport avion ( fară încarcătură comercială la bord), efectuate de aeronave civile înmatriculate în alte state, primesc numere de programare militară cuprinse între 2001 şi 3999.
4. Zborurile executate dupa regulile aviaţiei civile de aeronave aparţinînd Forţelor Aeriene Române, primesc numere de programare militară cuprinse între 4001 şi 4999.
5. Zborurile executate după regulile aviaţiei civile de aeronave aparţinînd altor Forţe Aeriene, primesc numere de programare militară cuprinse între 5001 şi 5999.
6. Zborurile definite drept transport special personalităţi, primesc numere de programare militară cuprinse între 7001 şi 7999. Astfel, avionul prezidenţial ceh (indicativ RRR 1970) decolează de la Otopeni (LROP), aterizează la Kbely-Praga (LKKB) şi are numar de programare: 7478.
7. Zborurile definite drept transport special marfă, deci numai dacă transportă arme, primesc numere de programare militară cuprinse intre 8001 şi 8999. Avionul IL-76 înmatriculat în Ucraina (UR 78756), operat de compania Acvila Air (cod RRM 502) decolat de la Otopeni (LROP) cu destinaţia Ostend-Belgia (EBOS) are număr de programare militar: 8226. Acelaşi avion decolat tot în cursa Acvila Air de la Atena (LGAT) pentru Otopeni (LROP) are numărul de programare militar: 8224. Avionului implicat în Tigareta 2, MApN i-a alocat la dus şi la întors urmatoarele numere de programare militara: 8964 si 8929.

Pentru ca armata să faciliteze acordarea  priorităţii maxime aeronavelor speciale și exceptarea de la orice tip de control ( vamă, poliție, etc ), pe vremea când şef al Statului Major General era generalul Dumitru Cioflină, a fost semnat un protocol privind procedurile de tratare a zborurilor speciale, încheiat între statul major MApN și AACR ( Autoritatea Civilă Aeriană Română ).

Lista priorităţilor care se bucură de tratare în regim special şi modul de protecţie a informaţiilor referitoare la aceste zboruri, a fost evidenţiată separat :



Simultan cu acest protocol, a fost emisă şi H.G. 711/05.09.1995, prin care platforma militară ( UM 01962 ) a aeroportului Otopeni, a fost declarată punct vamal şi de trecere a frontierei de stat.

Procedura avea la bază documentul LE 4/50 -94/1 al secretariatului OACI ( Organizația Aviației Civile Internaționale ) care reglementează statutul aeronavei de stat,  atunci când e vorba de un avion comercial obișnuit, închiriat de armată pentru a executa un zbor special, separat de restul aeronavele civile.


Numai că potrivit art. 8 și art. 25 din Regimul de zbor în spațiul aerian al României ( HCM 793/04.07.1974 ), MApN este singura instituţie care autorizează zboruri ale aeronavelor străine care transportă arme. Şi această autorizare necesită în prealabil o aprobare din partea PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, dată cu 10 zile înainte de data executarii zborului.  În 1998, preşedinte al României era Emil Constantinescu, iar consilier pentru Securitatea Naţională era Dorin Marian.



Tot Dorin Marian a fost fotografiat alături de Dinu Patriciu şi Omar Hayssam într-un bazar din Sudan.

Ca o coincidenţă, în 1997 o altă “Ţigaretă 2” s-a efectuat în Sudan, avîndul ca protagonist pe Omar Hayssam. Pînă acum instituţiile statului au tăcut mâlc.

Rechizitoriul lui Valentin Vasilescu, la Uniunea Europeană

Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL. Partea a treia.

În partea a doua a materialului am demonstrat că din 1995 guvernul PDSR a creat un mecanism intern instituţional, menit să faciliteze contrabanda de stat cu arme care a fost preluat absolut intact, perfecţionat şi continuat cu şi mai mare anvergură de guvernarea CDR. Emiţînd în acest sens hotărîri de guven, protocoale de colaborare şi norme de apicare a acestora, toate cu scopul ca ilegalitaţile comise să se desfăşoare în deplină consirativitate.
În anul 1996 a intervenit un impediment în funcţionarea contrabandei de stat cu arme întrucît spaţiul aerian al României a fost integrat sub controlul traficului aerian centralizat european şi ţara noastră a devenit membră a Eurocontrol.  Orice aterizare şi decolare de pe aeroporturile româneşti necesita întocmirea uni plan de zbor care era transmis instantaneu prin sistemul de telecomunicaţii al aviaţiei civile internaţionale ( SITA ), la sediul Eurocontrol de la Bretigny de către autorităţile aeronautice române. Acest pas fiind obligatoriu pentru integrarea zborurutilor pe rutele aeriene europene. Dacă aeronava mai şi încărca marfă pe aeroporturile din România, trebuia transmis la Bretigny un document numit Cargo Manifest, întocmit de o firmă de handling aeronautic autorizată de AACR sa deservească aeronavele în zona supusă servituţilor aeronautice :  la pozitiile de stationare, de pe platformele de parcare din zona operatiunilor aeriene ale aeroportului Otopeni. În care erau mentionate: operatorul aerian, numărul zborului , data,  seria facturilor pentru marfa încarcata ( air way bill ), cantiăţile, natura mărfii, masa fiecărui container îmbarcat şi masa totală a mărfii (46.200 kg), aeroportul de destinaţie.
Cum armele, îmbarcate la platforma militară a aeroportului Otopeni, erau destinate unor state supuse embargoului internaţional, transmiterea cargo manifestului la Bretigny însemna demascarea ilegalităţii comise de autorităţile române. Pentru a ocoli Eurocontrolul, conducătorii Direcţiei Înzestrare din MApN, coordonaţi de miniştrii Apărării şi de şefii Statului Major General, de după 1995 au apelat de un paravan numit firma de handling LAR/RAS patronată de Dorin Ivaşcu.
În gama serviciilor handling de pe toate aeroporturile din întreaga lume intră refacerea ( în conformitate cu anumite standarde de calitate) capacităţii de zbor a aeronavei, adică alimentarea cu combustibili şi cu lichide speciale, degivrarea, încărcarea şi descărcarea mărfurilor, a pasagerilor, a cateringului ( hranei pentru pasageri ) , a apei potabile şi menajere, curăţenia aeronavelor, etc. Supervizorul de rampă care întocmeşte cargo manifestul, e nevoie să urmeze un curs de specializare şi să fie autorizat de AACR în operaţiuni de handling, pentru că răspunde pentru modul în care se realizează centrajul avionului, adica pozitionarea şi compactarea mărfii în cala avionului, în funcţie de mai multi factori, printre care şi de cantitatea de combustibil din rezervoarele de la bord.
Care era rolul paravanului Ivaşcu în această combinaţie cu avioane încărcate de MApN cu arme de contrabandă ? Codul Vamal si Normele sale de aplicare, aprobate prin HG. 626 / 1997, în ceea ce-l priveşte pe proprietarul mărfii ( MApN ) , transferă responsabilităţile ocazionate de formalităţile vamale, în sarcina delegatului său în materie de deservire handling ( Dorin Ivaşcu ). Şi nu aeroportului sau bazei aeriene Otopeni. Pentru a crea aparenţa de legalitate, MApN a desemnat firma lui Ivaşcu ( RAS/LAR ) ca agent handling responsabil pentru toate avioanele pe care Direcţia Înzestrare a MApN le-a încărcat cu arme la platforma militară a aeroportului Otopeni, începînd din anul 1996.
De exemplu, zborul Uzbekistan Airways ( UZB-3509/3510 ) operat de aeronava AN-12 înregistrată  UK-11639, din 21/22. 02.1998 s-a efectuat, el figurînd în planul de zbor al aeroportului, ca aerizat la orele 21:20.

Operatorul aerian a transmis pe 14.02.1998, un fax standard către conducerea MApN, în care se precizează compania aeriana transportatoare civilă ( Uzbekistan Airways ), tipul aeronavei ( AN-12 ) şi înmatricularea aeronavei ( UK 11369 alias LZ-ITA ), indicativul cursei ( UZB 3509/3510 ), aeroportul de decolare (Tashkent-Uzbekistan ), aeroportul de aterizare ( Bucuresti-Otopeni ), data şi ora estimativă a zborului (16/18.02.1998). La ultima rubrică a documentului se menţioneaza faptul ca avionul soseşte la Otopeni făra incarcatura ( Entry : F = prescurtare de la FERRY, adică gol ) şi că decolează de la Otopeni încărcat cu bunuri periculoase, adică arme ( Exit : M, prescurtare de la MILITARY). Pe fax MApN a completat şi agentul de handling desemnat : LAR, adică Dorin Ivaşcu.

Acest zbor, fiind unul cu arme, a primit autorizaţie de survol şi aterizare de la Şeful Statului Major al MApN ( pe atunci generalul locotenent Constantin Degeratu ) şi nu de la AACR ( Acord de survol nr. 00096/02.98 ). Scopul zborului fiind bine precizat : transportă componente de rachetă din Arsenalul Armatei.

Numai că, Ivaşcu deşi era desemnat de MApN prin document oficial să se ocupe de handlingul complet al aeronavei, firma sa RAS/LAR nu făcea decît scoaterea echipajului prin PCTF al aeroportului Otopeni, conducerea lui la briefing şi la plata taxelor aeroportuare ( operaţiune pe care era capabil şi aeroportul Otopeni să o realizeze, prin controlorii săi de la serviciul Trafic-sol, special instruiţi şi desemnaţi ).
Aşadar LAR/RAS era desemnată de formă ca agent handling aerian autorizat pentru zborul cu arme, întrucît nu întocmea nici un cargo manifest pentru că armele erau încărcate în avion de către angajaţi civili sau militari MApN, conduşi de un ofiţer de la Romtehnica ( firma MApN care efectuează operaţiunile de export- arme ). Şi la Eurocontrol nu ajungea decît un plan de zbor banal, neînsoţit de nici un cargo manifest.
În aviaţia civilă, armele intră în categoria “bunuri periculoase” şi în afara cargo manifestului, la decolare, aeronava trebui să mai aibă un document numit NOTOC ( Special Load-Notification ). Întocmit de un supervisor de rampă, aparţinînd unei firme de handling şi care în plus a fost autorizată să manipuleze bunuri periculoase.
https://plus.google.com/photos/109477650405524149045/albums/5399806284207669345/5399811204461824146?banner=pwa&pid=5399811204461824146&oid=109477650405524149045
Cînd MApN a desmnat firma RAS/LAR să facă handlingul la avioanele sale cu arme ştia că Ivaşcu nu trebuia să completeze şi expedieze niciodată în intervalul de timp 1996-2000 un formular special şi un cargo manifest cu armele îmbarcate la platforma militară a aeroportului Otopeni. Pentru motivul simplu că firma RAS/LAR nu era autorizată, ea obţinînd licenţa IATA ( Organizaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni ) de operare a bunurilor periculoase ( adică arme, ) abia în 2000 cu ocazia primului curs de atestare in handling-ului pentru bunuri periculoase organizat în România.

Ori dacă în procesul Ţigareta 2, apăreau documente care dovedeau faptul că avionul Il-76 încărcase arme la platforma militară a aeroportului Otopeni, România era sancţionată de Consiliul de Securitate ONU pentru încălcarea embargoului internaţional şi inculpaţii erau alţii, persoane cu multă putere, aflate în vîrful ierarhiei politice şi militare.
Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL. Partea a patra

În materialele anterioare am prezentat dovezile indubitabile care atestă că în cazul Ţigareta 2 a fost vorba doar de încărcarea de arme în avionul Il-76 la platforma militară a aeroportului Otopeni, explicînd şi mecanismul traficului de armament derulat de mafia statală din România. Cum a fost posibil ca avînd atîtea probe care prefigurau un transport de arme, să se ajungă în final la denaturarea brutală a adevărului şi condamnarea unor oameni nevinovaţi într-o fictivă contrabandă cu ţigări ? Simplu, prin fals şi uz de fals comis la cel mai înalt nivel de autorităţile statului menite să ancheteze acest caz.
Totul a început cu Raportul preliminar al comisiei de anchetă administrativă, comisie desemnată de ministrul Transporturilor prin ordinul nr. 220/25.04.1998, Document preluat ad-literam de procurorii militari şi judecătorii dosarului Ţigareta 2, ceea ce constituie neglijenţă în serviciu, întrucît rolul lor era acela de a verifica veridicitatea constatărilor făcute de comisia de anchetă administrativă. Comisia de la ministerul Transporturilor a stabilit că avionul Il-76 înmatriculat UR-UCA a plecat în dimineaţa zilei de 16 aprilie 1998 de pe aeroportul Mombasa din Kenya cu destinaţia aeroportul Atena din Grecia.

Distanţa între cele două aeroporturi este de 4.961 km. Viteza de croazieră la regim economic a avionului Il-76 gol este de 780 km/h. http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroiani/lungimeadecolarii.jpg
Distanţa dintra Mombasa şi Atena, cu tot cu procedurile de aterizare şi rulajul pe sol la platforma de parcare, este parcursă de avionul Il-76 în 6 ore şi 50 de minute. Pe baza unui cargo manifest falsificat, apărut ulterior declanşării scandalului Ţigareta 2 ( depre care voi vorbi ulterior ) , comisia de la ministerul Transporturilor stabilea că la Atena avionul Il-76 a încărcat marfă ( ţigări ).

Potrivit comisiei de la ministerul Transporturilor, încărcarea celor 3.000 de baxuri de ţigări ( menţionate în cargo manifest ) pe aeroportul Atena ar fi fost efectuată de firma de handling INTERSERVICE SA la terminalul cargo şi nu putea să dureze mai puţin de 3 ore şi 30 de minute. Trebuie să menţionez că la aceasta se adaugă 20 de minute pierdute cu autorizarea de către controlorii de trafic a pornirii motoarelor şi rulajului la pistă, întrucît la acea dată una din cele două piste ale aeroportului Atena şi căile de rulaj aferente erau în reparaţii capitale şi traficul era aglomerat. Conform raportului preliminar al ministerului Transporturilor, avionul IL-76 ar fi decolat de la Atena şi după o oră şi 45 de minute de zbor a aterizat ( 22.45 ora Bucureştilor ).  Dacă am încadra toate operaţiunile menţionate, în aceşti timpi, stabiliţi de comisia de la ministerul Transporturilor, ar rezulta că avionul Il-76 ar fi decolat de la Mombasa în intervalul de timp 08:30-08:50 a zilei de 16 aprilie 1998.
În realitate, era imposibil ca avionul Il-76MD, înmatriculat UR-UCA din Ţigareta 2 să fi fost la acel moment pe aeroportul Mombasa şi să fi parcurs acest traseu, să fi transportat ţigările Assos la bord, întrucât autoritatea aeroportuară belgiană, prin orarul decolărilor şi aterizărilor din 16.04.1998 de pe aeroportul Ostend din Belgia a înregistrat cursa SFB-1651 a companiei Air Sofia, adică avionul nostru, drept ultimul avion decolat în seara de 16.04.1998 de pe aeroportul Ostend.
http://www.replo.be/Quality%20Airport/1990-1999/1998/Apr%201998.html
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/il-76%20UR-UCA/ostend0.jpg.
Ca să ajungă de la aeroportul Ostend la cel din Mombasa, avionul nostru ar fi trebuit să parcurgă 7.033 km, distanţă aflată în afara razei de acţiune a aeronavei Il-76. Aşadar, avionul nu putea efectua un zbor direct Ostend-Mombasa, ci avea nevoie de o escală pe parcurs pentru alimentarea cu combustibil. În aceste condiţii, zborul de la Ostend la Mombasa ar fi durat 10-11 ore şi nu ar mai fi avut cum să ajungă în data de 16 aprilie 1998 pe aeroportul Otopeni, întrucît ziua are doar 24 de ore nu 35.
Raportul preliminar al comisiei de anchetă administrativă de la ministerul Transporturilor a omis cu bună ştiinţă să precizeze şi prevederile Codului Vamal şi Normelor sale de aplicare, aprobate prin HG. 626 / 1997 prin care responsabilităţile ocazionate de formalităţile vamale, cădeau în sarcina delegatului său în materie de deservire handling ( Dorin Ivaşcu ) şi nu a aeroportului civil sau bazei aeriene Otopeni.
Raportul preliminar al comisiei de anchetă administrativă de la ministerul Transporturilor a putut fi întocmit în mod eronat şi cu rea intenţie pentru că poartă o semnătură, anume cea a inspectorului şef al Aviaţiei Civile, totodată subsecretar de statîn ministerul Transporturilor, dl. Ţocu Vasile.
Cine este, până la urmă, acest Ţocu ? Odată cu venirea CDR la putere, postul de secretar de stat, responsabil de Aviaţia civilă, i-a revenit pe bază de algoritm politic PNL-ului. Care l-a numit în acest post pe Aleodor Frîncu, fostul coleg de clasă al lui Călin Popescu Tăriceanu de la facultatea de construcţii şi vicepreşedinte al  PNL sector 5.  În 2005, cînd a ajuns premier, Tăriceanu l-a numit pe Frâncu şef al cancelariei guvernului.  Numai că Aleodor Frâncu, a fost dovedit de CNSAS în 2006,  ca fiind racolat informator al Securităţii, încă în anii ’70, imediat după terminarea facultăţii, atunci când a fost repartizat, ca stagiar la şantierul barajului la Măneciu. După 1989, Aleodor Frîncu a fost mutat la aeroportul Otopeni, ajungînd rapid în funcţia de director tehnic, deşi ca inginer de construcţii nu are nici azi, cînd ocupă funcţia de director al ROMATSA, nici o calificare în domeniul aeronautic. Din aceast post, Frâncu a ajuns direct secretar de stat în 1997, numindu-l totodată pe comandantul adjunct al aeroportului Otopeni, Ţocu Vasile, drept mâna sa dreaptă la ministerul Transporturilor, adică subsecretar de stat şi inspector şef al Aviaţiei.  Ce calităţi l-a recomandat pe Ţocu pentru acestă funcţie ?
Ţocu Vasile terminase facultatea de Aeronave în 1984 şi a fost repartizat în industria de Apărare, ca inginer civil la fabrica de rachete Crângu lui Bot de lângă Ploieşti. A fost coleg de facultate şi apoi bun prieten şi colaborator la fabrica de rachete cu Daniel Savu, la început ofiţer acoperit al Securităţii în cadrul fabricii de rachete, ulterior ofiţer SRI, mai precis CI-stul fabricii. Savu este  azi locotenent-colonel în rezervă SRI şi din 2008 senator PSD de Prahova. Este foarte probabil ca şi amicul său Vasile Ţocu să fi fost ofiţer acoperit, aşa cum a fost şi Savu până în 1992. Aşadar Ţocu a lucrat până prin 1994 la fabrica de rachete. De acolo a fost mutat la aeroportul Otopeni pe funcţia de comandant adjunct, aparent prin încălcarea fişei postului. Pentru că un civil nu putea deţine aceasta funcţie, la acea vreme. Întrucît fişa postului prevedea ca pe lângă absolvirea şcolii de ofiţeri de aviaţie de la Bobocu ( pe care Ţocu n-o absolvise ), comandantul adjunct să fi făcut şi a academia de comandă şi stat major, secţia aviaţie ( pe care Ţocu n-o absolvise ). Dacă cineva foarte puternic în stat a dorit şi a obţinut această funcţie pentru Tocu, înseamnă că el urma să facă ceva extrem de important la aeroportul Otopeni. Cum s-a achitat Vasile Ţocu , în calitate de comandant adjunct al aeroportului de îndatoririle ce-i reveneau în această nouă ipostază ?
Luăm la întîmplare o cursă cu codul MRV-705, efectuată în 14 iulie 1995 de către o aeronavă Boeing 707 operată de compania Miravia. Aeronava înmatriculată 9Q-CVG aparţinea companiei Trans Air Cargo şi era un veteran al transporturilor de armament. Acest transport la care mă refer a fost organizat de Romtehnica pe platforma militară a aeroportului Otopeni. Şi constatăm că s-a întâmplat taman pe tura comandantului adjunct Vasile Ţocu.

Potrivit raportului final din 21 decembrie 2000, al mecanismului de monitorizare asupra sancţiunilor impuse Angolei, pe  29 martie 1996 au fost sechestrate 2.000 de mitraliere AKM româneşti aflate la bordul aeronavei IL-76 înmatriculată în Ucraina (UR-78744 ). Armele erau livrate de Romtehnica, pe baza unui document ( end user-ul = certificat pentru destinatarul final ) fals pentru Togo, în beneficiul mişcarii UNITA din Angola. Angola, fiind în război civil la acea dată, se afla sub embargo.
Fişa de taxare este un document tipizat completat de angajaţii aeroportului Otopeni, în vederea plăţii de taxe către aeroport. În cazul transportului de arme din 28/29 martie 1996, despre care fac vorbire documentele ONU, comandant adjunct al Aeroportului Otopeni în tura în care s-a făcut încărcarea era tot Vasile Ţocu.

Transportul a fost asigurat cu aeronava mai sus amintită care a încărcat armele pe platform militară Otopeni ( menţiunea “parcat la Sus”- platform militară a bazei aeriene constituind extremitatea sudică a perimetrului aeroportului Otopeni ).
Aşadar, acest Vasile Ţocu fusese implicat el însuşi în operaţiuni de contrabandă cu arme derulate de armată pe timpul cît era comandant adjunct la aeroportul Otopeni. Drept recompensă, a fost avansat subsecretar de stat şi pus să facă ancheta asupra unui fapt similar cu cele la care participase el, în nenumărate rânduri, prilej cu care a fost determinat, de adevăraţii contrabandişti aflaţi în vîrful ierarhiei militare şi politice, să falsifice probele.
Numai că, Vasile Ţocu, nu avea cum să-i refuze, întrucît fusese implicat nu numai în contrabanda cu arme, de dinainte de operaţiunea „Tigareta 2”ci şi în adevăratul flux de trafic de ţigări al mafiei statale, la care vama era parte, făcîndu-se că nu vede.


Răspunzând prin funcţia sa de inspector şef al Aviaţiei de elaborarea şi punerea în aplicare a programului de securitate al Aviaţiei Civile, în 1997, lui Ţocu, îi trebuia un aviz special, înainte de a fi numit în funcţie. În vederea obţinerii lui, legea stabileşte că cel în cauză este supus verificărilor specifice de toate serviciile secrete şi cele departamentale ale ministerelor : SRI ( condus atunci de PNL-istul Costin Georgescu ), Direcţia Informaţii Militare ( subordonat ministrului Apărătii, Victor Babiuc, condamnat recent în dosarul schimburilor de terenuri alături de şeful Statului Major, Dumitru Cioflină şi George Becali ) şi UM 0215 (subordonat ministrului de Interne ). Ori Ţocu participase deja la contrabanda cu ţigări şi cu arme ( mascată sub forma unor operaţiuni speciale ), pe vremea cât fusese comandant adjunct. Şi fusese monitorizat, în această ipostază, de serviciile secrete, cele care derulau în fapt toate aceste operaţiuni.
Revenind la ancheta din cazul Ţigareta 2, pe 19 iulie 1998, cînd inculpaţii din Ţigareta 2 erau de două luni în arest şi aşteptau finalizarea rechizitoriului de trimitere în judecată, Ţocu în calitatea sa se subsecretar de stat şi autor al raportului preliminar al comisiei de anchetă administrativă a ministerului Transporturilor, solicita  aeroportului Internaţional Otopeni să-i dea un set de 11 fişe de taxare. Ele fiind de fapt documentele care atestau contrabanda cu arme desfăşurată chiar pe tura lui, pe vremea când el era comandant adjunct al aeroportului. Una din fişele de taxare fiind chiar cea din 28 martie 1996,amintită anterior de ONU.

Altă fişă de taxare este cea din 30 mai 1996, care se referă la aeronava  IL-76 înmatriculată în Ucraina (UR-76655 ), operată de aceaşi companie Miravia, în cursa MRV-185 şi în care apare din nou menţiunea “SUD”, adică încărcată la platforma militară. Toate aceste documente i-au fost transmise lui Ţocu. Şi, în mod misterios, el le- a făcut dispărute. În sensul că n-au ajuns niciodată în dosarul anchetei penale din cazul Ţigareta 2.

Pentru cursivitatea relatării, la momentul potrivit am amînat să explic de ce singurul document din întreg dosarul Ţigareta 2 care indica prezenţa celor 3.000 de baxuri de ţigări la bordul avionului Il-76, adică cargo manifestul, era un fals grosolan, plăsmuit după apariţia scandalului în presă. Acest document a fost anexat Raportului preliminar al comisiei de anchetă administrativă a ministerului Transporturilor la data de 30 aprilie 1998 cînd a şi fost difuzat presei. El fiind preluat ca veridic de organele de cercetare penală şi judecătorească.  Constituind un temei legal pentru Nini Săpunaru ( director al Direcţiei Generale a Vămilor ) să se constituie parte vătămată în dosar.

Singura informaţie referitoare la acest document a fost cea de la ministerul Transporturilor, potrivit căruia oficialii bulgari au refuzat să trimită documentele de marfă, deşi le-au fost solicitate, în timp ce autorităţile elene le-ar fi remis omologilor români documentele de marfă în baza cărora s-a efectuat transportul de ţigări, cu aeronava IL-76, UR-UCA, adică zborul SFB-1651/2 din 16/17.04.1998. Bine-nţeles că autorul raportului preliminar nici nu s-a gîndit să ceară cargo manifestul la central Eurocontrol de la Bretigny, locul unde ajung toate aceste documente. Pentru simplul motiv că el însuşi ştia că avionul nu a ajuns la Atena, nu a încărcat ţigări şi prin urmare nu a întocmit şi trimis la Bretigny vreun cargo manifest.
În Cargo Manifestul nostru erau menţionate: operatorul (Air Sofia), nr. zborului (SFB-1652), data (16.04.1998), nr. crt. al facturilor pentru marfa încărcată (3034; 3036; 3037), cantităţile (câte 1.000 de baxuri pe fiecare factură), natura mărfii (Cigarettes), greutatea/1.000 baxuri (15.400 kg) şi greutatea totală (46.200 kg), aeroportul de încarcare (Athens).

Ca să fie valabil, Cargo manifestul trebuie completat în mod obligatoriu pe calculator, deoarece el este transmis la sediul cental al Eurocontrol de la Bretigny, companiilor aeriene şi altor beneficiari de informaţii, prin sistemul internaţional de telecomunicaţii aeronautice dedicat (SITA). Cargo manifestul zborului Air Sofia nu este semnat şi astfel nu este validat. El nu a fost completat de o persoană autorizată, întrucât pentru aeroportul Ostend din Belgia ( care apare ca loc de descărcare a mărfii ) se utilizează codificarea aeronautică a OACI format din 4 litere ( EBOS ) şi nu cea din 3 a IATA (OST). Cât priveşte punctul terminus al mărfii, care a fost potrivit raportului preliminar al comisiei ministerului Transporturilor, aeroportul Bucuresti-Otopeni şi nu Ostend, nu a dat nimeni vreo explicaţie. O altă neconformitate strigătoare la cer este utilizarea unui formular tipizat aparţinând companiei de transport aerian de stat OLYMPIC AIRWAYS, completat de mână de către cineva, despre care raportul preliminar presupune că ar fi fost angajatul firmei de handling INTERSERVICE S.A. de pe aeroportul din Atena. Un ghid numit “World Airfreight Directory”, ca parte componentă a AHM (Airport Handling Manual) editat de IATA (Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni), menţionează că INTERSERVICE S.A. este o firmă de handling aeronautic care nu face handling-ul pentru avioanele companiei Olympic Airways şi nici nu împrumută formularele sale tipizate.  În schimb, orice cadru cu funcţie de răspundere din ministerul Transporturilor este interesat, ştie că poate găsi la biroul reprezentanţei companiei Olympic Airways din Aeroportul Internaţional Bucureşti Otopeni un formular în alb, pe care-l poate completa de mână, în maniera în care a fost redactată facatura de cargo manifest, predată organelor de cercetare penală. Şi care, datorită autorităţii cu care acesta era investit, a devenit probă capitală în cazul “Ţigareta 2”, aşa cum reiese din rechizitoriu.
Nini Săpunaru şi “scheleţii” din dulapul USL. Partea a cincea

Primind spre anchetare dosarul nr. 26/D/P/2005, disjuns din „Ţigareta 2”, procurorul sef-adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu a analizat probatoriul depus de inculpatul Valentin Vasilescu şi a luat decizia de a audia o serie de martori :  Ivaşcu Dorin-patronul firmei de hanling RAS/LAR, pe Frîncu Aleodor-secretar de stat la ministerul Transporturilor în 1998, directori de departamente din cadrul MApN din 1998.  Procurorul Nastasiu a hotărît închiderea dosarului prin scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului Vasilescu din Ţigareta 2.  Concluzia lui Nastasiu fiind aceea că cercetarea penală şi judecarea cazului Ţigareta 2 a fost profund viciată. Lucru recunoscut în 2002 chiar de generalul Dan Voinea ( şeful Parchetelor Militare ), cel care aprobase rechizitoriul „Ţigareta 2” întocmit de subordonatul său col. Mihai Popov.
http://s230.photobucket.com/user/vasilescu_album/media/danvoinea_T2.jpg.html
Recunoaşterea Dan Voinea a venit doar pe vorbe şi nu printr-o decizie cu caracter juridic, cînd jurnaliştii Adina Anghelescu şi Adrian Artene au lansat cartea „Mafia statală : de la transporturi speciale la retele de contrabandă”, în care jumătate din conţinut reda probatoriul depus în faza de recurs a procesului Ţigareta 2 ( în anul 2000, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ), de inculpatul cercetat de Nastasiu în dosarul 26/D/P/ 2005.

Restul cărţii aborda un alt aspect concret reieşit din acelaşi raport al Corpului de control al premierului Radu Vasile din 1998, declanşat după aparişia scandalului Ţigareta 2 şi care extindea sfera cercetării şi asupra capilor reţelei de contrabandă, transformaţi în căpătuiţii de după 1989, protejaţi şi sprijiniţi din ordin politic.
http://www.ziuanews.ro/stiri/tigareta-petrescu-a-stat-sub-scutul-lui-magureanu-79600

Numai că, pe baza probelor din dosarul 26/D/P/ 2005, coroborate cu informaţiile din declaraţiile date în luna mai 2005 de Munaf Mohamad ( inculpat pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak ), confirmate ulterior de martori şi de informatori,  Nastasiu a decis deschiderea unui nou dosar penal secret 628/D/P/2005 „Armamentul”,  sub aspectul săvîrşirii contrabandei cu arme în formă continuată, cu referire la Ţigareta 2 şi la alte cîteva transporturi speciale identice cu acesta, evidenţiate în probatoriul depus de fostul inculpat din Ţigareta 2. Faptuitorii fiind alţii decît cei 18 inculpaţi din Ţigareta 2. În 2010, din nefericire, după demiterea lui Nastasiu de la DIICOT, dosarul 628/D/P/2005 a fost clasat.  Din cartea „Prădarea României”, lansată în 2009 de fostul procuror şef-adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu, aflăm că unul din inculpaţii din dosarul 628/D/P/2005 şi implicit omul cheie al transportului din Ţigareta 2, era Omar Hayssam. Rolul acestuia fiind acela ca în înţelegere cu conducerea direcţiei Înzestrare a MApN, de a furniza certificate false de utilizator final ( end user ) de Yemen pentru armele de contrabandă îmbarcate de la platforma militară a aeroportului Otopeni .20 de astfel documente în alb, sustine Nastasiu,  au fost procurate de Omar Hayssam de la ministrul Apărării din Yemen, Abdul Malik al Seyani şi folosite pentru a masca transportarea armelor româneşti în ţări supuse embargoului international. Aceste end usere erau necesare pentru că din 12 iulie 1996, România a devenit membră a Aranjamentului de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi Departamentul pentru controlul exporturilor – ANCEX din cadrul ministerului de Externe, a fost obligat să controleze şi să notifice toate operaţiunile cu produse militare consiliului de la Wassenaar.
După o lungă perioadă de harţuieli din partea Parchetelor, Valentin Vasilescu, comandantul adjunct al aeroportului Otopeni, a fost declarat absolvit de orice vină, prin ordonanţa nr. 26/D/P/2005 din 22.10.2009, constatîndu-se că era vorba de o eroare judiciară. Dar n-a fost repus în funcţia din care a fost concediat în mod abuziv,deşi s-a adresat în scris directorului aeroportului Bucureşti-Otopeni.

Vasilescu a participat la toate concursurile pentru ocuparea unor posturi din aviaţia civilă, inclusiv pentru cel de comandant adjunct la aeroportul Băneasa ( pentru care a avut cel mai potrivit CV ), nu a dorit să-l  angajeze nimeni, fiind şomer din 2004. După un lung proces, pe 5 iulie 2012, lui Vasilescu i s-a dat câştig de cauză la Tribunalul Bucureşti(Secţia a IV-a civilă) şi pe 21.02.2013 la Curtea de Apel Bucureşti. Se recunoştea astfel faptul că statul român a procedat abuziv prin arestarea lui 100 de zile ( care a permis şi concedierea din funcţia de comandant adjunct al aeroportului Otopeni ) şi prin trimiterea în judecată, apoi prin plimbarea dosarului său de la Parchetul Militar la DNA, de la DNA la Parchetul General şi de la Parchetul General la DIICOT şi tărăgănarea soluţionării dosarului timp
de 8 ani.

http://www.luju.ro/magistrati/parchete/valentin-vasilescu-arestat-nevinovat-in-tigareta-2-a-castigat-la-tmb-daune-materiale-si-morale-in-valoare-de-13-688-lei-respectiv-140-000-lei-pentru-zece-ani-de-haituire-de-catre-parchet-avocatul-george-papu-acordarea-despagubirilor-dovedeste-nedreptatea-
http://www.luju.ro/magistrati/instante/procurorul-greseste-statul-plateste-din-cauza-erorilor-judiciare-comise-in-cazul-lui-valentin-vasilescu-in-dosarul-tigareta-2-curtea-de-apel-bucuresti-a-marit-cuantumul-daunelor-materiale-si-morale-la-98-662-lei-si-250-000-lei-si-a-acordat-10-000-lei-pent


Odată cu venirea la putere a USL al cărei slogan era „Dreptate pînă la capăt”, Vasilescu a încercat să obţină o audienţă la secretarul de stat din ministerului Transporturilor, dl. Valentin Preda ( propus pe această funcţie de PSD-distul Radu Mazăre ), la care a făcut antecameră de la începutul lunii iunie până în iulie 2012. În final, Vasilescu a reuşit să-i prezinte situaţia, actele de studii, decizia Justiţiei. Fără ca ulterior Preda să se mai simtă dator să-i spună ceva, dacă îl angajează sau să-i răspundă cineva din secretariat la telefon. Pe 30 iulie 2013, Vasilescu a trimis pe email un memoriu similar dlui. Cristian Ghibu secretar de stat la ministerul Transporturilor, cel care l-a înlocuit pe Valentin Preda şi directorului Autorităţii Aeriene Civile Române, dl. Armand Petrescu. Fără nici un răspuns.
Studiile şi specializările deţinute de Valentin Vasilescu, diplomele şi cursurile care atestă nivelul de pregătire în domeniu.
Diplome de studii :



Certificat curs reglementări aeronautice :

Licenţe aeronautice :
Pilot

Controlor trafic aerian aeroport Bucureşti-Otopeni

Funcţii ocupate în cadrul aeroportului Bucureşti-Otopeni


Articol primit pe email

Îngeri cu aripile tăiate

Întotdeauna am considerat că orice fel de abuz constituie o faptă condamnabilă, dar cele care s-au îndreptat împotriva copiilor mi s-au părut pur şi simplu atrocităţi. Cum, însă, aş putea înţelege vreodată răul pe care unii îl fac propriilor copii?! Ce explicaţie am putea găsi pentru unii ca aceştia? Incultură? Indiferenţă? Inconştienţă? Program încărcat?… Dar în ce măsură sunt plauzibile aceste explicaţii? Ce poate fi acel „ceva” care să ia locul copilului meu? Care ar trebui să fie motivul pentru care ajung să-mi educ copilul sub presiunea unui factor sau altul? E normal să existe astfel de motive?

Mă întreb dacă astăzi mai există un mod conştient de a face educaţie, sau pur şi simplu facem educaţie aruncându-ne copiii în şuvoiul puternic în care o lume întreagă înoată haotic spre niciunde… de fapt, spre unde îi duce curentul care-i poartă. Facem educaţie aşa cum ne dictează vremurile în care trăim, sau facem o educaţie conştientă, asumată şi, dacă este nevoie, de ce nu, împotriva „curentului”? Cu alte cuvinte, facem educaţie pentru viaţa în lume sau facem educaţie pentru Viaţă? Şi dacă facem educaţie pentru viaţa în lume, adică dacă alegem să îi lăsăm la voia curentului, spre ce se îndreaptă copiii noştri?

Cochetărie sau…?

Tot mai des, în ultima vreme, am avut ocazia să tresar observând mişcările lascive din şolduri ale unor fetiţe de grădiniţă sau de şcoală primară, privirile care încă mai poartă o urmă din candoarea specifică vârstei copilăriei iţindu-se spre mine de sub o povară grea de fard şi rimel, mânuţele fine şi uşor bucălate ale fetiţelor de doi-trei ani „împodobite” cu mândrie de mame grijulii cu ojă, inele, brăţărele… Toate, sub motivaţia nevinovatului „Ei, ce ştie ea! Vrea şi ea să fie ca fetele mari!”. Tocmai. Ce ştie ea, mamă? Te-ai oprit măcar o clipă să te întrebi? Ce ştie pruncuţa ta altceva decât îi predai tu? Cât de des te gândeşti la lecţiile pe care le predai fetiţei tale? Ştiu, eşti mereu ocupată, plecată cu treburi. Trebuie să te compensezi cumva faţă de ea, pentru tot timpul pe care îl petreci departe de ea şi pe care amândouă îl resimţiţi dureros de chinuitor – chiar dacă tu îţi încarci peste măsură programul ca să uiţi, iar ea este ocupată cu fel de fel de activităţi cât se poate de „educative”. Trebuie, însă, să avem grijă. O astfel de compensaţie va avea la un moment dat un recul foarte puternic. Pentru că această atitudine este, poate, prima din lungul şir de etape prin care fiica ta va trece în procesul de transformare în obiect sexual.

Ştiu, te gândeşti: „Ce poate fi atât de grav la o fetiţă care creşte ca o mică «viitoare doamnă» cochetă? Toate doamnele trebuie să fie elegante şi cochete. E în natura femeilor să fie aşa!”. Această mentalitate, în prezent generalizată, este o mentalitate derivată, cumva, din înclinaţia firească a femeii spre frumos, spre lucrurile care o sensibilizează, spre rafinament şi eleganţă. Dar de aici şi până la transformarea unei fetiţe într-o femeie în trup de copil… cale lungă.

E cunoscut faptul că toate produsele cosmetice sunt destul de agresive chiar şi pentru pielea nu tocmai tânără a grupului de vârstă căruia se adresează – prin urmare, sunt dezastruoase pentru copii. Desigur, producătorul de cosmetice a avut grijă să răspundă cerinţelor pieţii şi a scos o gamă de produse dedicate exclusiv fetiţelor care nu sunt neapărat adolescente, produse prezentate ca fiind sigure pentru sănătatea copiilor noştri. Dar adevărata tragedie se petrece dincolo de partea văzută a acestei situaţii. Este vorba de monstrul pe care-l naşte acest, hai să-i spunem, act de falsă libertate: femeia în trup de copil, cu suflet de copil, cu gânduri de copil. O copilă care la doi-trei ani învaţă prima ei lecţie despre femeia-obiect, despre „obligaţia” ei de-a se expune pe sine în vitrina lumii, ca un „exponat” pe lângă care trec toţi, îl aleg, îl folosesc, îl returnează şi trec mai departe. Deşi este la vârsta la care poate foarte bine să se bucure de frumuseţea florilor care împodobesc pământul cu nesfârşite culori, a păsărilor care leagă pământul de cer, a norilor care se plămădesc în înalt, ea este învăţată să preţuiască frumuseţea artificială, frumuseţea care expune un trup şi îngroapă un suflet. Cu alte cuvinte, i se predă greşit lecţia despre frumos.

La ce i-ar folosi să vadă frumuseţea lumii, să observe delicateţea uimitoare a florilor dintr-o fâneaţă, de pildă, sau „picturile” absolut surprinzătoare cu care sunt împodobite până şi cele mai mici gângănii sau păsări? Ar înţelege atunci că fiecare poartă cu sine frumuseţea care i se potriveşte cel mai bine. Astfel, când va fi la vârsta atât de dificilă a adolescenţei, nu ar mai fi complexată că nu arată potrivit standardelor impuse de lumea în care trăieşte. Multe greşeli fac fetele noastre din pricina acestor complexe, de la cele mai puţin agresive (pentru că „inofensive” nu le putem nicidecum spune), ca, de pildă, un cercel în plus sau o cură drastică de slăbire, până la cele puţin spus agresive, precum prima relaţie sexuală cu singurul băiat care o bagă în seamă sau chiar suicid.

Şi unde a pornit totul? Acolo unde, machiind-o, cârlionţându-i părul sau dându-o cu ojă, am învăţat-o că are nevoie de altceva – de mai mult decât ceea ce a primit la naştere pentru a fi frumoasă. Zadarnic îi vom spune ulterior că este frumoasă aşa cum este, că este destul să zâmbească pentru a împodobi viaţa băiatului pe care îl iubeşte. Nu va mai crede. Şi nici băiatul nu se va mai mulţumi cu atât. Şi el a învăţat că îi trebuie mult mai mult decât frumuseţea naturală pentru a-i plăcea o fată, nu pentru a o iubi. Iubirea… este deja o lecţie pe care rareori o mai vedem predată la modul autentic.

Goliciunea devenită obiect vestimentar

Un alt pas spre anihilarea şi obiectificarea propriului copil este alegerea greşită a obiectelor vestimentare. Am avut ocazia, cu toţii, să vedem haine care mai mult descoperă decât acoperă. E jenant pentru unii dintre noi să vadă astfel de haine purtate într-un loc public, chiar şi de persoane majore, darămite atunci când sunt purtate de copile.

Deunăzi, trecând printr-o intersecţie cu maşina, nu am putut să nu observ privirea cu care un bărbat în vârstă (intenţionat nu folosesc cuvântul „domn”, pentru că refuz să acord oricui ceea ce mi se pare a fi aproape un titlu nobiliar) urmărea o domnişoară care sigur nu era majoră. Ea păşea languros în pantalonii mult prea scurţi, deşi cu talie înaltă, ultima fiţă a verii, cu un top mult prea sumar. Iar el o devora din priviri. Cutremurător! Un bunic al cuiva devora din priviri o nepoată a cuiva. El învăţase, probabil de la „marele maestru” mass-media, că îi este permis. Orice. Indiferent de vârstă, de statut social, de relaţiile dintre oameni. Ea învăţase că este exponatul, că e minunat să fii exponat, de vreme ce toate fetele, toate vedetele sunt şi chiar şi mama, modelul suprem, este – deşi ştie, fie şi doar din instinct, cum spun specialiştii (ca o umilă reminiscenţă a revelaţiei supranaturale, zic eu) că „un părinte care nu este atent cu ţinuta sa în faţa copilului îşi demolează singur piedestalul”[1], căci, în ciuda atitudinii de revoltă-manifest exprimată la vârsta adolescenţei, „copilul îşi investeşte părintele cu o anumită sacralitate”[2] pe care bine ar fi să nu o distrugem, lăsându-l să păstreze nealterată icoana propriilor părinţi în amintirea sa. Va fi un reper important pentru el peste ani, atunci când i se va părea, pe bună dreptate, că trăieşte într-o lume fără repere.

Sunt, însă, situaţii în care mama, deşi nu are un stil vestimentar avangardist, îşi încurajează fiica în această direcţie, cumpărându-i haine provocatoare aproape odată cu prima ojă, adică extrem de devreme. Am rămas uimită să văd fetiţe purtând slip „tanga” la plajă. Întotdeauna am considerat absolut grotescă asocierea sexualităţii cu vârsta copilăriei. Îmi amintesc şi astăzi cât de oripilată am fost citind „Lolita” pentru că îmi trebuia la şcoală – asta apropos de cât de inspiraţi sunt unii profesori în alegerea listei de lecturi obligatorii. M-am liniştit atunci cu gândul că este doar literatură, deşi nu văd ce folos aduce unui suflet o astfel de literatură, căci pe mine, chiar dacă eram uşor trecută de vârsta majoratului, m-a afectat sufleteşte pe termen îndelungat.

Astăzi trăiesc momentul pe care nu voiam nici să visez că îl voi trăi. Momentul în care fetiţele de doi ani poartă „tanga” în locuri publice în prezenţa unor părinţi pe cât de inconştienţi, pe atât de mândri de „libertatea” de care dau dovadă. Momentul în care fetiţe de unsprezece ani au o linie proprie de lenjerie intimă la firme de prestigiu precum Victoria’s Secret sau Kohl’s, care includ sutiene cu push-up extrem de seducătoare, deşi sunt la secţiunea „first bra” („primul sutien”). „De ce este nevoie să îţi araţi sânii la o vârstă la care o fetiţă abia începe să se dezvolte? Răspunsul este acela că a fi copil nu mai este o scuză plauzibilă de a nu fi sexualizat”.[3] În fine, momentul în care mamele merg la cumpărături împreună cu fetiţele lor şi acceptă acest „mic compromis” al hainelor – de fapt, un nou alt mic compromis, care, alături de toate celelalte, nu face decât să adâncească ireversibila lor transformare în obiecte. Şi mă întreb: oare îmbrăcându-mi fetiţa ca pe o femeie seducătoare, în condiţiile în care ea este doar un copil, nu îi predau o lecţie periculoasă despre pedofilie? Nu cumva îi spun că este normal să fie privită cu poftă de un bărbat muuult prea în vârstă, care ar putea să-i fie cel puţin tată, dacă nu bunic? Eu, una, nu vreau să-mi asum aceste riscuri, cu toate reproşurile pe care le-aş putea primi din partea unor părinţi mai „deschişi la minte” (care minte?!): anume că nu îmi pregătesc copiii pentru lumea reală, ci pentru una utopică.

Îngeri cu aripile tăiate

Mă întristează tot mai mult să mă văd mişcându-mă într-o lume în care îngerilor nu le mai sunt lăsate aripile să crească. O lume a fetiţelor cu pleoape grele de fard şi lenjerie intimă care acum douăzeci de ani făcea să roşească şi o femeie matură. O lume a fetiţelor care ţin la piept păpuşi cu trăsături de prostituată[4], care nu le învaţă să fie mame, aşa cum ne învăţau pe noi bebeluşii de plastic sau de cârpă, ci să se poarte ca nişte femei adulte, deşi nu au trecut de paisprezece ani, să se îmbrace de parcă trupurile lor ar fi atrăgătoare pentru bărbaţii maturi (şi ferească Dumnezeu să ajungem să trăim într-o lume în care asta înseamnă normalitate), să fie atât de preocupate de aspectul lor fizic, dacă asta înseamnă expunerea prematură a propriei sexualităţi.

Şi da, voi continua să îmi cresc fetiţele pentru „lumea utopică”. Şi nu doar fetiţele mele, ci şi pe cele ale prietenilor. Şi pe elevele mele. Vreau să le cresc pe toate pentru lumea de Sus, pentru Viaţă, nu pentru viaţa în această lume. Vreau să le cresc pentru lumea de Sus. Şi dacă le cresc pentru lumea de Sus, trebuie să le las aripile să crească, ca să poată zbura. Şi dacă toţi ne vom creşte pruncii ca pentru lumea de Sus, dacă toţi îngerii pe care Dumnezeu i-a lăsat să trăiască între noi îşi vor păstra aripile neciuntite, atunci poate vom reuşi să aducem lumea de Sus pe pământ, să trăim şi să educăm pentru Viaţă, „precum în cer, aşa şi pe pământ”.

Cu dragoste şi grijă pentru îngerii noştri,

Presvitera Alina Mirică

Ridicarea vălului

LIFTING THE VEIL (2011)

Obama and the Failure of Capitalist Democracy 

(Obama şi eşecul democraţiei capitaliste)

„Lifting the Veil este un film apărut cu mare întârziere, care expune puternic şi definitiv, ipocrizia mortală a politicii interne şi externe a SUA, în secolul XXI, chiar dacă imprimă spectatorului un sentiment al urgenţei extreme şi al unei speranţe actuale, de a determina schimbări sistemice reale, în timpul care i-a mai rămas la dispoziţie omenirii, pe această planetă. Priviţi acest film !”

Larry Pinkney,

Editorialist şi membru al Comitetului

„The Black Commentator”

Ultima creaţie Metanoia şi Scott Noble, Lifting the Veil, subintitulat „Barack Obama şi eşecul democraţiei capitaliste”, este un film din 2011, care explorează rolul istoric al Partidului Democrat, de „cimitir al mişcărilor sociale”, masiva influenţă a mediului financiar-corporatist asupra procesului electoral, absurdele diferenţe de avere din SUA, continuitatea şi chiar escaladarea politicilor neo-conservatoare sub administraţia Obama, insuficienta influenţă a procesului votării, privit ca o cale de reformare socială şi diferite concepţii privind însăşi „democraţia”.

Aşa cum avertizează încă de la început, documentarul conţine interviuri originale cu personalităţi ca Noam Chomsky, Michael Parenti, Michael Albert, John Stauber (PR Watch), Sharon Smith (istoric), William I. Robinson (editor, Critical Globalization Studies), Morris Berman (scriitor, Dark Ages America) şi faimosul membru al partidului „Panterelor Negre”, Larry Pinkney.

În acelaşi sens, sunt incluse inspirat în scenariu interviuri sau prezentări neoriginale, ale unei alte suite de personalităţi: Michael Hudson, Paul Craig Roberts, Ted Rall, Richard Wolff, Glen Ford, Lewis Black, Glenn Greenwald, George Carlin, Gerald Celente, Chris Hedges, John Pilger, Bernie Sanders, Sheldon Wollin and Martin Luther King.

În ceva mai puţin de două ore, documentaristul Scott Noble eviscerează mitul „visului american”, lăsând la vedere rânjetul scheletic al lăcomiei iresponsabile pe care s-a fundamentat în timp, prin intermediul uneia dintre cele mai bune compilaţii pe care am văzut-o până acum, ce demască corupţia care a demolat comunitatea americană şi a ruinat vieţile a miliarde de oameni de pe întreg globul.

Filmul „ridică vălul” minciunii, înscriind, fără îndoială, o contribuţie majoră în lista documentarelor politice, având meritul de a permite oricui să tragă concluzii juste, plecând de la neiniţiaţi şi până la cunoscătorii intimităţii structurale a guvernării americane, acoperind toate problemele abordate, clar şi succint, cu o nuanţă de umor amar uneori, începând de la deschiderea firului narativ şi terminând cu tulburătorul discurs, conclusiv, al curajosului corespondent de război, Chris Hedges.

Ca o palmă dată comodităţii multora dintre noi, voi face eu însumi o dezvăluire, pentru fidelii blogului care nu au realizat, poate, cine se ascunde în spatele unei denumiri pretenţioase „Metanoia” şi a titlului de regizor, al lui Scott Noble şi o voi face citând propriile sale cuvinte:

„Este un film pe care l-am încropit în timpul meu liber, din ultima lună. L-am denumit ‘Ridicarea vălului’ sau ‘Barack Obama şi eşecul democraţiei capitaliste’.

Titlul este traducerea literală a cuvântului ‘apocalipsă’ (revelaţie). Nu sunt tocmai un partizan al profeţiilor mistice, dar îmi place ideea unei ‘treziri globale’, ca un concept opus celui de conflagraţie globală.

Am avut intenţia iniţială de a-l realiza ca pe un scurt-metraj, dar crimele administraţiei Obama sunt atât de vaste, încât m-am decis să-i acord un cadru de lungime completă.

Filmul este în parte documentar, în parte divertisment informaţional video-muzical şi include atât interviuri originale cât şi altele mai vechi. Nu face parte din seria mea ‘oficială’ de documentare, aşa că am creat o nouă secţiune pe website intitulată ‘compilaţii”.

Cu alte cuvinte, deşi nu ştiu dacă mai e necesar să subliniez, Scott Noble nu este decât un amator genial, care-şi dedică timpul liber, „trezirii globale”, confirmând ceea ce am afirmat în articolul trecut, că adevărata informaţie a existat dintotdeauna şi singurul obstacol care i-a împiedicat pe unii s-o perceapă, nu a fost decât propria lor comoditate, ce i-a determinat să lase mass media corporatistă să „gândească” în locul lor.

Documentarul dă, de asemenea, un răspuns competent şi mai mult decât cuprinzător, comentariului făcut de cineva pe blog, care nu vedea drept cadru potrivit unei „economii a fericirii” decât „bunul şi bătrânul comunism” şi căruia i-am răspuns, pe scurt, că noţiunea este lipsită de sens, în cazul unei societăţi echitabile – neapărat necesară supravieţuirii rasei umane – despuiată însă de ideologia marxistă.

În aceeaşi ordine de idei, filmul demontează un alt concept ideologic găunos, a cărui simplă menţionare iresponsabilă – fiindcă e prezent în vocabularul tuturor – îmi provoacă deja alergie: „democraţie”.

Nu voi relua argumentaţia pe care am dezvoltat-o în alte articole postate, ci voi lăsa de această dată filmul să vorbească în locul meu, fiindcă reuşeşte să demonstreze cu o claritate incontestabilă, absurditatea conceptului în sine.

Fiindcă nimic nu este nou sub soare, în conspiraţiile murdare ale ocultei mondiale, gândindu-ne la recenta „Lege Patriotică” a criminalului stupid Bush şi fiindcă am pomenit numele lui Larry Pinkney, trebuie amintită persecutarea sa de către FBI, în era COINTELPRO, pentru credinţa sa nestrămutată, că toate rasele ar trebui să se unească în lupta contra claselor conducătoare.

Dosarul său FBI, menţiona:

„Pinkney este potenţial periculos, datorită abilităţii sale demonstrate de a unifica negrii şi albii. Asociaţii săi sunt negri, albi şi chinezi. Trebuie acordată o atenţie specială neutralizării sale.”

El a sfârşit în închisoare, în baza unor acuzaţii false şi rămâne singurul american care şi-a susţinut singur cauza, cu mare succes, în faţa ONU, folosindu-se de prevederile Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

COINTELPRO a fost un acronim pentru Counter Intelligence Program (Program de Contra Spionaj) definind o serie de operaţiuni sub acoperire, adesea ilegale, ale FBI, desfăşurate în perioada 1956-1971, ce cuprindeau supravegheri, infiltrări, discreditări şi blocări ale organizaţiilor politice incomode interne, ce fuseseră iniţiate printr-o directivă personală a lui J. Edgar Hoover, care prevedea expres: „expunere, perturbare, dezinformare, discreditare sau, în ultimă instanţă, neutralizarea activităţilor acestor mişcări şi a liderilor lor”.

Tacticile COINTELPRO au inclus mai concret: discreditarea ţintelor prin acţiuni de război psihologic, plantarea de rapoarte false în mass media, bârfe răspândite prin scrisori false, hărţuiri, încarcerări ilegale, violenţă şi asasinate.

Deşi programul s-a desfăşurat în perioada menţionată, FBI a condus acţiuni sub acoperire împotriva organizaţiilor politice interne, încă de la înfiinţarea sa din 1908, motivaţia invocată făcând cinste limbajului forestier cretin cu care sunteţi deja familiarizaţi: „protejarea securităţii naţionale (prin lichidarea naţiunii însăşi, dacă altfel nu se poate), prevenirea violenţei şi menţinerea ordinii politice şi sociale existente”.

Înregistrările FBI, demonstrează în ţara „libertăţii absolute”, cum încă o mai percep mulţi naivi, că 85% din resursele COINTELPRO au fost direcţionate contra organizaţiilor comuniste, socialiste, mişcărilor pentru drepturi civile, grupurilor naţionaliste ale oamenilor de culoare, organizaţiilor studenţeşti de stânga, tuturor grupurilor ce protestau contra războiului, mişcărilor de emancipare a femeii, grupurilor ce militau pentru independenţa Puerto Rico, Irlandei sau Cubei ş.a., doar 15% fiind destinate unor organizaţii cu adevărat subversive, precum Ku Klux Klan.

Filmul poate fi considerat că şi-a atins ţelul asumat, revelând sistematic viclenia politică, demonstrată în procesul electoral, discursurile insipide ale lui Obama subliniind, dacă mai aveaţi cumva dubii, că aceşti nemernici cunosc cu exactitate problemele care ne dor: energii regenerabile, „criza” alimentară mondială, pace, re-reglementarea domeniului bancar etc. şi că, o dată aleşi, nu fac decât să ne sfideze de la înălţimea poziţiei proaspăt obţinute.

În 2008, priveam uimit lumea din jur, care se entuziasma de succesul acestei mascote de culoare, fără să-i remarce impostura ce era evidenţiată destul de clar:

– cu o avere declarată de 1,3 milioane de dolari, Obama nu putea fi în nici un caz „negru”, culoarea tegumentului său fiind o simplă eroare a naturii, fiindcă nu văd cum ar fi putut fi el la curent cu suferinţele populaţiei de culoare;

– numele vehiculate ca aparţinând anturajului său intim de campanie, cuprindeau şi un personaj la fel de sinistru ca Henry Kissinger, pe Zbigniew Kazimierz Brzezinski, un mason de frunte, membru de vârf al Round Table Network şi, deci, implicit, al: Council of Foreign Relations (CFR), Bilderberg Group (BG), Royal Institute of International Affairs (RIIA), The Club of Rome şi The Trilateral Commission (TC), plus multe alte personaje aparţinând finanţei mondiale (mai bine zis cercurilor sioniste), ce se dovediseră a fi artizanii crizei mondiale.

În plus, ca şi în cazul lui George Bush Sr., analiza mediului în care activase anterior propulsării pe post de „morcov populist” destinat menţinerii entuziasmului „măgăruşului electoral”, în Business International Corporation, ar fi trebuit să ridice multe semne de întrebare chiar şi unui neavizat.

Business International Corporation (BI), fondată în 1953 de Eldridge Haynes şi fiul său Elliott Haynes, avea drept scop declarat asistarea marilor corporaţii transnaţionale, în afacerile efectuate peste hotare, prin birourile regionale de la Viena (pentru Europa de Est şi URSS) şi Hong Kong (pentru zona Asia-Pacific) sau prin birourile deschise în ţări unice, cheie, ca cele din Roma sau Tokyo ş.a.m.d.

În 1986, Business International a fost achiziţionată de The Economist Group din Londra şi a fuzionat, într-un final, cu The Economist Intelligence Unit, devenind în timp principala sursă de informaţii în afacerismul global, având funcţii de cercetare şi consiliere, chiar şi la nivel guvernamental.

Dar lucrul cel mai important şi definitoriu, în afară de esenţa sa corporatistă, este identificarea organizaţiei încă din 1977 ca fiind o firmă de acoperire a CIA, fapt relatat într-un articol din New York Times, în care co-fondatorul companiei a recunoscut că „Eldridge Haynes a furnizat acoperire pentru cel puţin patru ofiţeri operativi ai CIA”, dovezi suplimentare fiind furnizate de articolul din Lobster Magazine, din 1987.

Să fim uimiţi oare ?

Desigur că da, dacă uităm exemplul ilustru al unui predecesor al său, George Bush Sr., fiul fascistului Prescott Bush, care este nominalizat într-un raport al aceluiaşi J. Edgar Hoover, ca fiind ofiţer operativ CIA încă de la absolvirea facultăţii şi nu din 1976, când a fost numit director; mai mult decât atât, ca „patron” al unei corporaţii petroliere fantomă, proprietatea CIA, Zapata Petroleum, a fost implicat în finanţarea şi organizarea asasinării lui John F. Kennedy, împreună cu „Tricky Dick”, Richard Nixon.

George Bush Sr. este şi deţinătorul unui record personal absolut, chiar dacă nu este recunoscut oficial: trei mandate prezidenţiale, fiindcă forma avansată de Alzheimer de care suferea Ronald Reagan şi care a fost ascunsă marelui public, l-a transformat pe vicepreşedintele său în conducătorul efectiv al ţării.

Ar fi eronat să presupunem, că trecutul asasin este o garanţie a succesului electoral, în campaniile prezidenţiale desfăşurate în imperiul-zombi, cum plastic este denumit de Ted Rall ?

Vă las vouă plăcerea răspunsului şi, în timp ce meditaţi, poate vă veţi vindeca definitiv de iluzia „realităţii” procesului electoral, într-o cursă în care sunt implicate jocuri de miliarde de dolari şi care nu pot fi lăsate la bunul plac al unor partide de faţadă sau al unui electorat mai mult sau mai puţin placid, filmul venind, de altfel, cu o sugestie vizuală puternică, ce indică destinaţia finală a buletinelor de vot: nu comisia de numărare, ci tocătorul.

Nu este cazul, însă, să vă judecaţi prea aspru, fiindcă în marea bufonerie a „alegerilor” aveţi privilegiul de a fi colegii unor nume ilustre, pe care le veţi recunoaşte pe ecran, susţinând acea tâmpenie corporatistă a responsabilităţii procesului de votare: Leonardo DiCaprio, Will Smith, Harrison Ford.

Procesul de anihilare prin absorbţie a mişcărilor populiste americane, de către Partidul Democrat, arată din nou lipsa de imaginaţie a ocultei mondiale, care aplică la infinit aceleaşi procedee, ce s-au dovedit a fi eficiente, corespondentul autohton fiind ilustrat de carierele politice ale unor nulităţi ca Ciorbea sau Mitrea, ridicaţi din rândurile mişcării sindicale.

Un documentar atât de pertinent, ca cel de faţă, este un cert pas înainte, pe drumul eliberării de tirania statală – o abstracţiune lipsită de conţinut, ce ascunde puterea nobiliar-corporatistă reală – drum ce ne va conduce poate, cât de curând, la o societate ideală, în care nici nu ar trebui să mai existe graniţe politice, ci poate doar unele virtuale, necesare definirii şi prezervării identităţii cultural-naţionale, fiindcă ar trebui să recunoaştem onest, că populaţia acestei planete a supravieţuit scurgerii inexorabile a timpului, nu prin omogenitate, ci prin diversitate rasială.

„Noble este creatorul strălucit al noii generaţii de filme – analiză incisivă, imagine şi muzică captivantă, reportaj independent şi neînfricat şi cumularea celor mai bune informaţii existente, într-un film gratuit, puternic şi educaţional – totul pe baza unui buget insignifiant. Filmul său educă şi informează, ajutând la clădirea mişcărilor necesare unor schimbări reale şi radicale. Filmul lui Noble este dedicat democraţiei, aprinzând flăcările unei revoluţii populare, non-violente.”

John Stauber,

Fondator al PR WatchSURSA: Blogul Dezvaluiri!  http://antiiluzii.blogspot.com/

Multumim Marian pentru inca un articol de exceptie si un documentar tradus deosebit de revelator. Multumim ca existi!

Download rapid

VEDETI DOCUMENTARUL TRADUS, AICI – LINK 1:

Lifting the Veil – LINK 2 http://fymaaa.blogspot.ro/2011/08/ridicarea-valului-24082011.html

Talmudul evreiesc demascat – o carte ce prolifereazǎ crima, rasismul şi pedofilia

Talmudul evreiesc demascat – o carte ce prolifereazǎ crima, rasismul şi pedofilia

Evreii vor nega existenta acestor versete controversate si vor apela imediat la arma lor cea sacra „anti-semitism”. Se vor lepada de ele si vor minti ca acestea sunt inventii „rasiste” si „anti-semite” inventate de grupuri rasiste precum Ku Klux Klanul din SUA. Alti evrei ar spune ca aceste versete sunt ori in afara contextului ori traduse gresit. Pana la urma urmei cine ar admite asa ceva?

Spre exemplu daca crestinii ar avea astfel de invataturi in viata de zi cu zi sau in Biblie, le-ar admite sau nu? Cu siguranta 99% le-ar nega… Totusi mai exista chiar si evrei ateisti care nu cred in religia mozaica (Iudaism) si care au confirmat si chiar contribuit la demascarea Talmudului. Un exemplu ar fi „Fratele Nathanael Kapner” care se considera „fost evreu”. El declara ca s-a nascut evreu, a crescut evreu (in religia mozaica) dar in vara anului 2007 s-a convertit la religia Crestin Ortodoxa si a incepupt sa-si demaste fostii lui frati si lucrarile lor sataniste.

 

Cartea evreiasca „Mizbeach” declara ca „nu exista nimic superior Talmudului Sfant”.

Talmudul declara ca doar evreii sunt oameni iar non-evreii sunt „goy/goyim” care sunt pe aceeasi scara cu vitele sau orice animal. Urmeaza citatii socante dar exacte din diverse carti ale „Talmudului”.

-Aboda Sarah 37a: „O fata non-evreica care are doar 3 ani poate fi violata.”

-Abhodah Zarah 2a T: „Fa bisnita in continuare cu non-evreii daca au sa dea bani.”

-Abodah Zarah 17a: „Nu exista o singura curva in lume cu care rabinul Eleazar sa nu fi facut sex.”

-Abodah Zarah 22a-22b: „Non-evreii prefera sex cu vacile.”

-Abodah Zara 26b: „Chiar si cei mai buni dintre non-evrei trebuie sa fie omorati.”

-Abodah Zarah 36b: „Fetele non-evreice sunt in stare de „niddah” (mizerie) de la nastere.”

-Babba Bathra 54b: „Proprietatea non-evreiasca apartine evreului care a folosit-o primul.”

-Baba Kamma 37b: „Non-evreii sunt in afara protectiei Legii si Dumnezeu le-a expus banii lor Israelului.”

-Baba Kamma II 3a: „Evreii pot folosi minciuni („subterfugii”) pentru a insela un non-evreu.”

-Baba Kamma 113a: „Orice evreu ii este permis sa foloseasca minciuni si marturie falsa pentru a aduce un non-evreu in ruina.”

-Baba Mezia 24a: „Evreii pot fura de la non-evrei. Daca un evreu gaseste un obiect pierdut de un non-evreu, nu trebuie sa-l inapoieze.” (De asemenea este afirmat si in Baba Kamma 113b)

-Baba Mezia 59b: „Un rabin are o dezbatere cu Dumnezeu si il invinge. Dumnezeu admite ca rabinul a castigat.”

-Baba Mezia 114a-114b: „Non-evreii nu sunt oameni. Doar evreii sunt oameni.”

-Baba Necia 114,6: „Evreii sunt fiinte umane, dar natiunile lumii nu sunt umane ci bestii.”

-Choschen Ham (156,5 Hagah): „Evreul are voie sa se duca la Akum (non-evreu), sa-l conduca, sa faca afaceri cu el, sa-l insele si sa-i ia banii. Pentru ca bogatia non-evreilor trebuie sa fie privita ca proprietate comuna si apartine primului care o ia.”

-Choschen Ham 183, 7: „Daca doi evrei au inselat un non-evreu, trebuie sa imparta profitul.”

-Choschen Ham 266,1: „Un evreu poate pastra orice gaseste si apartine unui Akum (non-evreu). Ca cel ce intoarce proprietatea pierduta la non-evrei pacatuieste impotriva Legii prin a creste puterea infractorilor Legii. Este vrednic de lauda, totusi, sa intorci proprietatea pierduta daca este facut sa onoreze numele lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, daca faci asa, Crestinii vor ridica in slavi pe Evrei si ii vor privi ca pe oameni onorabili.”

-Choschen Hamm 388, 15: „Daca se poate dovedi ca cineva a dat banii Israelitilor la Goyim, trebuie gasita o posibilitate prudenta sa-l razi de pe fata pamantului.”

-Erubin 21b: „Oricine nu se supune rabinilor merita moarte si va fi pedepsit prin a fi fiert in excremet fierbinte in iad.”

-Erubin 43b: „Cand Mesia va veni toti vor fi sclavii evreilor.”

-Gad. Shas. 2:2: „Un evreu poate viola o fata non-evreica, dar nu se poate casatori cu ea.”

-Gittin 57a: „Iisus este in Iad si este pedepsit prin a fi fiert in sperma. Crestinii sunt fierti in balegar.”

-Gittin 57b: „4 milioane de evrei au fost omorati de romani in orasul Bethar.”

-Gittin 58a: „6 milioane de copii evrei au fost infasurati in hartii si arsi de vii de catre romani.”

-Gittin 69a: „Pentru a-si vindeca carnea, un evreu trebuie sa ia praf care zace in umbra unei toalete exterioare, sa-l amestece cu miere si sa-l manance.”

-Gittin 69b (p. 329): „Pentru a vindeca boala pleurezie un evreu trebuie sa ia excrementul unui caine alb, sa-l framante cu balsam, dar daca se poate ar fi preferabil sa nu manance excrementul cainelui.”

 

-Gittin 70a: „Rabinii au crezut: Dupa ce iese de la toaleta, un barbat nu ar trebui sa intretina raport sexual pana nu a asteptat suficient sa mearga jumatate de mila, pentru ca demonul toaletei este cu el in acea perioada; daca o sa intretina, copiii lui vor fi epileptici.”

-Hagigah 27a: „Niciun rabin nu poate ajunge in iad.”

-Hilkkoth Akum XI: „Nu salva Goyim in pericol de moarte.”

-Kilkhoth Akum X1: „Nu arata nici o mila la Goyim.”

-Kethuboth 3b: „Actul sexual cu non-evreii este precum actul sexual cu animalele.”

-Kethuboth 11b: „Sexul este permis cu o fetita de 3 ani, lacrimile vor veni din ochi din nou si din nou, tot asa si virginitatea se va intoarce fetitei de sub 3 ani.”

-Kerithuth 6b pagina 78, Jebhammoth 61a: „Doar evreii sunt oameni, non-evreii nu sunt oameni, ci vite.”

-Kiddushin 66c: „Cei mai buni dintre non-evrei… omoara-i.”

-Iore Dea 337, 1: „Asa cum inlocuiesti vite si magari, tot asa inlocuiesti si non-evreii morti.”

-Libbre David 37: „Sa comunici orice unui Goy despre relatiile noastre religioase ar fi egal cu omorarea tuturor evreilor, pentru ca daca goyim ar stii ce invatam noi despre ei, ne-ar omora in mod deschis.”

-Libbre David 37: „Daca un evreu va fi chemat sa explice orice parte din cartile rabinice, va trebui sa dea doar explicatii false. Oricine va viola aceasta lege va fi omorat.”

-Midrasch Talpioth 225: „Non-evreii au fost creati pentru a servi evreilor ca sclavi.”

-Menahoth 43b-44a: „Un barbat evreu este obligat sa spuna urmatoarea rugaciune in fiecare zi: Multumesc Dumnezeule ca nu m-ai facut non-evreu, o femeie sau un sclav.”

-Moed Kattan 17a: „Daca o persoana este tentata sa faca rau, ar trebui sa se duca intr-un oras unde nu este cunoscut, sa se imbrace in haine negre, sa-si acopere capul in negru si sa faca ceea ce inima ii doreste pentru ca numele lui Dumnezeu sa nu fie pangarit.”

-Nedarim 23b: „Cel care doreste ca nici un juramant facut in timpul anului sa fie valabil, lasa-l sa stea la inceputul anului nou si sa declare, „Orice juramat voi face in viitor va fi nul.” Juramintele lui sunt apoi invalide.”

-Nidrasch Talpioth, p. 225-L: „Iehova a creat non-evreul in forma umana pentru ca evreul sa nu trebuiasca sa fie servit de bestii. Non-evreul este prin urmare un animal in forma umana condamnat sa serveasca evreul zi si noapte.”

-Number 31:17-18: „Va trebui sa omori orice baietel si toate femeile care au facut sex impreuna, dar sa nu omori femeile tinere care nu au facut sex niciodata. Poti sa le tii tu pentru tine.”

-Orach Chaiim 57, 6a: „Trebuie sa te feresti de non-evrei chiar mai mult decat de porci bolnavi.”

-Pesahim 111a: „Este interzis cainilor, femeilor sau palmierilor sa treaca printre doi barbati si nici ca mai multi altii sa mearga printre caini, femei sau palmieri. Sunt implicate pericole speciale daca o femeie e la soroc sau sta la drumuri incrucisate.”

-P’sachim, fol. 113, col. 2: „Cinci lucruri Canaan si-a invatat fii: Iubiti-va intre voi, iubiti talharia, iubiti excesul, urati-va sefii si niciodata sa nu spuneti adevarul.”

-Rosh Hashanah 17a: „Crestinii si toti cei care resping Talmudul vor ajunge in iad unde vor fi pedepsiti pentru toate generatiile.”

-Sanhedrin 43a: „Iisus a fost executat pentru ca practica magie.”

-Sanhedrin 43a: „Iisus a meritat executia: In ajunul Pesah (Pastele evreiesc), Iisus a fost spanzurat… Presupui ca era unu pentru care putea fi facuta o aparare? Nu a fost el ademenitor?

-Sanhedrin 54b: „Un evreu poate face sex cu un copil atata timp cat acel copil are peste 9 ani.”

-Sanhedrin 55b: „Daca un evreu a comis bestialitate in ignoranta; acolo trebuie sa fi fost un obstacol si degradare (pentru ca animalul sa fie extaziat) si in cazul acesta este decat degradare, dar niciun pacat; sau poate degradare fara a avea un obstacol (animalul este in extaz)?”

-Sanhedrin 55b: „O virgina de 3 ani si o zi poate fi obtinuta in casatorie prin raport sexual iar daca sotul ei decedeaza si fratele sotului ei face concubinaj cu ea, ea devine a lui.”

-Sanhedrin 56a-b: „Ea care este descendenta printeselor si a guvernantilor (Fecioara Maria) a curvit cu tamplarii.”

-Sanhedrin 57a: „Un evreu nu trebuie sa plateasca un non-evreu banii care ii datoreaza pentru munca.”

-Sanhedrin 57a: „Cand un evreu omoara un non-evreu, nu se va aplica pedeapsa cu moartea. Ce fura un evreu de la un non-evreu poate pastra.”

-Sanhedrin 58b: „Daca dai o palma unui Israelit, e ca si cum ai da o palma lui Dumnezeu.”

-Sanhedrin 59: „Omoara pe cei mai buni dintre non-evrei. Versiunea in Ebraica: „Tob Shebbe Goyim Harog!”

-Sanhedrin 59a: „Sa omori Goyim e ca si cum ai omora animale salbatice.”

-Sanhedrin 59a: „Un goy care se uita in Lege (Talmud) este vinovat de moarte.”

-Sanhedrin 76a: „Dumnezeu nu va cruta un evreu care „casatoreste fiica lui cu un batran sau care ia o sotie pentru baiatul lui mic sau intoarce un obiect pierdut unui non-evreu.”

-Sanhedrin 90a: „Cei care citesc Noul Testament (carte necanonica) nu vor avea o portie din lumea care va veni.”

-Sanhedrin 105ab: „Iisus a facut sex cu magarul sau.”

-Sanhedrin 106a: „Mama lui Iisus a fost o tarfa.”

-Sanhedrin 106: gloatele vorbeau dupa moartea recenta a lui Iisus: „Ai auzit cat de batran era Balaam (Iisus)? El a raspuns: Nu este defapt declarat dar din moment ce este scris, oamenii plini de sange si inselatori nu vor trai nici jumatate din viata, de aceea el a trait 33 sau 34 de ani.”

-Schabouth Hag. 6d: „Evreii pot jura fals prin a folosi diverse subterfugii.”

Talmudul, biblia evreilor si patimile lor: http://youtu.be/B8V199bx9lE

FMI și Banca Mondială, Asasinii Economici ai lumii

ÎNDATORAREA – capcana folositã de FMI şi Banca Mondială pentru cucerirea şi înrobirea naţiunilor.

 

“Sunt douã metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune.
Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.”

John Adams 

Aşa cum ştim că există asasini plătiţi pentru a elimina persoane nedorite, tot aşa există şi asasini de naţiuni. Ei compun armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic mondial, pentru ca ţări întregi, împreună cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii supuşi ai Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor este de a ruina ţările lumii a treia pentru profitul şi beneficiul corporaţiilor  internaţionale, cum sunt FMI şi Banca Mondială. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă de această  dată avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani în rol de asasin economic, descrie pe larg în cartea  „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat.

 Ceea ce este şi mai interesant este ca îl putem vedea şi asculta într-un fragment în care demască şi expune pe larg mecanismul diabolic prin care asasinii economici se folosesc de cele mai diverse pârghii în scopul aducerii ţărilor în pragul falimentului şi colapsului economic.

“Noi, asasinii economici suntem de fapt responsabili pentru crearea primului imperiu global. Noi lucrãm în multe moduri diferite dar, probabil cel mai frecvent este sã gãsim o ţarã care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjãm un împrumut uriaş acelei ţãri de la Banca Mondialã sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţarã. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructurã în acea ţarã: centrale electrice, parcuri industriale, porturi, lucruri de care sã beneficieze corporaţiile noastre şi câţiva oameni bogaţi din acea ţarã. Dar nu ajutã majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţarã rãmâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã şi asta face parte din plan, sã nu poatã sã o plãteascã. La un moment dat, noi, asasinii economici mergem înapoi acolo şi le spunem: “Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vã puteţi plãti datoriile, aşa cã vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere, lãsaţi-ne sã construim o bazã militarã la voi în ţarã,  trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.”  Sã privatizeze compania de electricitate, sistemul de apã şi canalizare şi sã le vândã corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevãratã reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Bãncii Mondiale. Ei îndatoreazã o ţarã şi este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã. Apoi ei se oferã sã refinanţeze datoria şi trebuie cã ţara sã plãteascã o dobândã şi mai mare.Apoi ceri acest “quid pro quo” pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii, care înseamnã de fapt cã trebuie sã-şi vândã resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurãri la corporaţii strãine.
Deci este o loviturã dublã – triplã – cvadruplã.

Preceptul pentru asasinul economic a apãrut la începutul anilor ’50 când Mosaddeq a fost ales în mod democratic în Iran. El era considerat “speranţa pentru democraţie” în estul mijlociu şi în alte pãrţi ale lumii. A fost ales de cãtre revista “Time” ca omul anului. Dar unul din lucrurile pe care le-a adus şi a început sã îl implementeze a fost ideea cã companiile petroliere strãine trebuiau sã plãteascã mult mai mult pe petrolul pe care îl cumpãrau din Iran, şi cã oamenii din Iran ar fi trebuit sã aibã de câştigat de pe urma propriului petrol. Ciudatã politicã. Desigur cã nu ne-a plãcut asta, dar ne era fricã sã facem ce fãceam de obicei, adicã sã trimitem armata. În schimb, am trimis un agent CIA, Kermit Roosevelt, rudã cu Teddy Roosevelt, cu câteva milioane de dolari şi a fost foarte eficient. Într-o scurtã perioadã de timp a reuşit sã îl dea jos de la putere pe Mosaddeq şi l-a adus pe shar-ul Iranului pentru a-l înlocui. El fusese dintotdeauna favorabil SUA şi a fost foarte eficient. Aici, în Statele Unite, la Washington, oamenii priveau în jur şi spuneau “uau, asta a fost uşor şi ieftin”.   Asta a stabilit un nou mod de a manipula ţãrile, de a crea un imperiu. Singura problemã cu Roosevelt a fost cã era un agent CIA şi dacã era prins, urmãrile ar fi putut sã fie destul de serioase…aşa cã, foarte rapid în acel moment s-a luat decizia sã se foloseascã consultanţi privaţi, pentru a canaliza banii prin Banca Mondialã sau FMI sau una din celelalte agenţii de tipul acesta, sã se aducã oameni ca mine, care lucreazã pentru companii private. În caz cã am fi fost prinşi, nu s-ar fi gãsit legãturi cu guvernul.

Când Arbenz a devenit preşedinte al Guatemalei, ţara era controlatã de compania United Fruit şi de marile corporaţii internaţionale. Arbenz şi-a dat seama ce asta şi a zis: “Vrem sã dãm pãmântul înapoi oamenilor”. Dupã ce a ajuns la putere implementa politici care ar fi fãcut exact asta, sã dea drepturile asupra pãmânturilor înapoi oamenilor. Asta nu le-a plãcut prea mult celor de la “United Fruit” aşa cã au angajat o firmã de relaţii publice pentru a lansa o campanie pentru a convinge Statele Unite, cetãţenii Statelor Unite, presa SUA, congresul SUA cã Arbenz era o marionetã a URSS şi cã dacã l-am fi lãsat la putere,URSS ar fi avut o bazã în aceastã emisferã. În acea perioadã exista în minţile tuturor o fricã exageratã de teroarea roşie, teroarea comunistã. Şi aşa, ca sã scurtãm povestea, din aceastã campanie de relaţii publice s-a ajuns la un angajament din partea CIA şi a armatei de a-l înlãtura de la putere pe acest om. Asta s-a şi întâmplat. Am trimis avioane, am trimis soldaţi, am trimis şacali, am trimis tot ce am putut pentru a-l înlãtura şi chiar l-am înlãturat. Imediat ce a fost înlãturat de la putere, cel care i-a luat locul le-a redat corporaţiilor internaţionale, inclusiv United Fruit toate drepturile şi posesiunile precedente.

Ecuador a fost condus pentru mulţi ani de dictatori pro-SUA. Ei erau de multe ori destul de brutali. Apoi s-a decis ca ei sã aibã o alegere cu adevãrat democraticã. Jaime Roldos a candidat pentru preşedinţie şi scopul sãu principal, spunea el, era sã asigure folosirea resurselor Ecuadorului pentru ajutarea oamenilor. A câştigat…copleşitor. Nimeni nu mai câştigase atât de detaşat alegerile în Ecuador. Apoi a început sã implementeze aceste politici pentru a se asigura cã profiturile de la petrol ajungeau la oameni, pentru a-i ajuta. Nouã nu ne-a plãcut asta aici, în SUA. Am fost trimis acolo ca unul din numeroşi asasini economici pentru a-l schimba pe Roldos, pentru a-l corupe, pentru a-l suci, sã-l facem sã înţeleagã “ştii, poţi sã ajungi foarte bogat tu şi familia ta dacã joci jocul nostru dar…dacã continui sã implementezi politicile promise, vei pleca”. Nu a vrut sã asculte, a fost asasinat. Imediat ce s-a prãbuşit avionul, toatã zona a fost închisã. Singurii care aveau acces erau militarii SUA de la o bazã militarã din apropiere şi câţiva militari din Ecuador. Când a început investigaţia, doi din martorii principali au murit în accidente de maşinã înainte de a avea şansa de a depune mãrturie. Multe lucruri stranii s-au întâmplat în jurul asasinãrii lui Roldos. Eu, ca şi majoritatea oamenilor care s-au uitat la acest caz nu au nici o îndoialã cã a fost o asasinare. Desigur, în poziţia mea de asasin economic, mã aşteptam ca Roldos sã fie înlãturat fie printr-o revoltã, fie printr-o asasinare. Dar avea sã fie înlãturat pentru cã nu putea fi corupt, nu se lãsa sã fie corupt în felul în care vroiam noi sã-l corupem.

Omar Torrijos, preşedintele Panama a fost unul din preferaţii mei, mi-a plãcut mult, era foarte carismatic, el chiar vroia sã îşi ajute ţara. Când am încercat sã îl mituiesc sau sã-l corup spunea: “Uite, John…”de fapt mã numea Juanito. Spunea: “Uite, Juanito,nu vreau bani, ceea ce vreau este ca ţara mea sã fie tratatã în mod corect. Vreau ca SUA sã plãteascã datoriile faţã de acest popor, pentru toate distrugerile pe care le-a fãcut aici. Vreau sã fiu în poziţia în care sã pot ajuta alte ţãri din America Latinã sã-şi câştige independenţa şi sã fie libere de aceastã prezenţã teribilã din nord. Voi ne exploataţi atât de tare…Vreau sã fie Canalul Panama înapoi în mâinile acestui popor. Asta vreau. Aşa cã, lasã-mã în pace. Nu încerca sã mã mituieşti.” Era 1981 şi în luna mai Omar Torrijos a fost asasinat. Omar era foarte conştient de asta. Torrijos îşi ţinea familia împreunã şi spunea: “Probabil cã sunt urmãtorul dar este OK pentru cã am fãcut ceea ce am venit sã fac. Am renegociat Canalul. Canalul va fi în mâinile noastre. Am terminat negocierile cu Jimmy Carter şi avem un tratat.” În luna iunie a aceluiaşi an, doar douã luni mai târziu a murit şi el într-un accident de avion. Nu existã nici o îndoialã cã a fost executat de şacali finanţaţi de CIA. Existã foarte multe dovezi. Unul din bodyguarzii lui Torrijos i-a dat în ultimul moment în timp ce ieşea din avion, un casetofon mic care conţinea o bombã.

Este interesant cum acest sistem a continuat în acelaşi mod timp de mulţi ani doar cã asasinii economici au devenit din ce în ce mai buni. Apoi ne-a venit ideea, pe care am şi aplicat-o recent în Venezuela, în 1998, când Hugo Chavez a fost ales preşedinte. Înaintea lui fiind mulţi preşedinţi corupţi care au distrus practic economia ţãrii. Chavez a fost ales democratic. Chavez a înfruntat SUA şi a cerut ca petrolul Venezuelei sã fie folosit pentru a-şi ajuta poporul. Desigur cã nu ne-a plãcut asta aici, în SUA. În 2002 a pornit o revoltã. Nu este nici o îndoialã în mintea mea şi nici în mintea majoritãţii celorlalţi oameni cã CIA era în spatele acelei revolte. Modul în care acea revoltã s-a format reflecta ceea ce Kermit Roosevelt fãcuse în Iran. Au plãtit oameni pentru a ieşi în stradã pentru a se revoltã, pentru a protesta, pentru a zice cã Chavez nu este deloc popular. Dacã poţi convinge câteva mii de oameni sã facã asta şi aduci televiziunea, poţi sã faci sã parã cã şi cum ar fi ieşit toatã ţara în stradã. Apoi lucrurile încep sã degenereze. Chavez a fost destul de inteligent şi oamenii îl urmau cu atâta loialitate încât au reuşit sã înfrângã revolta.

“”Irak este exemplul perfect pentru a arãta cum funcţioneazã întreg sistemul. Noi, asasinii economici, suntem prima linie de apãrare. Mergem, încercãm sã corupem guvernul, încercãm sã-i facem sã accepte împrumuturi uriaşe pe care le folosim ca pârghie pentru a-i cumpãra, practic. Dacã nu reuşim, la fel cum nu am reuşit eu în Panama cu Omar Terrijos şi în Ecuador cu Jaime Roldos, care au refuzat sã fie corupţi, a doua linie de apãrare este sã trimitem şacalii. Şacalii fie rãstoarnã guvernul, fie asasineazã. Apoi vine noul guvern care va face ce vrem noi. Preşedintele ştie ce se va întâmpla dacã face altceva. În cazul Irakului, ambele au dat greş. Asasinii economici nu au reuşit sã îl convingã pe Saddam Hussein. Am încercat de multe ori. Am încercat sã-l facem sã accepte ceva asemãnãtor cu ceea ce a acceptat Casa Saud în Arabia Sauditã dar nu a acceptat, aşa cã am trimis şacalii pentru a-l asasina dar nu au reuşit fiindcă securitatea lui era foarte bunã. Lucrase la un moment dat pentru CIA. Fusese angajat pentru a-l asasina pe preşedintele anterior al Irakului. Nu a reuşit, dar cunoştea sistemul. În 1991 am trimis armata noastră pentru a doborî armata Irakului. În acel moment presupuneam cã Saddam Hussein se va rãzgândi. Puteam sã-l înlãturãm, desigur, dar nu vroiam. Era destul de puternic, îşi controla oamenii. Credeam cã îi poate controla pe kurzi, sã îi ţinã pe iranieni la graniţã şi sã continue sã pompeze petrol pentru noi. Acum cã i-am învins armata, speram sã se rãzgândeascã. Asasinii economici au intervenit din nou în anii ’90 fãrã succes. Dacã ar fi reuşit, ar fi fost încã la putere şi i-am fi vândut câte avioane de luptã ar fi vrut şi ce ar mai fi vrut. Dar nu au reuşit. Şacalii nu au reuşit sã îl înlãture de la putere, aşa cã am trimis armata din nou. De aceastã datã am fãcut treaba pânã la capãt. L-am înlãturat şi, totodatã, ne-am ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţarã pe care am distrus-o. Este o afacere destul de bunã, dacã deţii companii de construcţii importante.

Irakul arãtã cele trei stadii: asasinul economic – nu a reuşit, şacalii – nu au reu?it ?i mãsura finalã – intervine armata.

În acest mod ne-am creat un imperiu dar am fãcut-o foarte subtil, este clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii cã le construiau. Britanicii ştiau cã îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii, şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrãştiau civilizaţie, împrãştiau o anumitã religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau cã îl construiesc. Noi nu ştim. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu cã trãim de pe urma unui imperiu clandestin. În ziua de azi e mai multã sclavie în lume decât a fost vreodatã.

Trebuie sã te întrebi: dacã este un imperiu, cine este împãratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împãraţi, împãrat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimãnui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce consider a fi echivalentul împãratului. Este ceea ce eu numesc corporatocraţie.
Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportã cã împãraţii acestui imperiu. Ei controleazã mass-media fie prin conducere directã fie prin publicitate. Controleazã majoritatea politicienilor noştri pentru cã le finanţeazã campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii.
Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raporteazã nimãnui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi dã seama dacã persoana lucreazã pentru o corporaţie privatã sau pentru guvern pentru cã se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Deci, ai un tip care într-un moment este preşedintele unei mari companii de construcţii, cum ar fi Halliburton şi în urmãtorul moment este vicepreşedintele SUA, sau preşedintele care este implicat în afaceri cu petrol. Acest lucru se întâmplã indiferent dacã sunt la conducere republicani sau democraţi. Se mişcă dintr-o parte în alta pe uşa care se învârte. Într-un fel guvernul nostru este invizibil de multe ori. Politicile lui sunt îndeplinite de corporaţii pe un nivel sau altul şi de fapt, politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã.
Nu este ceva de genul “teoria conspiraţiei”, aceşti oameni nu trebuie sã se întâlneascã şi sã comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucreazã având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societãţii şi asupra mediului.”

Acest proces de manipulare de cãtre corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlãturare politicã se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federalã menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatoratã, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobândă, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scarã globalã.

Ideea de bazã e simplã: îndatoreazã o ţarã fie prin propria imprudenţã sau prin coruperea conducãtorului ţãrii. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structuralã care cel mai frecvent constau în:

–Devalorizarea monedei. Când moneda se devalorizeazã, se devalorizeazã toate lucrurile. Asta face cã resursele indigene (naţionale) sã fie disponibile ţãrilor prãdãtoare la o fracţiune din valoarea lor realã.

–Tãieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunãstarea şi integritatea societãţii, lãsând oamenii vulnerabili exploatãrii.

–Privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnã cã sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii strãine pentru profit.
De exemplu, în 1999 Banca Mondialã a insistat ca guvernul din Bolivia sã vândã sistemul de apã al celui de-al treilea oraş ca mãrime unei filiale a corporaţiei Bechtel din SUA. Imediat ce s-a întâmplat asta, facturile pentru apã potabilã au devenit foarte mari. Rezidenţii erau deja sãraci. Abia dupã o revoltã din partea locuitorilor contractul a fost anulat. Apoi este liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un numãr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de cãtre corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenã şi distrugând economii locale.
Un exemplu este Jamaica, care dupã ce a acceptat împrumuturi şi condiţii din partea Bãncii Mondiale,  a pierdut în schimb pieţele pentru recoltele cele mai importante din cauza competiţiei cu importurile din vest. Astãzi, nenumãraţi fermieri nu pot lucra fiindcã nu pot concura cu marile corporaţii. Altã variaţie este crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrãcãminte, care profitã de pe urma problemelor economice. În plus, din cauza lipsei de reglementãri ale producţiei, distrugerea mediului este continuã, în timp ce resursele ţãrii sunt deseori exploatate de cãtre corporaţiile indiferente în timp ce produc intenţionat mari cantitãţi de poluanţi.

Cel mai important proces din istorie este pornit de cãtre 30.000 de oameni din Ecuador şi de pe Amazon împotriva Texaco, deţinut acum de Chevron.Deci, procesul este împotriva Chevron dar pentru acţiuni ale Texaco. Se estimeazã cã poluarea este de 18 ori mai puternicã decât cea cauzatã de Exxon Valdez pe ţãrmul Alaskãi. În cazul Ecuadorului nu a fost un accident. Companiile petroliere au fãcut-o intenţionat. Ştiau cã o fac pentru a economisi bani în loc sã aranjeze pentru eliminarea corectã a reziduurilor.

În plus, o scurtã privire la raportul performanţelor Bãncii Mondiale relevã faptul cã instituţia, care pretinde public cã ajutã dezvoltarea ţãrilor sãrace şi eradicarea sãrãciei, nu a fãcut nimic altceva decât sã mãreascã sãrãcia şi decalajul de bogãţie, în timp ce profiturile corporaţiilor sunt foarte mari. În 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din ţãrile cele mai bogate versus cincimea de locuitori din ţãrile cele mai sãrace era de 30 la 1. În 1998 era de 74 la 1. În timp ce Produsul Naţional Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 şi 1985, în ţãrile sãrace a crescut cu doar 17%. Între 1985 şi 2000, numãrul celor care trãiesc cu mai puţin de un dolar pe zi a crescut cu 18%. Chiar şi Comitetul Economic al congresului SUA a admis cã existã o ratã de succes de doar 40% pentru toate proiectele Bãncii Mondiale. La sfârşitul anilor ’60, Banca Mondialã a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari. În urmãtorii 30 de ani sãrãcia a crescut de la 50% la 70%. Sub-angajarea şi şomajul au crescut de la 15% la 70%. Datoria ţãrii a crescut de la 240 de milioane dolari la 16 miliarde dolari, în timp ce cotã de resurse alocatã sãracilor a scãzut de la 20% la 6%. Pânã în anul 2000 s-a ajuns ca 50% din bugetul naţional al Ecuadorului sã trebuiascã sã fie alocat pentru plata datoriilor.

Este important sã se înţeleagã: Banca Mondialã este, de fapt, o bancã a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Vă întrebaţi de unde a luat aceşti bani? I-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale. Din primele 100 de economii mondiale clasate pe bazã Produsul Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia ?i multe altele. Odatã ce barierele de comer? protective sunt înlãturate,banii sunt arunca?i împreunã şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt rãsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde. Video

Asasinii economici și înrobirea națiunilor prin îndatorare – http://youtu.be/VSc2jTBTHQI
Sursa: Libercugetatorul.info

Televizorul – un dispozitiv de control al mintii care creeaza dependenta

                – Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stânga în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arătat că, în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă, o anomalie neurologică. Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine şi enkefaline.

Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ trosnirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.

De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele de “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine.

Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.

Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor.                                                                   

Într-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”.

În celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.

Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat.

Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă. Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui.

Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.

Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).

Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. În plus, aceste regiuni ale creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.

Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior.

Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a lua contact cu realitatea.

O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.

Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu face doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior, unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.

Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile.

Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).

Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este, prin urmare, surprinzăto, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.

Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut.

Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe.

Nivelele înalte de activitate cerebrală sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).

În timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Încă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.

În completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.

Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.

Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?

Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi, folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită ingeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.

Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că,după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.

De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.

Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor,producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconştiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor), dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.

Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eşti atent la ele.

Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…

Sursa: www.glasuliubirii.ro

ADEVARUL DESPRE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Bombardamentele de la ploiesti din Al Doilea Razboi Mondial au vizat zacamintele de petrol din Romania Benjamin H. Freedman, evreul care a spus adevarul , dezvaluind adevaratele intrigi si motive ale Al Doilea Razboi Mondial .

Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010
Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, în 1961

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări.
Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.

Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.

În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: „Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”. La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.

http://www.livenews.ro/site/uploads/images/rss215375202.jpg” />

Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”. Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.

După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. „Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.

După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”. Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.

Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.

De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată, într-adevăr, trădare!”.

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi învingem. Şi că le spunem ruşilor: „Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…

http://www.gapo.ro/poze/WPWXNAHT23WFLNU3PNHZX29IO.jpg” width=”338″ height=”296″ />

Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.

Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.

Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.

Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.

Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.

Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.

Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale.

Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.
După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii…

Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.

În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriştii!” sau „Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud.

Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.

În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.

Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”. Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.

Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.

Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.

În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.

În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.

Aşa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.

Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.

Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.

Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.

Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.

În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.
Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.

Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive.

Benjamin H. Freedman

Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Discursul pe care l-am redat cititorilor noştri a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, şi publicat la acea vreme de Commori Sense. Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. E suficient să parcurgeţi cu atenţie discursul său. Articol preluat de pe http://fatanevazutaalumii.blogspot.ro